Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Slujitorii Evangheliei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Talanții

    Domnul le-a încredințat oamenilor talente pe care să le dezvolte. Cei cărora le-a încredințat bani să-I aducă Domnului lor talantul mijloacelor lor financiare. Bărbații și femeile care au influență să folosească acest dar al lui Dumnezeu. Cei pe care i-a înzestrat cu înțelepciune să aducă la crucea lui Hristos acest dar, spre a fi folosit pentru slava Sa.SEv 330.2

    Și cei săraci au talantul lor, care ar putea fi mai mare decât oricare dintre cele menționate. El poate fi simplitatea caracterului, umilința, virtutea și încrederea în Dumnezeu. Printr-un efort răbdător și printr-o dependență totală de Dumnezeu, ei îi îndrumă pe cei cu care intră în legătură, la Isus, Răscumpărătorul lor. Ei au o inimă plină de simpatie față de cei săraci, un cămin pentru cei nevoiași și oprimați, iar mărturia lor cu privire la ce înseamnă Domnul Isus pentru ei este clară și hotărâtă. Ei caută slava, onoarea și nemurirea, iar răsplata lor va fi viața veșnică.SEv 330.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents