Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Slujitorii Evangheliei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Testul de verificare a unei lumini noi

    Frații noștri trebuie să fie dornici de a cerceta fiecare punct controversat în mod deschis și imparțial. Dacă un frate îi învață pe alții o idee nouă, cei care sunt în poziții de răspundere ar trebui să cunoască acest fapt, iar dacă ideea reprezintă adevărul, ei ar trebui să fie de partea lui. Toți ar trebui să știm ce învățături sunt prezentate în biserică, deoarece, dacă reprezintă adevărul, toți avem nevoie de el. Toți avem obligația față de Dumnezeu de a cunoaște învățăturile pe care El ni le trimite. Dumnezeu ne-a dat îndrumări cu ajutorul cărora putem să verificăm fiecare învățătură: “La lege și la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta”. (Isaia 8, 20.) Dacă lumina prezentată corespunde acestui test de verificare, nu trebuie să o respingem pe motivul că nu este în armonie cu ideile noastre.SEv 300.4

    Nimeni nu a spus că vreo cercetare omenească este desăvârșită, dar eu știu un lucru: că bisericile noastre mor datorită lipsei de învățătură cu privire la subiectul neprihănirii prin credința în Hristos și cu privire la multe alte adevăruri.SEv 301.1

    Indiferent prin cine este trimisă lumina, noi trebuie să ne deschidem inima și să o primim cu umilința lui Hristos. Dar mulți nu procedează așa. Când le este prezentată o idee controversată, ei pun întrebare după întrebare, fără să accepte o învățătură susținută corect. Oh, aș dori să ne comportăm ca niște oameni care doresc lumina! Fie ca Dumnezeu să ne dea Duhul Său Sfânt zi de zi și să îngăduie ca lumina chipului Său să strălucească peste noi, ca să putem fi niște elevi în școala lui Hristos.SEv 301.2

    *****

    Când este prezentată o învățătură care nu corespunde cu gândirea noastră, noi trebuie să apelăm la Cuvântul lui Dumnezeu, să-L căutăm pe Domnul în rugăciune și să nu-i lăsăm vrăjmașului nici o posibilitate de a interveni, inspirând suspiciune și prejudecăți. Nu ar trebui să îngăduim niciodată să se manifeste acel spirit care i-a făcut pe preoți și pe conducători să-L judece pe Răscumpărătorul lumii. Ei se plângeau că Domnul tulbura poporul și voiau ca El să-l lase în pace, deoarece spuneau că El provocase confuzie și dezbinare. Domnul ne trimite lumină ca să vadă ce fel de atitudine avem. Noi nu trebuie să ne înșelăm singuri.SEv 301.3

    În anul 1844, când nu înțelegeam lucrurile care erau aduse în atenția noastră, noi îngenuncheam și Îi ceream lui Dumnezeu să ne ajute să adoptăm o poziție bună, iar după aceea eram în stare să ajungem la o înțelegere corectă. Nu se manifesta nici o dezbinare, nici o vrăjmășie, nici o bănuială rea, nici o judecare greșită a fraților. Dacă știm cât de rău este spiritul de intoleranță, cât de atent ar trebui să-l evităm!SEv 302.1

    *****

    Trebuie să fim bine întemeiați în credință și în lumina adevărului care ne-a fost dat în perioada timpurie a experienței noastre. La data aceea, ideile greșite ne asaltau una după alta. Pastorii și cercetătorii Bibliei veneau cu tot felul de învățături noi. Atunci, noi studiam Scripturile cu multă rugăciune, iar Duhul Sfânt ne descoperea adevărul. Uneori, nopți întregi erau dedicate cercetării Scripturilor și rugăciunii fierbinți pentru călăuzirea lui Dumnezeu. În acest scop, se adunau mai multe grupe de credincioși devotați. Puterea lui Dumnezeu venea asupra mea și primeam puterea de a defini cu claritate adevărul și greșeala.SEv 302.2

    După ce punctele noastre de credință erau stabilite în felul acesta, picioarele noastre se așezau pe o temelie solidă. Noi acceptam adevărul punct cu punct, având dovada Duhului Sfânt. Eu eram răpită în viziune, iar explicațiile îmi erau date. Am văzut lucrurile cerești și sanctuarul și ne-am așezat în locul în care lumina a strălucit asupra noastră cu raze limpezi și strălucitoare.SEv 302.3

    Știu că subiectul sanctuarului se află pe calea neprihănirii și a adevărului, exact așa cum l-am susținut de-a lungul atâtor ani. Vrăjmașul este cel care conduce mințile pe căi lăturalnice. El simte plăcere când cei care cunosc adevărul sunt preocupați să adune texte biblice în scopul susținerii unor teorii greșite, care nu au nici o temelie în adevăr. În felul acesta, textele biblice sunt aplicate greșit. Ele nu ne-au fost date pentru a susține o eroare, ci pentru a întări adevărul.SEv 303.1

    *****

    Trebuie să înțelegem că și alții au aceleași drepturi ca noi. Când un frate primește o lumină nouă cu privire la Sfintele Scripturi, ar trebui să-și explice poziția în mod deschis și fiecare pastor să cerceteze Scripturile cu sinceritate, ca să vadă dacă ideile prezentate pot fi susținute de Cuvântul inspirat. “Și robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului”. (2 Timotei 2, 24.25.)SEv 303.2

    Fiecare suflet trebuie să-L caute pe Dumnezeu cu umilință și căință, pentru ca El să-l poată călăuzi și binecuvânta. Nu trebuie să lăsăm ca alții să cerceteze Scripturile în locul nostru. Unii dintre frații noștri de seamă au adoptat adesea o poziție greșită, iar dacă Dumnezeu ar trimite o solie și ar aștepta ca acești frați mai în vârstă să deschidă calea pentru promovarea ei, solia nu ar mai ajunge niciodată la oameni. Dacă nu vor deveni părtași ai naturii divine, într-o măsură mai mare decât au fost oricând înainte, acești frați vor rămâne pe poziția lor greșită.SEv 303.3

    Orbirea multora dintre frații noștri, în ce privește lucrurile spirituale, face să fie tristețe în ceruri. Pastorii noștri mai tineri, care ocupă poziții mai puțin importante, trebuie să facă eforturi hotărâte pentru a ajunge la lumină, săpând tot mai adânc în mina adevărului. Mustrarea Domnului va fi îndreptată împotriva acelora care barează calea, așa încât lumina să nu ajungă la oameni. Trebuie să fie făcută o mare lucrare, iar Dumnezeu vede că frații noștri de seamă au nevoie de mai multă lumină, ca să li se poată alătura solilor pe care îi trimite El spre a împlini planul Său. Domnul a chemat soli, i-a înzestrat cu Duhul Său și a zis: “Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță, și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!”. (Isaia 58, 1.) Nimeni să nu-și asume riscul de a se interpune între popor și solia Cerului. Această solie îi va fi adresată poporului Său și, dacă nu va fi nici o voce omenească pentru a o vesti, chiar pietrele o vor striga.SEv 304.1

    Fac apel la fiecare pastor să-L caute pe Domnul, să lase deoparte mândria și lupta pentru supremație și să-și umilească inima înaintea lui Dumnezeu. Bisericile rămân în starea de slăbiciune tocmai datorită împietririi inimii și a necredinței celor care ar fi trebuit să aibă credință.SEv 304.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents