Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Slujitorii Evangheliei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Lucrarea pentru cei bogați

    Slujitorii lui Hristos trebuie să lucreze cu credincioșie pentru oamenii bogați din orașele noastre, așa cum lucrează pentru cei săraci și umili. Există mulți oameni înstăriți care sunt sensibili la influența și la apelurile soliei Evangheliei și, atunci când Biblia le va fi prezentată ca unicul exponent al credinței și practicii creștine, ei vor fi impresionați de Duhul lui Dumnezeu pentru a deschide porțile în vederea înaintării Evangheliei. Ei vor dovedi că au o credință vie în Cuvântul lui Dumnezeu și vor folosi mijloacele financiare care le-au fost încredințate spre a pregăti calea Domnului și spre a netezi un drum în pustie pentru Dumnezeul nostru.SEv 348.3

    Ani de zile ne-am confruntat cu următoarea întrebare: Cum vom putea aduna fonduri suficiente în vederea susținerii misiunilor pentru care Domnul deschidea porțile înaintea noastră? Noi citim poruncile clare ale Evangheliei, iar centrele misionare de acasă și din străinătate își prezintă necesitățile lor. Indiciile, adică descoperirile clare ale Providenței, se unesc, îndemnându-ne să facem repede lucrarea care așteaptă să fie făcută.SEv 349.1

    Domnul dorește ca oamenii înstăriți să fie convertiți și să vină în ajutorul Său pentru a le vesti altora Evanghelia. El dorește ca aceia care pot ajuta în lucrarea de reformă și de înnoire să vadă lumina prețioasă a adevărului, să fie schimbați în ce privește caracterul și să fie îndrumați să-și folosească bunurile încredințate lor în slujba Sa. Dumnezeu ar dori ca ei să investească mijloacele financiare pe care li le-a încredințat, spre a face binele, spre a deschide calea pentru ca Evanghelia să le fie predicată tuturor categoriilor sociale din apropiere și din depărtare.SEv 349.2

    Oare nu va fi prețuit cerul de oamenii înțelepți ai lumii? O, da, ei vor găsi odihnă și pace departe de toate lucrurile lipsite de însemnătate, de toate ambițiile și de slujirea de sine. Îndemnați-i să caute pacea, fericirea și bucuria pe care Domnul Hristos dorește nespus să li le ofere. Îndemnați-i să-și îndrepte atenția spre obținerea celui mai bogat dar care le poate fi dat oamenilor muritori, și anume haina neprihănirii lui Hristos. Domnul le oferă o viață care durează cât viața lui Dumnezeu și o comoară veșnică mult mai bogată. Dacă Îl acceptă pe Domnul Hristos, ei vor avea cinstea cea mai înaltă — o cinste pe care lumea nici nu o poate da, nici nu o poate lua. Ei vor vedea că în păzirea poruncilor lui Dumnezeu se află o mare răsplată.SEv 349.3

    Mântuitorul cel plin de milă îi îndeamnă pe slujitorii Lui să le vestească invitația la ospățul Său atât celor bogați, cât și celor săraci. Mergeți la drumuri și la garduri și, prin eforturile voastre perseverente și hotărâte, siliți-i să intre. Slujitorii Evangheliei să intre în legătură cu oamenii înstăriți din lume și să-i aducă la ospățul adevărului, pe care Domnul Hristos l-a pregătit pentru ei. Cel care și-a dat viața Sa prețioasă pentru ei spune: “Aduceți-i înăuntru și așezați-i la masa Mea, iar Eu îi voi servi”.SEv 350.1

    Slujitori ai lui Hristos, intrați în legătură cu oamenii din această categorie socială. Nu-i ocoliți, considerând că sunt fără speranță. Lucrați cu toată insistența posibilă, iar, ca rod al eforturilor voastre conștiincioase, veți vedea în Împărăția cerurilor bărbați și femei care vor fi încoronați și vor cânta cântecul triumfător al celor biruitori. “Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici”. (Apocalipsa 3, 4.)SEv 350.2

    S-a depus mult prea puțin efort pentru lucrarea cu oamenii aflați în poziții de răspundere în lume. Mulți dintre ei au calificări superioare și dețin mijloace financiare și putere de influență. Acestea sunt niște daruri prețioase, care le-au fost încredințate de Domnul spre a fi înmulțite și folosite pentru binele altora.SEv 350.3

    Căutați să-i salvați pe oamenii înstăriți. Îndemnați-i cu stăruință să-I înapoieze Domnului comorile pe care El li le-a încredințat spre administrare, pentru ca în New York și în alte orașe mari să poată fi înființate centre de influență, din care adevărul Bibliei să le fie vestit oamenilor în simplitatea lui. Convingeți-i pe oameni să-și adune comorile lângă tronul lui Dumnezeu, înapoindu-I Domnului bogăția lor și ajutându-i pe lucrătorii Săi să facă bine și să-I aducă slavă.SEv 350.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents