Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Evanghelizare

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ocaziile favorabile deosebite pentru evanghelizare

    Adunările mari asemenea celei din târgul de la St. Louis — Am primit învățătura că, pe măsură ce ne apropiem de sfârșit, în orașele noastre vor fi adunări mari, așa cum a fost adunarea recentă din St. Louis, și trebuie să fie făcute pregătiri pentru a prezenta adevărul cu ocazia acestor adunări. Când a fost pe pământ, Domnul Hristos a folosit avantajul unor asemenea ocazii favorabile. Ori de câte ori se aduna un număr mare de oameni, indiferent cu ce scop, vocea Lui se auzea prezentând solia într-o modalitate clară și distinctă. Ca rezultat, după răstignirea și înălțarea Sa la cer, mii de oameni au fost convertiți într-o singură zi. Semințele semănate de Domnul Hristos au intrat adânc în inimă, au încolțit, iar când ucenicii au primit darul Duhului Sfânt, recolta a fost adunată.Ev 35.2

    Ucenicii au mers pretutindeni și au vestit Cuvântul cu o asemenea putere, încât împotrivitorii lor au fost cuprinși de teamă și nu au îndrăznit să facă lucrurile pe care le-ar fi făcut, dacă nu ar fi văzut o dovadă atât de clară că Dumnezeu lucra.Ev 35.3

    Cu ocazia marilor adunări, unii dintre pastorii noștri trebuie să fie prezenți în audiență. Ei trebuie să lucreze cu înțelepciune pentru a găsi ascultători și pentru a le prezenta lumina adevărului cât mai multor persoane cu putința....Ev 35.4

    Trebuie să folosim orice ocazie favorabilă de felul celei care a avut loc la târgul din St. Louis. Oamenii pe care Dumnezeu poate să-i folosească trebuie să fie prezenți la toate aceste adunări. Foile volante care conțin lumina adevărului prezent să fie răspândite printre oameni ca frunzele toamna. Pentru mulți dintre participanții la asemenea adunări, aceste foi volante vor fi ca frunzele pomului vieții, care sunt pentru vindecarea neamurilor.Ev 36.1

    Frații mei, vă transmit mesajul acesta, pentru ca voi să-l puteți vesti altora. Cei care vor merge să propovăduiască adevărul vor fi binecuvântați de Acela care le-a dat răspunderea acestei lucrări....Ev 36.2

    A sosit timpul când adventiștii de ziua a șaptea trebuie să se înalțe ca niciodată înainte și să strălucească, pentru că lumina lor a venit, iar slava Domnului a răsărit peste ei. — Letter 296, 1904.Ev 36.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents