Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Secțiunea 4 — Fiecăruia după puterea lui

    Capitolul 23 — Principiile administrării banilor și a valorilor materiale

    Cercetăm noi personal Cuvântul lui Dumnezeu cu atenție și cu rugăciune, ca să nu ne îndepărtăm de învățăturile și de cerințele lui? Domnul nu ne va privi cu plăcere dacă reținem ceva, puțin sau mult, din ceea ce trebuie să îi înapoiem. Dacă dorim să cheltuim banii pentru a ne satisface pretențiile, să ne gândim la binele pe care l-am putea face cu banii respectivi. Să punem deoparte pentru Domnul sume mici și mari, pentru ca lucrarea să poată fi începută în zone noi. Dacă vom cheltui în mod egoist banii, care sunt atât de necesari, Domnul nu ne va binecuvânta și nu va putea să ne aducă lauda Sa.SA 111.1

    Ca ispravnici ai harului lui Dumnezeu, noi administrăm banii Domnului. Este important, foarte important pentru noi să fim întăriți zi de zi prin harul Său bogat, să ni se dea capacitatea de a înțelege voia Sa și să fim găsiți credincioși și în lucrurile mici, și în cele mari. Când experimentăm acest lucru, slujirea lui Hristos va deveni pentru noi o realitate. Dumnezeu cere de la noi acest lucru, iar noi ar trebui să ne manifestăm recunoștința, pentru ceea ce a făcut El pentru noi, înaintea îngerilor și înaintea oamenilor. Ar trebui să reflectăm bunătatea lui Dumnezeu față de noi, prin laudă și prin fapte de îndurare față de ceilalți....SA 111.2

    Înțeleg toți membrii bisericii că tot ceea ce au li s-a oferit pentru a fi întrebuințat și valorificat spre slava lui Dumnezeu? Dumnezeu ține o socoteală strictă în dreptul fiecărei ființe umane din această lume. Iar când vine ziua încheierii socotelilor, ispravnicul credincios nu-și atribuie niciun merit. El nu spune “polul meu” ci “polul Tău a mai adus” încă alți poli. El știe că, dacă nu i s-ar fi încredințat darul respectiv, nu ar fi putut obține un profit. El consideră că, împlinindu-și conștiincios atribuțiile de administrator, nu a făcut altceva decât să-și facă datoria. Capitalul era de la Domnul și, prin puterea Sa, a reușit să îl valorifice cu succes. Doar a Numelui Său să fie slava! Fără capitalul încredințat, el știe că ar fi putut ajunge la ruină veșnică.SA 111.3

    Aprobarea din partea Domnului este primită aproape cu surprindere; este foarte neașteptată. Dar Hristos îi spune: “Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” — The Review and Herald, 12 septembrie, 1899.SA 112.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents