Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Gânduri despre cartea Apocalipsei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Unirea bisericii cu statul oferă Satanei putere. Satana se sfătuiește cu îngerii lui răi:

    “Dar principala noastră preocupare este aceea de a aduce la tăcere această sectă a păzitorilor Sabatului. Trebuie să provocăm indignare împotriva lor. Vom atrage de partea noastră oamenii de seamă și înțelepții acestei lumi, și-i vom îndemna pe cei cu autoritate să îndeplinească hotărârile noastre. Atunci sabatul pe care l-am fixat eu va fi impus prin legile cele mai severe și exigente. Cei ce nu se supun vor fi alungați din orașe și sate, și făcuți să sufere foame și lipsuri. Odată ce noi avem puterea, vom arăta ce putem face cu cei ce nu vor renunța la devotamentul lor față de Dumnezeu. Vom conduce biserica romană să condamne la întemnițare, tortură și moarte pe cei ce refuză să se supună decretelor ei, și acum, că noi am adus bisericile protestante și lumea în armonie cu acest braț fidel puterii noastre, vom avea în cele din urmă o lege pentru a nimici pe toți cei ce nu se vor supune autorității noastre. Când pedeapsa pentru violarea sabatului nostru va fi moartea, atunci mulți care sunt acum în rânduri cu păzitorii poruncii vor trece de partea noastră.” — (The Spirit of Prophecy 4:338.)GA 118.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents