Capitolul 9 — Ioan în exil
Succesul minunat care a însoțit predicarea Evangheliei dusă de apostoli și conlucrătorii lor, a făcut ca ura vrăjmașilor lui Hristos să crească și mai mult. Ei făceau orice efort ca să împiedice progresul ei și, în cele din urmă, au izbutit să ridice puterea împărăției romane împotriva creștinilor. O prigoană îngrozitoare s-a dezlănțuit, în care mulți dintre urmașii lui Hristos au fost uciși. În acest timp apostolul Ioan era bătrân; dar stăruia să predice cu multă râvnă și cu succes învățătura lui Hristos. El dădea mărturie cu o putere, căreia vrăjmașii săi nu-i puteau sta împotrivă și care îmbărbăta foarte mult pe frații săi.SV 70.1
Când credința creștinilor părea șovăitoare în fața împotrivirii înfricoșate, care li se opunea în față, apostolul le repeta cu multă vrednicie, putere și elocvență: “Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții ... deci ce am văzut și ce am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Sau, Isus Hristos”. 1 Ioan 1, 1-3.SV 70.2
Împotriva lui Ioan s-a aprins o ură înverșunată din cauza credincioșiei lui nestrămutate pentru lucrarea lui Hristos. El a fost cel din urmă supraviețuitor al apostolilor care fusese în strânsă legătură cu Isus; și vrăjmașii lui erau hotărâți să aducă la tăcere mărturia lui. Dacă puteau izbuti în aceasta, gândeau ei, învățătura lui Hristos nu va mai înainta; și dacă se vor purta cu asprime față de ea, va pieri curând din lume. De aceea, Ioan a fost chemat la Roma să fie cercetat pentru credința lui. Învățătura lui fusese răstălmăcită. Martori mincinoși îl învinuiau ca fiind un răzvrătit care propaga învățături menite să surpe națiunea.SV 70.3
Apostolul descrise credința sa într-un, chip lămurit și convingător, cu atâta simplitate și sinceritate, încât cuvintele sale făcură o lucrare puternică. Ascultătorii rămaseră uimiți de înțelepciunea și iscusința cuvintelor sale. Dar cu cât mărturia sa era mai convingătoare, cu atât mai adâncă era ura acelora care se împotriveau adevărului, împăratul s-a umplut de mânie, hulind Numele lui Dumnezeu și al lui Hristos. El nu putea răsturna cuvintele apostolului și nici să se împotrivească puterii care însoțea adevărul rostit, de aceea se hotărî să aducă la tăcere pe credinciosul lui apărător.SV 71.1