Lucrarea de slujire personală

În activitatea multor pastori există prea multă predicare și prea puțină lucrare adevărată de la inimă la inimă. Este nevoie de mai multă lucrare personală pentru suflete. Pastorul ar trebui să se apropie de fiecare om cu o simpatie asemenea lui Hristos și să caute să-i trezească interesul față de marile lucruri ale vieții veșnice. Inima oamenilor poate fi la fel de împietrită ca drumurile bătătorite și efortul de a-L prezenta pe Mântuitorul poate să pară inutil, dar, acolo unde logica nu reușește să impresioneze, iar argumentul este lipsit de puterea de a convinge, iubirea lui Hristos, manifestată într-o lucrare de slujire personală, este în stare să înmoaie inima de piatră, așa încât sămânța adevărului să poată prinde rădăcini.SEv 185.1

Păstorirea înseamnă mult mai mult decât predicare, ea înseamnă o lucrare personală, serioasă și stăruitoare. Biserica de pe pământ este alcătuită din bărbați și femei supuși greșelii, care au nevoie de o muncă răbdătoare și asiduă, ca să poată fi instruiți și disciplinați pentru a lucra bine în viața aceasta și pentru ca în viața viitoare să fie încununați cu slavă și nemurire. Este nevoie de pastori — de păstori credincioși, care nici nu-i vor flata pe cei din poporul lui Dumnezeu, nici nu-i vor trata cu asprime, ci îi vor hrăni cu Pâinea vieții. Este nevoie de oameni care simt în viața lor de zi cu zi puterea transformatoare a Duhului Sfânt și cultivă o iubire puternică și neegoistă față de cei pentru care lucrează.SEv 185.2

Subpăstorul are de făcut o lucrare care necesită tact, deoarece el este chemat să trateze înstrăinarea, amărăciunea, invidia și gelozia din biserică, iar pentru a pune lucrurile în ordine, va trebui să lucreze în spiritul lui Hristos. Avertizările credincioase trebuie să fie rostite, păcatele să fie mustrate, greșelile să fie îndreptate atât prin predicile rostite de pastor la amvon, cât și printr-o lucrare personală. Inima îndărătnică se poate opune soliei, iar slujitorul lui Dumnezeu poate fi judecat greșit și criticat. În această situație, pastorul să-și aducă aminte că “înțelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică. Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace”. (Iacov 3, 17.18.)SEv 185.3

Lucrarea slujitorului Evangheliei este aceea de a “pune în lumină înaintea tuturor, care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu”. (Efeseni 3, 9.) Dacă o persoană care se angajează în această activitate alege o parte ce implică mai puțin sacrificiu de sine, mulțumindu-se să predice și lăsând pe altcineva să îndeplinească lucrarea de păstorire personală, munca lui nu va fi acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. Sufletele pentru care a murit Hristos pier din cauza lipsei unei lucrări personale bine orientate, iar acela care, după ce s-a angajat în activitatea pastorală, nu este dispus să îndeplinească lucrarea personală, pe care o impune grija față de turmă, și-a înțeles greșit chemarea.SEv 186.1

Pastorul trebuie să stăruie la timp și ne la timp, fiind gata să observe și să folosească fiecare ocazie favorabilă progresului lucrării lui Dumnezeu. A stărui “la timp” înseamnă a fi receptiv la privilegiile care se ivesc în orele de închinare din cămin și în ocaziile în care oamenii conversează pe teme religioase. Iar a stărui “ne la timp” înseamnă a fi gata oriunde, la gura sobei, la câmp, pe drum, în piață, pentru a îndrepta gândurile oamenilor, într-o manieră potrivită circumstanțelor, spre marile subiecte ale Bibliei, îndemnându-i cu un spirit duios și fierbinte să respecte cerințele lui Dumnezeu. Foarte multe asemenea ocazii favorabile sunt lăsate să treacă nefolosite, deoarece oamenii sunt convinși că nu este momentul potrivit. Dar cine știe care ar putea fi efectul unul apel înțelept adresat conștiinței? Este scris: “Dimineața, seamănă-ți sămânța, și până seara nu lăsa mâna să ți se odihnească, fiindcă nu știi ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune”. (Eclesiastul 11, 6.) Cel care seamănă semințele adevărului poate avea inima împovărată și, uneori, eforturile lui pot părea fără rezultat. Dar, dacă este credincios, va vedea roadele muncii lui, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu declară: “Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța se întoarce cu veselie când își strânge snopii”. (Psalmii 126, 6.)SEv 186.2