Viziunea care nu a putut fi istorisită

În timpul unei serii de adunări din Salamanca, statul New York, din noiembrie 1890, când a ținut câteva cuvântări publice, sora White era destul de slăbită și s-a ales cu o răceală severă în călătoria spre acel oraș. După una dintre acele adunări, ea s-a dus în camera ei, descurajată și bolnavă. Se gândea să-și verse sufletul înaintea lui Dumnezeu și să-L implore să Se îndure de ea și să-i dea sănătate și putere. Ea a îngenuncheat lângă scaun și iată, relatat cu propriile ei cuvinte, ceea ce s-a întâmplat:SB 25.6

“N-am apucat să rostesc nici un cuvânt, când întreaga cameră părea că s-a umplut cu o lumină blândă, argintie și durerea deznădejdii și descurajării mele a fost îndepărtată. Am fost umplută de mângâiere și nădejde, de pacea lui Hristos.”SB 26.1

Iar apoi, i-a fost dată o viziune. După viziune, nu a simțit nevoia să se culce. Nu a simțit nevoia să se odihnească. Era vindecată — era odihnită.SB 26.2

Dimineața trebuia să ia hotărârea. Va putea merge în continuare în locul unde se țineau adunările sau trebuia să se întoarcă acasă în Battle Creek? A. T. Robinson, care avea responsabilitatea acelei lucrări, și William White, fiul sorei White, au sunat la ușa ei pentru a primi răspunsul. Au găsit-o pregătită, îmbrăcată și simțindu-se bine. Era gata de plecare. Ea le-a spus despre vindecare. Le-a spus despre viziune: “Vreau să vă spun ce mi-a fost descoperit noaptea trecută. În viziune, se părea că mă aflam în Battle Creek, iar îngerul mesager mi-a spus. Urmează-mă!” Apoi a ezitat. Nu a putut să-și mai aducă aminte. A încercat de două ori să spună, însă nu și-a putut aminti ceea ce îi fusese arătat. În zilele care au urmat, a scris despre ceea ce a văzut. Era vorba despre niște planuri făcute pentru ziarul nostru pentru libertate religioasă, numit pe atunci American Sentinel.SB 26.3

“În timpul nopții, mă aflam în mai multe consilii, iar acolo am auzit cuvintele repetate de oameni influenți în legătură cu faptul că, dacă publicația American Sentinel ar reduce tot mai mult cuvintele ‘adventist de ziua a șaptea’, din coloanele ei și nu va spune nimic despre Sabat, oamenii mari ai lumii l-ar sprijini, ar deveni popular și ar face o lucrare mai mare. Acest lucru părea foarte atrăgător.SB 26.4

Am văzut fețele lor strălucind și au început să lucreze după o metodă care să asigure succes ziarului. Toată acea chestiune a fost inițiată de oameni care aveau nevoie de adevăr în cămăruțele minții și ale sufletului lor.”SB 26.5

Este clar că ea a văzut un grup de oameni discutând politica editorială a acestui ziar. Când s-au deschis lucrările Conferinței Generale, în martie 1891, sorei White i s-a cerut să vorbească lucrătorilor în fiecare dimineață la ora cinci și jumătate și să se adreseze întregii conferințe care cuprindea patru mii de oameni în Sabat după-amiază. Textul ei din Sabat după-amiază a fost: “Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. Întreaga cuvântare a fost un apel către adventiștii de ziua a șaptea, ca să susțină trăsăturile distincte ale credinței lor. De trei ori în timpul adunării a început să spună viziunea de la Salamanca, însă de fiecare dată a fost reținută. Evenimentele din viziune îi dispăreau pur și simplu din minte. Apoi, a spus: “În legătură cu aceasta, vă voi spune mai mult mai târziu”. Și-a scurtat predica la aproximativ o oră, iar apoi adunarea s-a încheiat. Toți și-au dat seama că nu a fost în stare să-și amintească viziunea. Președintele Conferinței Generale a venit la ea și a întrebat-o dacă vrea să preia adunarea de dimineață.SB 26.6

“Nu”, a răspuns ea. “Sunt istovită. Mi-am prezentat mărturia. Trebuie să faceți alte planuri pentru adunarea de dimineață”. Și s-au făcut alte planuri.SB 27.1

Când s-a întors acasă, Ellen White a spus membrilor familiei ei că nu va participa la adunarea de dimineață. Era istovită și trebuia să se odihnească bine. Urma să doarmă mai mult duminică dimineața, iar planurile s-au făcut în conformitate cu aceasta.SB 27.2

În seara aceea, după încheierea sesiunii Conferinței Generale, un grup mic de oameni s-a întrunit într-unul din birourile clădirii editurii Review and Herald. La acea întâlnire erau prezenți reprezentanți ai casei de editură, care tipărea ziarul American Sentinel și, de asemenea, reprezentanți ai Asociației pentru Libertatea religioasă. Ei s-au întâlnit ca să discute și să definitiveze o chestiune foarte controversată — politica editorială a ziarului American Sentinel. Ușa a fost încuiată și toți au convenit să nu fie descuiată până ce nu se va rezolva acea problemă.SB 27.3

Cu puțin timp înainte de ora trei dimineața, duminică, întâlnirea s-a încheiat în impas, cu impunerea din partea Asociației pentru Libertate religioasă că, dacă editura Pacific Press nu va fi de acord cu cererile lor și dacă expresiile “adventist de ziua a șaptea” și “Sabat” nu vor fi scoase din coloanele ziarului, atunci ei nu îl vor mai folosi ca organ al Asociației pentru Libertate religioasă. Aceasta însemna uciderea ziarului. Ei au descuiat ușa și s-au dus în camerele lor și s-au culcat.SB 27.4

Însă Dumnezeu, care nu dormitează și nici nu doarme niciodată, a trimis pe îngerul său mesager în camera lui Ellen White la ora trei dimineața. Ea a fost trezită din somn și instruită că trebuie să meargă la întrunirea lucrătorilor de la ora cinci și jumătate și că trebuie să prezinte acolo ceea ce a văzut în viziunea de la Salamanca. S-a îmbrăcat și s-a dus la biroul ei și a luat de pe acesta jurnalul în care scrisese ceea ce îi fusese arătat la Salamanca. Scena i-a revenit cu claritate în minte, a mai scris ceva, și a plecat cu ceea ce avea scris. Pastorii tocmai se ridicaseră de la rugăciune, în tabernacol, când sora White a intrat pe ușă cu un maldăr de manuscrise sub braț. Vorbitorul era președintele Conferinței Generale, care i s-a adresat astfel:SB 27.5

“Sora White”, a spus el, “suntem bucuroși să te vedem. Ai o solie pentru noi?”SB 27.6

“Într-adevăr am” a spus ea și a pășit în față. Apoi, a început exact de acolo unde se întrerupsese cu o zi înainte. Le-a spus că la ora trei dimineața a fost trezită din somn și instruită să se ducă la adunarea lucrătorilor, la cinci și jumătate, și să prezinte acolo ceea ce i-a fost arătat la Salamanca.SB 27.7

“În viziune”, a spus ea, “se părea că mă aflam la Batle Creek. Am fost luată la biroul de la Review and Herald, iar îngerul mesager mi-a poruncit: Urmează-mă. Am fost dusă într-o cameră în care un grup de bărbați discutau foarte serios o problemă. Erau zeloși, dar nu potrivit cu cunoștința pe care o aveau”. Le-a istorisit cum discutau despre politica editorialului American Sentinel și a spus: “Am văzut pe unul dintre bărbați cum a luat un exemplar din ziar și l-a ținut sus deasupra capului, zicând: ‘Dacă aceste articole despre Sabat și a doua venire nu vor dispărea din ziar, noi nu îl vom mai putea folosi ca organ al Asociației pentru Libertate religioasă’”. Ellen White a vorbit timp de o oră, discutând despre întâlnirea care îi fusese arătată în viziune, cu luni de zile înainte, și a dat sfaturi conform cu revelația primită. Apoi s-a așezat.SB 27.8

Președintele Conferinței Generale nu știa ce să creadă despre aceasta. El nu a auzit niciodată despre o asemenea întrunire. Însă nu au așteptat prea mult timp pentru o explicație, căci un bărbat din fundul camerei s-a ridicat în picioare și a început să vorbească:SB 28.1

“Eu am fost la acea întrunire noaptea trecută.”SB 28.2

“Noaptea trecută!”, a remarcat sora White. “Noaptea trecută? Am crezut că întâlnirea a avut loc acum câteva luni atunci când mi-a fost arătat acest lucru în viziune.”SB 28.3

“Eu am fost la întrunirea aceea noaptea trecută”, a spus el, “și eu sunt bărbatul care a făcut remarcile cu privire la articolele din ziar, ținându-l deasupra capului meu. Îmi pare rău că am fost de partea greșită, însă mă folosesc de această ocazie, ca să trec de partea cea bună”. Apoi s-a așezat.SB 28.4

S-a ridicat un alt bărbat să vorbească. El era președintele Asociației pentru Libertate religioasă. Iată cuvintele Sale: “Am fost la acea întrunire. Seara trecută, după încheierea Conferinței, câțiva dintre noi ne-am întâlnit în biroul meu de la Review and Herald, unde ne-am încuiat și am discutat chestiunile care ne-au fost prezentate în aceasta dimineață. Am rămas în încăperea aceea până la ora trei dimineața. Dacă aș vrea să încep să fac o descriere a ceea ce a avut loc și a atitudinii persoanelor care erau prezente în cameră, nu aș putea să o fac atât de exact și corect cum a fost făcută de sora White. Văd acum că am greșit și că poziția pe care am luat-o nu a fost corectă. Potrivit cu lumina care a fost dată în această dimineață, recunosc că am greșit.”SB 28.5

Și alții au vorbit atunci. Fiecare dintre bărbații care au participat la întrunirea aceea, pe timpul nopții, s-a ridicat în picioare și a depus mărturie, spunând că Ellen White a descris cu acuratețe întrunirea și atitudinea celor din cameră. Înainte ca să se încheie acea adunare de duminică dimineața, grupul pentru Libertate religioasă a fost adunat și s-a anulat ceea ce se făcuse doar cu câteva ore înainte.SB 28.6

Dacă Ellen White n-ar fi fost reținută și dacă și-ar fi prezentat viziunea în Sabat după-amiază, solia ei nu ar fi servit scopului pe care l-a intenționat Dumnezeu, deoarece întrunirea aceea încă nu se ținuse.SB 28.7

Într-un anumit fel, bărbații nu au ținut seama de sfatul general dat în Sabat după-amiază. Credeau că ei știu mai bine. Poate că și ei au gândit așa cum gândesc unii azi: “Ei bine, poate sora White nu a înțeles” sau “Astăzi trăim în vremuri diferite” sau “Sfatul acela a fost valabil cu mulți ani în urmă, însă acum nu se potrivește”. Gândurile pe care ni le șoptește Satana în aceste zile sunt aceleași cu cele prin care a ispitit pe pastorii noștri în 1891. Dumnezeu, la timpul hotărât de El și în modul hotărât de El, a arătat clar că este lucrarea Sa; El era Cel care călăuzea; El era Cel care ocrotea; mâna Lui este asupra mecanismului cel complicat. Ellen White ne spune că Dumnezeu “a îngăduit adesea ca lucrurile să ajungă într-o criză, pentru ca intervenția Sa să poată fi remarcată. Apoi, El a făcut cunoscut că există un Dumnezeu în Israel.”SB 28.8