Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru biserică

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Interesul lui Dumnezeu față de lucrurile mici

    Sunt puțini care apreciază cum se cuvine și folosesc privilegiul prețios al rugăciunii. Noi ar trebui să mergem la Isus și să-I spunem toate nevoile noastre. Putem să aducem înaintea Lui atât micile noastre griji și frământări, cât și necazurile noastre cele mari. Orice se ivește ca să ne tulbure și să ne descurajeze trebuie să-I prezentăm Domnului în rugăciune. Când simțim că avem nevoie de prezența lui Hristos la fiecare pas, Satana va avea puține șanse de a se strecura cu ispitele lui. El face tot efortul cu putință pentru a ne ține departe de cel mai bun Prieten al nostru, de Cel care simte cel mai mult împreună cu noi. În nimeni nu trebuie să ne punem încrederea, în afară de Isus. Putem să-i spunem cu toată siguranța tot ce avem pe inimă. Frați și surori, când vă adunați pentru închinare publică, să credeți că Domnul Isus Se întâlnește cu voi; să credeți că El dorește să vă binecuvânteze. Întoarceți-vă privirea de la eu; priviți la Isus, vorbiți despre dragostea Lui fără seamăn. Privind la El, veți fi schimbați după asemănarea Lui. Când vă rugați, fiți conciși, treceți direct la subiect. Nu-I țineți Domnului o predică în rugăciuni lungi. Cereți pâinea vieții, așa cum un copil înfometat cere pâine de la tatăl lui pământesc. Dumnezeu ne va da toate binecuvântările de care avem nevoie, dacă îi cerem cu simplitate și prin credință.SB 294.1

    Rugăciunea este cel mai sfânt exercițiu al sufletului. Aceasta trebuie să fie sinceră, umilă, serioasă — dorințele unei inimi reînnoite prezentate unui Dumnezeu Sfânt. Când cel care cere simte că este în fața prezenței divine, eul va fi uitat. El nu va avea dorința de a-și etala talentul omenesc; el nu va căuta plăcerea de a face pe plac urechilor oamenilor, ci de a obține binecuvântarea după care tânjește sufletul său.542Testimonies for the Church 5:200, 201.SB 294.2

    Atât în închinarea publică, cât și în cea particulară, avem privilegiul de a ne pleca pe genunchi înaintea Domnului atunci când îi adresăm cererile noastre. Domnul Isus, exemplul nostru, “a îngenuncheat și S-a rugat”. (Luca 22, 41.) Despre ucenicii Lui, este scris, de asemenea, că ei “au îngenuncheat și s-au rugat”. (Faptele Apostolilor 9, 40; 20, 36; 21, 5.) Pavel declara: “Îmi plec genunchiul înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. (Efeseni 3, 14.) Ezra a îngenuncheat atunci când mărturisea înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel. (Vezi Ezra 9, 5.) Daniel se pleca pe genunchi de trei ori pe zi și se ruga, aducând mulțumiri Dumnezeului Său. (Daniel 6, 10.)543Gospel Workers, 178.SB 294.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents