Umilința

Slujitorul lui Dumnezeu ar trebui să aibă o umilință ușor de remarcat. Cei care au experiența cea mai adâncă în ce privește lucrurile lui Dumnezeu sunt cât se poate de departe de mândrie și înălțare de sine. Deoarece au o concepție înaltă despre slava lui Dumnezeu, ei consideră că locul cel mai umil în slujba Sa este prea onorabil pentru ei.SEv 142.3

Când a coborât de pe munte, după patruzeci de zile petrecute în comuniune cu Dumnezeu, Moise nu știa că fața lui strălucea așa de tare, încât îi îngrozea pe cei care îl priveau.SEv 143.1

Apostolul Pavel avea o părere foarte umilă despre progresul lui în viața de credință. El vorbea despre sine, numindu-se cel dintâi dintre păcătoși. De asemenea, el a spus: “Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit”. (Filipeni 3, 12.) Totuși Pavel fusese deosebit de onorat de Domnul.SEv 143.2

Mântuitorul nostru a declarat că Ioan Botezătorul a fost cel mai mare dintre profeți. Cu toate acestea, când a fost întrebat dacă este Mesia, Ioan a spus despre sine că este nevrednic chiar și să dezlege curelele încălțămintei Domnului său. Când ucenicii lui au venit să se plângă de faptul că toți oamenii mergeau să-L asculte pe noul Învățător, Ioan le-a amintit că el însuși este doar un vestitor al Celui ce urma să vină.SEv 143.3

În zilele noastre este nevoie de lucrători care să aibă o astfel de atitudine. Lucrarea lui Dumnezeu se poate lipsi de cei care sunt mulțumiți de ei înșiși. Domnul nostru cheamă lucrători care, simțindu-și nevoia personală după sângele ispășitor al lui Hristos, își îndeplinesc lucrarea încredințată nu cu îngâmfare sau cu mulțumire de sine, ci plini de asigurarea credinței, dându-și seama că vor avea nevoie întotdeauna de ajutorul lui Hristos pentru a ști cum să lucreze cu oamenii.SEv 143.4