Martorul lui Dumnezeu n-a fost adus la tăcere

De aici vedem cât de mult se împietrește inima care se luptă cu îndărătnicie împotriva planurilor lui Dumnezeu. Vrăjmașii bisericii erau hotărâți să-și păstreze mândria și puterea lor în fața poporului. Prin decretul împăratului, Ioan a fost exilat pe insula Patmos, osândit după cum el însuși ne spune: “din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos”. Apocalipsa 1, 9. Dar vrăjmașii lui Hristos au dat greș cu totul în cele urmărite de ei, de a aduce la tăcere pe martorul Său credincios. Din locul exilului său, glasul apostolului ajunge chiar până la sfârșitul timpului, vestind cele mai răsunătoare adevăruri care au fost vreodată făcute cunoscut oamenilor muritori.SV 71.2

Patmosul, o insulă stearpă și stâncoasă din Marea Egee, fusese aleasă de guvernul roman ca loc de exil pentru criminali. Dar pentru servul lui Dumnezeu, acest loc întunecat s-a dovedit a fi poarta cerului. El a fost smuls din mijlocul, frământărilor vieții și din lucrarea sa sârguincioasă ca evanghelist, dar n-a fost îndepărtat de la fața lui Dumnezeu. Din locuința sa pustie, el putea fi în legătură cu împăratul împăraților ca să cerceteze de aproape descoperirile puterii dumnezeiești din cartea naturii, și de pe paginile inspirației. El medita cu plăcere la marea operă a creațiunii și adora puterea Arhitectului divin. În anii de mai înainte, ochii săi fuseseră încântați de priveliștile colinelor acoperite cu păduri și ale văilor înverzite, cu lunci roditoare; și din toate frumusețile naturii îi plăcuse să scoată la iveală înțelepciunea și iscusința Creatorului. Dar acum era înconjurat de priveliști care pentru mulți păreau întunecate și neatrăgătoare. Pentru Ioan însă ele păreau altfel. El putea citi cele mai însemnate învățăminte în stâncile pustii și sălbatice, tainele adâncului cel mare și mărețiile firmamentului. Pentru el, toate purtau pecetea puterii lui Dumnezeu, a înțelepciunii Lui nemărginite, vestind mărirea Sa.SV 72.1