Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru biserică

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ellen White, așa cum au cunoscut-o alții

    Aflând de experiența neobișnuită a lui Ellen White, ca sol al Domnului, unii s-au întrebat: Ce fel de persoană a fost ea? A avut ea aceleași probleme ca și noi? A fost ea bogată sau săracă? A zâmbit ea vreodată?SB 19.6

    Ellen White a fost o mamă grijulie. Ea a fost o gospodină iscusită. A fost o gazdă amabilă, primindu-i adesea pe membrii bisericii în casa ei. A dat ajutor aproapelui în nevoie. A fost o femeie hotărâtă, un temperament plăcut, cu o voce și gesturi blânde. Nu a fost deloc cu o față lungă, lipsită de zâmbet sau de bucurie. Oricine se simțea în largul lui în prezența ei. Poate cel mai bun mod de a face cunoștință cu Ellen White este acela de a o vizita în căminul ei din 1859, primul an în care și-a ținut un jurnal zilnic.SB 19.7

    Descoperim că familia White locuia la periferia Battle-Creek-ului într-o căsuță mică, așezată pe un teren mare, care le oferea o grădină, câțiva pomi fructiferi, o vacă, câteva găini și un loc pentru fiii lor, unde să lucreze și să se joace. Pe atunci, Ellen White avea 31 de ani. James White avea 36. La data aceea, în căminul lor erau trei băieți, de patru, nouă și doisprezece ani.SB 20.1

    Găsim în acel cămin o femeie tânără, bună creștină, angajată să se ocupe de gospodărie, căci Ellen White era adesea plecată de acasă, deseori fiind necesar să vorbească și să se ocupe de scrierile ei. Chiar și în aceste condiții, Ellen White s-a îngrijit de treburile casei, de gătit, curățenie, spălatul rufelor și de cusut. În anumite zile, mergea la casa de editură, unde avea un loc liniștit pentru a putea să scrie. În alte zile, o găsim în grădină, sădind flori și legume, iar uneori făcând schimb de flori cu vecinii. Era hotărâtă să facă din casa ei un loc cât mai plăcut pentru familie, astfel încât copiii să considere căminul locul cel mai de dorit.SB 20.2

    Ellen White era o cumpărătoare pricepută, iar vecinii ei adventiști erau fericiți când puteau merge cu ea, căci ea cunoștea bine valoarea lucrurilor. Mama ei fusese o femeie foarte practică și își învățase fiicele multe lecții valoroase. Ea a descoperit că lucrurile ieftine erau, pe termen lung, mult mai scumpe decât mărfurile de calitate bună.SB 20.3

    Sabatul era făcut cea mai plăcută zi pentru copii. Desigur că familia participa la serviciul divin de la biserică, iar dacă fratele și sora White nu aveau responsabilitatea predicării Cuvântului, familia stătea împreună în timpul serviciului divin. La masă, aveau un anume fel de mâncare preferat, pe care nu îl aveau în celelalte zile, iar după aceea, dacă era o zi frumoasă, Ellen White se plimba cu copiii în pădure sau pe malul râului, admirând frumusețile naturii și studiind creația lui Dumnezeu. Dacă ziua era ploioasă sau friguroasă, ea îi aduna pe copii în jurul focului, în cămin, și le citea din anumite materiale pe care le aduna de ici de colo, în călătoriile ei. Unele dintre aceste povestiri au fost mai târziu tipărite în cărți, pentru ca și alți părinți să le poată citi copiilor lor.SB 20.4

    Pe vremea aceea, Ellen White nu se simțea prea bine, adesea ea avea leșinuri în timpul zilei, însă aceasta nu a împiedicat-o să-și continue treburile în cămin ca și lucrarea pentru Domnul. Câțiva ani mai târziu, în 1863, i-a fost dată viziunea cu privire la reforma sănătății și îngrijirea bolnavilor. I-a fost arătat în viziune care este îmbrăcămintea cea mai potrivită de purtat, hrana care trebuie mâncată, nevoia de mișcare fizică adecvată, cât și însemnătatea încrederii în Dumnezeu, în vederea menținerii unui corp puternic, sănătos.SB 20.5

    Lumina primită de la Dumnezeu cu privire la alimentație și la cât este de vătămătoare mâncarea de carne a fost cu totul opusă părerii personale a lui Ellen White, care credea că mâncarea de carne era esențială pentru sănătate și vigoare. O dată ce a primit viziunea care i-a luminat mintea, ea a instruit-o pe tânăra care o ajuta la pregătirea hranei pentru familie să pună pe masă numai alimente sănătoase, simple, alcătuite din cereale, legume, nuci, lapte, smântână și ouă. De asemenea fructe din belșug. La data aceea, familia White a adoptat în esență o alimentație vegetariană. În anul 1894, Ellen White a îndepărtat definitiv de pe masa ei carnea. Reforma sănătății a fost o mare binecuvântare pentru familia White, așa cum a fost pentru mii de familii adventiste de pretutindeni în lume.SB 20.6

    După viziunea cu privire la reforma sănătății, din 1863 și adoptarea metodelor simple de tratare a bolnavilor, familia White a fost adesea chemată de vecinii care erau bolnavi pentru a-i ajuta cu tratamente, iar Domnul le-a binecuvântat mult eforturile. Alteori, bolnavii erau aduși în casa lor și ei îi îngrijeau cu atenție până când se însănătoșeau pe deplin.SB 21.1

    Ellen White se bucura, de asemenea, de perioade de relaxare și recreere, petrecute fie în munți, lângă vreun lac, fie la mare. Pe la mijlocul vieții, pe când locuia lângă Pacific Press, în nordul Californiei, i s-a propus să petreacă o zi odihnindu-se și recreându-se. Lui Ellen White și familiei ei de acasă și de la birou, li s-a cerut să se alăture familiei de la editură și ea a acceptat degrabă invitația. Soțul ei era plecat în Est cu treburi ale denominațiunii. Relatarea acestor experiențe o avem dintr-o scrisoare pe care i-a trimis-o lui.SB 21.2

    După ce s-au bucurat de un prânz sănătos, pe malul mării, tot grupul a făcut o călătorie cu vaporul în golful San Francisco. Căpitanul vaporului era membru al bisericii și a fost o după-amiază plăcută. Apoi, s-a propus să se meargă la ocean. Relatând această experiență, Ellen White a scris:SB 21.3

    “Valurile erau mari, iar noi eram legănați în sus și în jos, atât de impresionant. Simțămintele pe care le-am trăit au fost profunde, însă nu am avut cuvinte ca să le exprim față de cineva. Cât de măreț era! Picăturile de apă se revărsau peste noi. Vântul era puternic dincolo de Golden Gate și nu m-am bucurat niciodată de ceva în viața mea atât de mult ca atunci!”SB 21.4

    Apoi, ea a observat ochiul veghetor al căpitanului și promptitudinea cu care echipa era gata să-i asculte comenzile și a comentat astfel: “Dumnezeu ține vânturile în mâinile Sale. El are stăpânirea peste ape. Noi suntem doar o picătură față de apele nemărginite și adânci ale Pacificului; cu toate acestea, îngerii cerului sunt trimiși să poarte de grijă acestei mici bărci cu pânze, care plutește deasupra valurilor. O, cât de minunate sunt lucrările lui Dumnezeu! Cât de departe de înțelegerea noastră! Dintr-o privire, El poate cuprinde cerurile înalte și mijlocul mării!”SB 21.5

    Ellen White a adoptat încă de timpuriu o atitudine de voioșie. Odată, ea a întrebat: “Mă vedeți vreodată posomorâtă, deznădăjduită și că mă plâng? Am o credință care nu permite acest lucru. Concepția greșită cu privire la adevăratul ideal al caracterului creștin și la slujirea creștină este cea care conduce la aceste concluzii.... Slujirea plină de zel și entuziasm a lui Isus dă naștere unei religii senine. Cei care îl urmează pe Domnul Hristos cel mai îndeaproape nu sunt văzuți posomorâți.”SB 21.6

    Cu o altă ocazie, ea a scris: “În unele cazuri s-a susținut ideea că voioșia nu este compatibilă cu demnitatea caracterului creștin; însă acest lucru este o greșeală. Cerul este numai bucurie”. Ea a descoperit că, dacă oferi zâmbete, ți se vor întoarce zâmbete; dacă rostești cuvinte amabile, ți se vor rosti cuvinte amabile.SB 21.7

    Cu toate acestea, au fost vremuri când ea a suferit foarte mult. O astfel de perioadă a fost la puțin timp după ce s-a dus în Australia pentru a ajuta lucrarea de acolo. A fost foarte bolnavă aproape un an și a suferit teribil. Timp de luni de zile, a fost țintuită la pat și putea dormi doar câteva ore pe noapte. În legătură cu această experiență, ea a scris următoarele cuvinte într-o scrisoare adresată unei prietene:SB 22.1

    “Când m-am trezit pentru prima dată într-o stare atât de neajutorată, am regretat profund că am trecut oceanul. De ce nu eram în America? De ce mă aflam în această țară cu un astfel de preț? Nu o dată îmi puneam capul sub plapumă și plângeam cât puteam. Dar nu mi-am putut permite mult timp luxul de a vărsa lacrimi. Mi-am spus în sinea mea: Ellen G. White ce înseamnă asta? Nu ai venit tu în Australia pentru că ai simțit că este de datoria ta să mergi acolo unde hotărăște conferința că este cel mai bine să te duci? Nu ai făcut așa întotdeauna?SB 22.2

    Am spus: ‘Da’.SB 22.3

    Atunci de ce te simți aproape părăsită și descurajată? Nu este aceasta oare lucrarea vrăjmașului? Am spus: cred că este!SB 22.4

    Mi-am șters lacrimile cât am putut de repede, și am spus: Ajunge. N-am să mai privesc partea întunecată a lucrurilor. Vie sau moartă, încredințez sufletul meu Aceluia care a murit pentru mine.SB 22.5

    Apoi, am avut încrederea că Domnul va avea grijă ca totul să fie bine și, pe parcursul celor opt luni de neputință, nu am fost deznădăjduită și nici nu m-am îndoit. Acum socotesc că această parte și-a avut rostul în planul cel mare al Domnului, spre binele poporului Său din această țară și al celor din America și spre binele meu. Nu pot explica de ce sau în ce fel, însă cred acest lucru. Și sunt fericită în necazul meu. Pot să mă încred în Tatăl meu ceresc. Nu mă voi îndoi de dragostea Lui.”SB 22.6

    În perioada cât a locuit în casa din California, în ultimii 15 ani ai vieții, deși înainta în vârstă, era preocupată de lucrul care se făcea la ferma aceea mică și de bunăstarea familiilor care o ajutau în lucrarea ei. O găsim preocupată cu scrierile ei, adesea începând la puțin timp după miezul nopții, deoarece ea se retrăgea la culcare devreme. Dacă ziua era frumoasă și dacă îi permitea lucrarea, pleca la o mică plimbare în zonă, oprindu-se să vorbească cu vreo mamă pe care o vedea în vreo grădină pe lângă care trecea. Uneori, descoperea că este nevoie de hrană sau de îmbrăcăminte și se ducea acasă și lua câte ceva. Timp de mai mulți ani după moartea ei, vecinii din valea în care a locuit și-o aminteau ca micuța bătrânică ce vorbea întotdeauna cu plăcere despre Isus.SB 22.7

    Când a murit, a avut doar cu puțin mai mult decât ce îi era strict necesar pentru a trăi. Ea a fost o creștină adventistă de ziua a șaptea, care s-a încrezut în meritele Mântuitorului ei înviat și s-a străduit cu credincioșie să facă lucrarea pe care Domnul a rânduit-o pentru ea. Astfel, cu deplină încredere în inima ei, ea s-a apropiat de încheierea unei vieți depline, o viață consecventă în experiența ei creștină.SB 22.8

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents