Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Criza

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First

    După ce timpul de probă se va închide, vor simți ei încă îndemnurile păcatului și vor mai fi ei ispitiți?

    “Atâta timp cât Satana domnește, noi vom avea de răstignit eul și de biruit păcate care ne asaltează din nou și din nou; Atâta timp cât viața va dura, nu va exista punct de oprire, sau vreun punct pe care să-l atingem când să spunem, ‘am ajuns la țintă’. Sfințirea este rezultatul unei vieți întregi de ascultare. — The Acts of the Apostles, 560, 561.Cr 161.6

    “Acelora care au încercat atât de greu să obțină prin credință așa numita natură sfântă, eu le-aș spune, tu n-o poți obține. Nici unul dintre voi nu are fire sfântă acum. Nici o ființă omenească de pe pământ n-are trup sfânt … noi am putea avea perfecțiune creștină a sufletului. Prin sacrificiul făcut în favoarea noastră, păcatele pot fi pe deplin iertate.… Mulțumim lui Dumnezeu că noi n-avem de-a face cu imposibilități. Noi putem cere sfințirea.” — Selected Messages 2:32.Cr 162.1

    “Noi am putea crea o lume ireală în mințile noastre proprii și imagina o biserică ideală, unde ispitele Satanei nu ne mai îndeamnă la rău; dar perfecțiunea există numai în imaginația noastră.” — The Review and Herald, 8 august, 1893.Cr 162.2