Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru biserică

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 50 — Creștinii din toată lumea să devină una în Hristos

    [O mare parte din sfaturile cuprinse în acest capitol au fost date de Ellen White la o întâlnire în care erau adunați lucrători din mai multe țări care reprezentau limbi și obiceiuri diferite. Unii dintre acești lucrători considerau, în mod greșit, că sfaturile pe care Domnul le-a dat poporului Său prin Ellen G. White erau potrivite doar pentru națiunea de care aparținea E. G. White. Patrimoniul E. G. White]SB 287.1

    Dacă noi am veni la Hristos cu simplitatea cu care un copil vine la părinții lui trupești, dacă I-am cere lucrurile pe care El ni le-a promis și am crede că le vom primi, noi le-am primi. Dacă noi toți am fi avut credința pe care ar fi trebuit să o avem, am fi fost mult mai binecuvântați cu Duhul lui Dumnezeu în adunările noastre decât am fost până acum. Sunt bucuroasă că întâlnirea noastră va mai dura câteva zile. Acum întrebarea care se pune este: Vom veni noi la izvor, ca să ne adăpăm? Vor fi învățătorii adevărului ei înșiși un exemplu? Dumnezeu va face lucruri mari pentru noi, dacă noi îl vom crede pe cuvânt. Oh, dacă am putea vedea aici o umilință generală a inimii înaintea lui Dumnezeu!SB 287.2

    De când au început aceste adunări, m-am simțit îndemnată să zăbovesc mult asupra dragostei și credinței. Aceasta din cauză că avem nevoie de această mărturie. Unii din cei care au pătruns în aceste câmpuri misionare au spus: “Voi nu-i înțelegeți pe francezi; voi nu-i înțelegeți pe germani. Cu ei trebuie să se lucreze așa și așa.”SB 287.3

    Însă eu mă întreb: Oare nu-i înțelege Dumnezeu pe ei? Oare nu este El acela care dă slujitorilor Săi o solie pentru poporul Său? El știe exact de ce au ei nevoie; iar dacă solia vine pentru popor direct de la El, prin slujitorii Săi, aceasta își va face lucrarea pentru care a fost dată; îi va face pe toți una în Hristos. Deși unii sunt negreșit francezi, alții negreșit germani și alții negreșit americani, tot așa de hotărât este că ei sunt asemenea lui Hristos.SB 287.4

    Templul iudaic a fost construit din pietre cioplite, care au fost luate din munți; și fiecare piatră a fost lucrată astfel ca să își aibă locul potrivit în templu, cioplită, lustruită și încercată înainte de a fi adusă în Ierusalim. Și când toate pietrele au fost aduse laolaltă pe acel loc, clădirea a fost ridicată fără a se auzi zgomotul ciocanelor sau al topoarelor. Această clădire reprezenta templul spiritual, care este alcătuit din materiale adunate laolaltă din diferite națiuni, limbi, popoare și din toate rangurile, bogați și săraci, învățați și neînvățați. Ei nu sunt materiale moarte, care să fie potrivite cu dalta și ciocanul. Ei sunt pietre vii, scoase din lume de către adevăr; iar marele Meșter Ziditor, Domnul templului, îi cioplește și lustruiește acum, ca să fie corespunzători pentru locurile lor din templul spiritual. Când va fi gata, acest templu va fi desăvârșit în toate componentele sale, fiind admirat de îngeri și oameni; căci Ziditorul și Făcătorul lui este Dumnezeu. Așa că nimeni nu trebuie să gândească că el nu trebuie să fie atins de nici o lovitură.SB 287.5

    Nu există nici o persoană, nici o națiune care să fie desăvârșită în toate obiceiurile și întocmirile minții. Trebuie să învățăm unii de la alții. De aceea, Dumnezeu dorește ca nații diferite să se adune laolaltă, să fie una în judecată și în scop. Atunci va fi vădită unitatea care există în Hristos.SB 288.1

    Mi-a fost aproape frică să vin în această țară, deoarece am auzit pe atât de mulți spunând că diferitele popoare ale Europei sunt atât de deosebite și se poate pătrunde la ele numai în anumite feluri. Însă înțelepciunea lui Dumnezeu este promisă acelora care își simt nevoia și fac cereri pentru împlinirea ei. Dumnezeu îi poate aduce pe oameni în acel punct în care ei sunt dispuși să primească adevărul. Fie ca Domnul să ia în stăpânire mintea și să o modeleze așa cum este lutul modelat de mâinile olarului, și aceste deosebiri nu vor mai exista. Priviți la Isus, fraților; faceți ce a făcut El, imitați-I spiritul și nu veți avea probleme ca să ajungeți la aceste clase diferite de oameni.SB 288.2

    Noi nu avem șase modele de urmat, nici cinci; avem unul singur și acesta este Domnul Isus Hristos. Dacă frații italieni, francezi sau germani vor încerca să fie ca El, Domnul le va așeza picioarele pe temelia adevărului; același spirit care locuiește într-unul va locui și în celălalt — Hristos în ei, nădejdea slavei. Vă avertizez, fraților și surorilor, să nu ridicați un zid de despărțire între diferite naționalități. Dimpotrivă, căutați să dărâmați pe cele care există. Noi trebuie să ne străduim să-i aducem pe toți în armonia care există în Isus, lucrând pentru un singur obiectiv — salvarea semenilor noștri.SB 288.3

    Doriți voi, frații mei slujitori, să beneficiați de bogatele făgăduințe ale lui Dumnezeu? Vreți voi să lăsați eul la o parte și să lăsați să se vadă doar Isus? Eul trebuie să moară înainte ca Dumnezeu să poată lucra prin voi. Sunt îngrijorată când văd cum eul se manifestă într-unul sau în altul. V-o spun vouă, în Numele lui Isus din Nazaret, voința voastră trebuie să moară; ea trebuie să devină una cu voința Iui Dumnezeu. El dorește ca voi să vă topiți, ca să vă poată curăți de orice este mânjit. Aveți o mare lucrare de făcut înainte ca să puteți fi umpluți cu puterea lui Dumnezeu. Vă implor să vă apropiați de El, ca să fiți conștienți de binecuvântările Lui bogate, înainte de încheierea acestei adunări.533Testimonies for the Church 9:179-182.SB 288.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents