Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Gânduri despre cartea Apocalipsei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Cădelnița de aur și rugăciunile sfinților

    “Domnul a spus că lucrarea Sa urma să se facă ‘nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’. Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se realizeze pe deplin prin cooperarea agenților umani cu cei divini. Cei care se încred în ei înșiși pot fi aparent activi în lucrarea lui Dumnezeu; dar dacă nu au experiența rugăciunii, activitatea lor nu este de nici un folos. Dacă ei ar putea să vadă în cădelnița îngerului care stă pe altarul de aur dinaintea tronului înconjurat de curcubeu, ar vedea că meritele lui Isus trebuie să fie combinate cu rugăciunile și eforturile noastre, altfel ele sunt fără nici o valoare, la fel ca jertfa lui Cain. Dacă am putea vedea toată activitatea instrumentelor omenești, așa cum o vede Dumnezeu, am vedea că numai lucrarea însoțită de multe rugăciuni, care este sfințită prin meritele lui Hristos, va trece testul judecății. Atunci când va avea loc marea cercetare, se va vedea deosebirea dintre cel ce îl servește pe Dumnezeu și cel care nu-L servește.” — (The Review and Herald, 4 iulie, 1893.)GA 56.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents