Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Evanghelizare

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Puterea pentru încheierea lucrării

    De ce mulți au dat greș în câștigarea de suflete — Mulți prezintă doctrinele și teoriile credinței noastre, dar prezentarea lor este asemenea sării fără gust, pentru că Duhul Sfânt nu lucrează prin slujirea lor lipsită de credință. Ei nu și-au deschis inima pentru a primi harul lui Hristos, ei nu cunosc lucrările Duhului și sunt asemenea pâinii fără drojdie, pentru că în lucrarea lor nu se află niciun principiu activ, și nu reușesc să câștige suflete pentru Hristos. Ei nu își însușesc neprihănirea lui Hristos, ea este o haină nepurtată de ei, un izvor întru totul necunoscut și neatins. — The Review and Herald, 29 noiembrie, 1892.Ev 697.2

    Nevoia de putere pentru a-i convinge pe cei necredincioși — Avem nevoie de mai mult zel în lucrarea lui Hristos. Solia adevărului ar trebui să fie vestită cu o putere care să-i convingă pe cei necredincioși că Dumnezeu conlucrează cu eforturile noastre și Cel Prea Înalt este izvorul nostru viu de putere. — The Signs of the Times, 9 decembrie, 1886.Ev 697.3

    Când inima noastră se unește cu Hristos și viața noastră este în armonie cu lucrarea Sa, Duhul care a venit asupra ucenicilor în ziua Cincizecimii va veni și asupra noastră. — The Review and Herald, 30 iunie, 1903.Ev 697.4

    Cu zelul apostolilor — Zelul pentru slava lui Dumnezeu i-a determinat pe ucenici să vestească mărturia adevărului cu o mare putere. Oare nu ar trebui ca zelul acesta să aprindă în inima noastră o dorință nespusă de a vorbi despre istoria iubirii răscumpărătoare, despre Hristos, și El răstignit? Oare nu ar trebui ca puterea lui Dumnezeu să fie manifestată astăzi, chiar mai mult decât în timpul apostolilor? — The Signs of the Times, 17 februarie, 1914.Ev 698.1

    Izvorul puterii lor — După înălțarea la cer a Domnului Hristos, ucenicii erau adunați împreună într-un singur loc pentru a înălța cereri umile către Dumnezeu. După zece zile de cercetare a inimii și de cercetare de sine, calea a fost pregătită, pentru ca Duhul Sfânt să intre în templul curățat și consacrat al sufletului. Fiecare inimă a fost umplută de Duhul Sfânt, ca și cum Dumnezeu a dorit să le arate oamenilor Săi că are prerogativa de a le dărui binecuvântările cele mai alese ale cerului.... Sabia Duhului a fulgerat în stânga și în dreapta. Ascuțită din nou și înzestrată cu putere, ea a tăiat până acolo încât a despărțit sufletul și duhul, măduva și încheieturile. Idolatria care se amestecase în închinarea oamenilor a fost lăsată la o parte. Teritorii noi au fost adăugate la împărăția lui Dumnezeu. Locuri care fuseseră pustii răsunau de laudele Sale. — The Review and Herald, 10 iunie, 1902.Ev 698.2

    Ei și-au simțit sufletul împovărat — Observați că Duhul Sfânt a fost revărsat numai după ce ucenicii au ajuns la o unitate desăvârșită, după ce nu s-au mai luptat pentru locul cel mai înalt. Ei erau cu un singur gând. Toate neînțelegerile dintre ei au fost îndepărtate, iar mărturia vestită de ei, după ce Duhul le fusese dat, a fost aceeași. Observați cuvintele: “Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet.” Duhul Aceluia care a murit pentru ca păcătoșii să poată trăi a însuflețit întreaga adunare a credincioșilor.Ev 698.3

    Ucenicii nu au cerut o binecuvântare pentru ei înșiși. Ei simțeau în sufletul lor povara pentru suflete. Evanghelia a fost vestită până la marginile pământului, iar ei au cerut să fie înzestrați cu puterea pe care o făgăduise Domnul Hristos. Apoi, Duhul Sfânt a fost revărsat și mii de oameni au fost convertiți într-o singură zi. — The Signs of the Times, 17 februarie, 1914.Ev 699.1

    Pământul iluminat — Am văzut fascicule de lumină pornind strălucitoare din orașe și sate, din locurile înalte și din locurile umile ale pământului. Cuvântul lui Dumnezeu era respectat, iar ca rezultat, în fiecare oraș și sat erau monumente de aducere-aminte a Sa. Adevărul Său era propovăduit pretutindeni în lume. — Testimonies for the Church 9:28, 29 (1909).Ev 699.2

    Sute și mii erau văzuți vizitând familii și deschizând Cuvântul lui Dumnezeu înaintea lor. Inimile erau convinse de puterea Duhului Sfânt și se manifesta un spirit de convertire adevărată. La fiecare pas, ușile se deschideau larg pentru propovăduirea adevărului. Lumea părea să fie iluminată de puterea cerească. — Testimonies for the Church 9:126 (1909).Ev 699.3

    Prin unelte umile — Când vine timpul ca solia să fie proclamată cu cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile, conducând mințile acelora care se consacră slujirii Sale. Lucrătorii vor fi calificați mai mult prin ungerea Duhului Său, decât prin educația dată de instituțiile de învățământ: Bărbați ai credinței și ai rugăciunii vor fi determinați să meargă cu zel sfânt, făcând cunoscute cuvintele pe care li le dă Dumnezeu. Păcatele Babilonului vor fi descoperite. Urmările dezastruoase ale impunerii rânduielilor bisericii de către autoritatea civilă, amăgirile spiritismului, înaintarea neobservată, dar rapidă a puterii papale, toate vor ii demascate. Prin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziți. Mii și mii vor auzi cuvinte pe care nu le-au mai auzit niciodată. — Tragedia veacurilor, 606 (1888).Ev 699.4

    Mulțimile se vor alătura oștirii Domnului — Mulți vor fi văzuți alergând încoace și încolo, determinați de Duhul lui Dumnezeu să le ducă lumina și altora. Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu, este ca un foc în oasele lor, umplându-i de dorința fierbinte de a-i ilumina pe aceia care stau în întuneric. Mulți, chiar și dintre cei fără educație școlară, propovăduiesc acum cuvintele Domnului. Copiii sunt îndemnați de Duhul Sfânt să meargă și să proclame solia venită din cer. Duhul Sfânt este revărsat asupra tuturor celor ce se vor supune îndemnurilor lui și, respingând orice metodologie a omului, regulile lui obligatorii și metodele lui precaute, vor declara adevărul cu puterea Duhului. Mulțimile vor primi credința și se vor alătura oștirii Domnului. — The Review and Herald, 23 iulie, 1895.Ev 700.1

    Mii de voci vestesc avertizarea — Slujitorii lui Dumnezeu, cu fețele luminate și strălucind de consacrare sfântă, se vor grăbi, din loc în loc, pentru a vesti solia din cer. Prin mii de glasuri, pe tot pământul, avertizarea va fi vestită. Se vor face minuni, bolnavii vor fi vindecați și semne și minuni îi vor însoți pe credincioși. Satana va lucra cu minuni mincinoase, făcând să coboare chiar și foc din cer înaintea oamenilor. În felul acesta, locuitorii pământului vor fi determinați să ia o hotărâre.Ev 700.2

    Solia va fi vestită nu atât prin argumente, cât prin convingerea profundă a Duhului lui Dumnezeu. Argumentele au fost prezentate. Sămânța a fost semănată, iar acum va răsări și va aduce roadă. Publicațiile distribuite de lucrătorii misionari și-au exercitat influența, cu toate acestea, mulți ale căror minți au fost impresionate au fost împiedicați să înțeleagă pe deplin adevărul sau să-i dea ascultare. Acum razele de lumină pătrund pretutindeni, adevărul este văzut cu claritate, iar copiii cinstiți ai lui Dumnezeu rup legăturile care i-au ținut. Legăturile de familie, relațiile cu biserica nu mai au putere să-i țină. Adevărul le este mai prețios decât orice altceva. În ciuda unirii tuturor forțelor împotriva adevărului, un mare număr va lua poziție de partea Domnului. — Tragedia veacurilor, 612 (1888).Ev 701.1

    Coborârea Duhului Sfânt asupra bisericii este așteptată ca fiind un eveniment viitor, dar este privilegiul bisericii să o primească acum. Căutați-o, rugați-vă pentru ea și credeți. Noi trebuie să avem revărsarea Duhului, iar cerul așteaptă să ne-o ofere. — The Review and Herald, 19 martie, 1895.Ev 701.2

    Ploaia târzie — Creștinii să ceară cu credință binecuvântarea făgăduită, iar ea va veni. Revărsarea Duhului Sfânt din zilele apostolilor a fost ploaia timpurie, iar rezultatele au fost pline de slavă. Totuși ploaia târzie va fi mai îmbelșugată. — The Signs of the Times, 17 februarie, 1914.Ev 701.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents