A-l predica pe Hristos

S-au făcut multe observații cu privire la faptul că vorbitorii noștri au insistat în predicile lor asupra subiectului Legii, și nu asupra lui Isus. Această afirmație nu este întru totul adevărată, dar oare nu există și unele motive îndreptățite pentru care a fost făcută? Oare nu au stat la amvon oameni care nu aveau o experiență adevărată în ce privește lucrurile lui Dumnezeu, oameni care nu au primit neprihănirea lui Hristos? Mulți dintre pastorii noștri nu au făcut altceva decât să predice, prezentând argumente logice în apărarea subiectelor lor și menționând doar rareori puterea răscumpărătoare a Mântuitorului. Mărturia lor a fost lipsită de sângele mântuitor al lui Hristos. Jertfa lor s-a asemănat cu jertfa lui Cain, care I-a adus Domnului roadele pământului. Acestea erau bune în ele însele, dar, oricât de bune ar fi fost, jertfa era lipsită de adevărata ei valoare — sângele mielului înjunghiat, care reprezintă sângele lui Hristos. Tot așa se întâmplă și cu predicile din care Domnul Hristos lipsește. Ele nu ajung la inima ascultătorilor, iar ei nu sunt determinați să întrebe: Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?SEv 156.1

Dintre toți cei ce poartă numele de creștini, adventiștii de ziua a șaptea ar trebui să fie cei mai remarcabili în ce privește înălțarea lui Hristos în fața lumii. Propovăduirea soliei îngerului al treilea cere să fie prezentat adevărul despre Sabat. Acest adevăr trebuie să fie predicat alături de altele aflate în solie, dar marele centru de atracție, Isus Hristos, să nu fie lăsat pe dinafară. Crucea este locul unde bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută. Păcătosul trebuie să fie determinat să privească la Golgota și să se încreadă în meritele Mântuitorului cu acea credință simplă a unui copilaș, acceptând neprihănirea Sa și încrezându-se în mila Sa.SEv 156.2