Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Gânduri despre cartea Apocalipsei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First

    Când sunt dezlegate vânturile

    “Când îngerii lui Dumnezeu nu vor mai ține vânturile violente ale pasiunilor umane, toate elementele conflictuale vor fi lăsate libere. Întregul pământ va fi târât într-o ruină mult mai teribilă decât aceea care a venit asupra Ierusalimului din vechime.” — (The Great Controversy, 614.)GA 41.3

    “Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de ignoranță, dar acum, când lumina strălucitoare a adevărului luminează peste tot în jurul nostru, cu avertismente, cu mustrări, cu lumina crescândă pe care o putem vedea dacă dorim să ne deschidem ochii, nu există scuză pentru nici unul, nici chiar pentru cel mai slab copil al lui Dumnezeu, că nu ar putea să ducă lumii această lumină. Cei patru îngeri țin cele patru vânturi pentru ca o lucrare specială să poată fi îndeplinită: sfinții lui Dumnezeu trebuie să fie sigilați pe frunțile lor. Fraților, când veți fi gata pentru sigiliul lui Dumnezeu? Fiecare pas pe care voi îl faceți pe calea interzisă de Dumnezeu, pentru propria voastră plăcere, și în păcat, este un pas făcut spre distrugerea voastră. Orice faptă de neascultare față de Cuvântul Domnului vă expune unei pierderi irecuperabile. Orice moment de lenevie, îngăduința de sine și sentiment de siguranță când nu luați în seamă avertizările divine și chemarea la datorie în lucrarea serioasă pentru Maestrul vostru, vă așază sub puterea și controlul prințului întunericului. Sfeșnicul vostru poate să fie luat din locul lui în orice moment.GA 42.1

    Patru îngeri puternici mai țin încă cele patru vânturi ale pământului. Este oprită distrugerea totală. Se înmulțesc continuu accidentele pe uscat și pe mare, pierderile de vieți prin furtuni, uragane, accidente rutiere, prin războaie, inundații teribile și cutremure de pământ; vânturile vor fi stârnite de națiuni spre o bătălie nimicitoare, în timp ce îngerii țin cele patru vânturi, oprind exercitarea puterii teribile a Satanei în toată furia ei, până când servii lui Dumnezeu sunt sigilați pe frunțile lor. Fiți gata, fiți gata, vă implor, fiți gata înainte ca să fie pentru totdeauna prea târziu! Slujitorii răzbunării vor aduce toate judecățile teribile asupra poporului lui Dumnezeu, părăsit de toți. Singura cale a vieții este calea ascultării. Domnul poate să vă ajute să vedeți aceasta și să deschidă urechile voastre ca să puteți auzi ce zice Bisericilor Duhul.” — (The Review and Herald, 7 iunie, 1887.)GA 42.2