Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Lucrarea de binefacere

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 29 — Îngrijirea bătrânilor

    Îngrijiți cu respect și gingășie — Chestiunea îngrijirii de frații și surorile noastre în vârstă care nu au cămin ne solicită mereu. Ce se poate face pentru ei? Lumina pe care Domnul mi-a dat-o a fost repetată: Stabilirea de instituții pentru îngrijirea bătrânilor ca ei să poată fi împreună nu este cel mai bun lucru. Nici nu ar trebui trimiși de acasă pentru a primi îngrijire. Membrii fiecărei familii să-și îngrijească rudele. Când acest lucru nu este posibil, lucrarea aparține bisericii și ar trebui să fie acceptată atât ca o datorie cât și ca un privilegiu. Toți cei care au spiritul lui Hristos îi vor privi pe cei slabi și bătrâni cu respect și duioșie deosebite. — Testimonies for the Church 6:272.LB 237.1

    Să rămână între prieteni și rude — Bătrânii au nevoie, de asemenea, de influențele ajutătoare ale familiei. În căminul fraților și surorilor în Hristos pot fi aproape cel mai bine mângâiați pentru pierderea propriului cămin. Dacă sunt încurajați să ia parte la interesele și ocupațiile familiei vor fi ajutați să simtă că sunt încă de folos. Faceți-i să simtă că ajutorul lor este prețuit și că încă mai există ceva pentru ei de făcut în servirea altora, iar aceasta le va înveseli inima și le va da sens vieții.LB 237.2

    Cei al căror păr alb și pas nesigur arată că se apropie de mormânt să fie lăsați, pe cât posibil, să rămână între prieteni și tovărășii familiare. Lăsați-i să se închine împreună cu cei pe care i-au cunoscut și iubit. Să fie îngrijiți de mâini iubitoare și gingașe….LB 237.3

    Prezența în căminul nostru a unuia dintre acești neajutorați este o ocazie prețioasă de a coopera cu Hristos în lucrarea lui de milă și de a dezvolta trăsături de caracter ca ale Lui. Există binecuvântare în asocierea bătrânilor cu tinerii. Tinerii pot aduce raze de soare în inimile și viețile bătrânilor. Cei care se apropie de sfârșitul vieții au nevoie de beneficiul contactului cu speranța și optimismul tinereții. Iar tinerii pot fi ajutați de înțelepciunea și experiența celor în vârstă. Mai presus de toate, ei au nevoie să învețe lecțiile slujirii neegoiste. Prezența cuiva care are nevoie de simpatie, de răbdare și de iubire care se sacrifică ar fi pentru multe familii o binecuvântare fără preț. Ea ar îndulci și rafina viața căminului și ar stimula în tineri și bătrâni acele trăsături, asemenea lui Hristos, care i-ar înfrumuseța cu o frumusețe divină și i-ar îmbogăți cu comoara nepieritoare a cerului. — Ministry of Healing, 204, 205.LB 238.1

    Instituțiile nu reprezintă planul cel mai bun — Oamenii nu ar trebui să fie angajați în a-și oferi timpul și talentele pentru lucrarea de aduna laolaltă bătrânii și orfanii pentru a fi hrăniți și îmbrăcați. Aceasta nu este metoda cea mai bună de a administra aceste cazuri….LB 238.2

    Nici nu este cel mai bine să se înalțe clădiri pentru bărbați și femei în vârstă ca să poată fi împreună. Ei să fie ajutați chiar în locurile în care pot fi ajutați. Rudele să aibă grijă de propriile lor rude sărace, iar biserica să îngrijească de membrii săi nevoiași. Aceasta este exact lucrarea pe care Dumnezeu ar dori ca biserica s-o facă și, îndeplinind-o, va obține o binecuvântare. — Manuscript 44, 1900.LB 238.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents