Capitolul 41 — Mâncarea de carne

Dumnezeu a dat primilor noștri părinți hrana pe care El a rânduit-o pentru neamul omenesc. A lua viața oricărei creaturi era împotriva planului Său. În Eden, nu trebuia să existe moarte. Fructele pomilor din grădină constituiau hrana pe care o cereau nevoile omului. Dumnezeu nu a dat omului permisiunea de a mânca hrană animală până după potop. Totul, prin ceea ce omul ar fi putut supraviețui, a fost distrus și de aceea Domnul, datorită nevoii lor, i-a dat lui Noe permisiunea să mănânce din animalele curate pe care le luaseră cu ei în corabie. Însă hrana animală nu constituia cel mai sănătos articol alimentar pentru hrana omului.SB 228.1

După potop, oamenii au mâncat multă hrană animală. Dumnezeu a văzut căile omului care erau stricate și că el avea predispoziția de a se înălța cu mândrie împotriva Creatorului său și a urma înclinațiile propriei sale inimi. Și El a îngăduit neamului care trăia atât de mult să mănânce hrană animală pentru a scurta viețile lor păcătoase. Curând, după potop, neamul omenesc a început să se micșoreze ca număr și, de asemenea, ca lungime a vieții.^{406Counsels on Diet and Foods, 373.}SB 228.2

În alegerea hranei omului în Eden, Domnul a arătat care este cea mai bună hrană pentru el; în alegerea făcută pentru Israel, El le-a dat aceeași lecție. Prin ei, El a dorit să binecuvânteze și să învețe lumea. El le-a dat hrana care era cea mai bună în vederea îndeplinirii acestui scop, nu carne, ci mană, “pâinea cerului”. Doar datorită nemulțumirii și plângerii lor după oalele cu carne din Egipt le-a fost îngăduită hrana animală, și aceasta doar pentru scurt timp. Folosirea ei a produs boală și moarte la mii dintre ei. Totuși, restricția pentru o alimentație fără carne nu a fost niciodată acceptată de bunăvoie. Aceasta a continuat să fie o cauză a nemulțumirii și plângerii, deschise sau ascunse, fără a fi permanentă.SB 228.3

După stabilirea lor în Canaan, israeliților li s-a îngăduit să folosească hrană animală, dar cu anumite restricții, care aveau să diminueze efectele rele ale folosirii acesteia. A fost interzisă mâncarea de carne de porc ca și mâncarea altor animale, păsări și pești a căror carne fusese declarată ca fiind necurată. Consumarea de grăsime și sânge a fost strict interzisă.SB 228.4

Puteau fi folosite ca hrană doar animalele care erau în stare bună. Nici un animal care fusese sfâșiat, care a murit sau din care sângele nu a fost scurs cu grijă, nu putea fi folosit ca hrană.SB 228.5

Prin îndepărtarea de planul divin, rânduit în privința alimentației lor, israeliții au suferit o mare pierdere. Ei doreau mâncare cu carne și s-au ales cu rezultatele de pe urma consumării acesteia. Ei nu au atins idealul în privința caracterului rânduit de Dumnezeu pentru a împlini planul Său. Domnul “le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei.” (Psalmii 106, 15.) Ei au prețuit cele vremelnice mai presus de cele spirituale, iar cele sacre, pe care le avea El în plan pentru ei, nu au fost atinse.SB 228.6

Cei care consumă carne nu fac decât să mănânce cereale și zarzavaturi la mâna a doua; căci animalul își ia din aceste lucruri hrana care produce creșterea. Viața care a fost în cereale și zarzavaturi trece în trupul celui care le consumă. Noi le primim pe acestea mâncând carnea animalului. Ar fi cu mult mai bine să le mâncăm direct, mâncând hrana pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca s-o mâncăm!^{407The Ministry of Healing, 311-313.}SB 229.1