Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Denaturarea uneia dintre calitățile originare

    Dorința de a acumula bogății este una dintre însușirile inițiale ale naturii noastre, ce ne-a fost implantată de Tatăl nostru ceresc pentru scopuri nobile. Dacă întrebați un om de afaceri de ce și-a investit toată energia în strângerea de bogății și de ce se străduiește din răsputeri să își sporească averea, nu va putea să vă ofere o motivație pentru acest lucru, un scop clar pentru care își adună comori pământești și bogății. El nu va putea să vă spună exact care este obiectivul principal pe care îl urmărește sau ce nouă sursă de fericire și-a propus să atingă. El continuă să strângă bunuri materiale, fiindcă și-a îndreptat toate capacitățile și toată puterea spre acest scop.SA 148.4

    Omul lumesc își dorește foarte mult ceea ce nu are. S-a obișnuit să-și direcționeze toate gândurile și toate scopurile spre asigurarea viitorului și, pe măsură ce înaintează în vârstă, devine tot mai nerăbdător să obțină cât mai mult posibil. Este numai normal ca omul lacom să devină și mai lacom odată ce se apropie de momentul în care va pierde legătura cu lucrurile pământești.SA 149.1

    Toată această energie, toată perseverența, fermitatea și hărnicia pe care omul le consacră pentru obținerea puterii pământești sunt rezultatul întrebuințării puterilor lui într-un scop greșit. Fiecare aptitudine ar fi putut fi cultivată prin exercițiu până la cel mai înalt nivel posibil pentru viața cerească, veșnică, și pentru o mai mare măsură veșnică de slavă. Obiceiurile și practicile omului profan de a-și folosi perseverența și energia pentru fructificarea fiecărei ocazii, cu scopul de a-și spori avutul, ar trebui să fie o lecție pentru cei care pretind a fi copiii lui Dumnezeu, care caută slava, cinstea și nemurirea. Fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți decât fiii luminii în anumite privințe și în aceasta constă înțelepciunea lor. Dorința lor este câștigul pământesc și în acest scop își întrebuințează toată energia. O, ce bine ar fi dacă și cel care trudește pentru bogățiile cerești ar avea același zel! — The Review and Herald, 1 martie, 1887.SA 149.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents