Stăpânirea poftei și a patimilor

Una din cele mai puternice ispite cu care are de-a face omul este în privința poftei. Între minte și corp există o legătură tainică și minunată. Ele reacționează una în funcție de cealaltă. Menținerea corpului într-o stare de sănătate, spre a fi puternic, astfel ca fiecare parte a mașinăriei vii să acționeze în armonie, ar trebui să constituie cea dintâi preocupare a vieții noastre. A neglija corpul înseamnă a neglija mintea. Nu i se aduce slavă lui Dumnezeu atunci când copiii Săi au trupuri bolnave și minți pipernicite. A face pe plac gustului pe seama sănătății constituie un abuz nelegiuit asupra simțurilor. Cei care, sunt necumpătați, fie în mâncare, fie în băutură, își irosesc puterile fizice și slăbesc tăria morală. Ei vor resimți plaga ce urmează călcării legii fizice.^{402Testimonies for the Church 3:485, 486.}SB 226.3

Mulți nu au capacitatea, atât mintală, cât și fizică, de a lucra, deoarece mănâncă peste măsură și trăiesc pentru a-și satisface patimile josnice. Înclinațiile animalice sunt întărite, în timp ce natura morală și spirituală este slăbită. Atunci când vom sta în jurul marelui tron alb, ce raport va desfășura viața multora dintre noi! Atunci ei vor vedea ce ar fi putut să facă, dacă nu și-ar fi înjosit puterile care le-au fost date de Dumnezeu. Atunci își vor da seama la ce înălțime intelectuală ar fi ajuns, dacă l-ar fi consacrat lui Dumnezeu întreaga tărie fizică și mintală, pe care El le-a încredințat-o. În agonia remușcărilor lor, vor tânji să poată lua viața de la capăt.^{403Testimonies for the Church 5:135.}SB 226.4

Fiecare creștin adevărat trebuie să-și stăpânească pofta și patimile. Dacă nu este liber de robia și sclavia poftei, el nu poate fi un slujitor adevărat, ascultător al lui Hristos. Îngăduirea poftei și a patimii face adevărul fără efect asupra inimii. Este imposibil ca spiritul și puterea adevărului să poată sfinți un om, trup, suflet și spirit, atâta timp cât acesta este stăpânit de poftă și patimă.^{404Testimonies for the Church 3:569, 570.}SB 226.5

Scopul pentru care Domnul Hristos a îndurat acel post atât de lung în pustie a fost pentru a ne învăța pe noi tăgăduirea de sine și cumpătarea. Această lucrare trebuie să înceapă de pe mesele noastre și să se desfășoare în modul cel mai serios în toate domeniile vieții. Mântuitorul lumii a venit din ceruri pentru a-l ajuta pe om în slăbiciunea sa, pentru ca, prin puterea pe care Domnul Isus a venit să i-o aducă, să poată ajunge puternic pentru a învinge pofta și patima și să fie biruitor în orice privință.^{405Testimonies for the Church 3:488.}SB 226.6