Capitolul 52 — Botezul

Rânduielile botezului și ale Cinei Domnului constituie doi stâlpi monumentali, unul în afara bisericii și altul în interiorul bisericii. Asupra acestor rânduieli, Domnul Hristos a scris Numele adevăratului Dumnezeu.SB 295.1

Domnul Hristos a făcut din botez semnul de intrare în împărăția Sa spirituală. El a făcut din acesta o condiție căreia toți care vor să fie recunoscuți ca fiind sub autoritatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, trebuie să se supună. Înainte ca omul să poată găsi un cămin în biserică, înainte de a trece pragul împărăției spirituale a lui Dumnezeu, el trebuie să aibă semnul Numelui divin, “Domnul, Neprihănirea noastră”. (Ieremia 23, 6.)SB 295.2

Botezul constituie cea mai solemnă renunțare la lume. Cei care sunt botezați în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh declară în mod public, încă de la începutul vieții lor de creștini, că ei nu-I mai slujesc pe Satana și că au devenit membri ai familiei regale, copii ai Regelui ceresc. Ei au ascultat de porunca: “Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei ... și nu vă atingeți de ceea ce este necurat”. Și pentru aceștia este împlinită făgăduința: “Eu vă voi primi, vă voi fi Tată și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic”. (2 Corinteni 6, 17.18.)SB 295.3

Angajamentele pe care le facem la botez cuprind multe. În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, noi suntem înmormântați, asemenea morții lui Hristos și suntem înviați, așa cum și El a înviat la o viață nouă. Viața noastră trebuie să fie strâns legată de viața lui Hristos. De acum înainte, credinciosul trebuie să aibă continuu în mintea lui că el s-a consacrat lui Dumnezeu și Duhului Sfânt. Toate preocupările lumești trebuie să ajungă pe un plan secundar în raport cu această relație nouă. El a declarat public că nu va mai trăi în mândrie și satisfacerea eului. Nu va mai trăi o viață de indiferență, de nepăsare. A făcut un legământ cu Dumnezeu. A murit față de lume și trebuie să trăiască pentru Domnul, să folosească pentru El toate darurile care i-au fost încredințate, să nu piardă niciodată din vedere că poartă semnătura lui Dumnezeu, că el este un supus al împărăției lui Hristos, părtaș de natură divină. El trebuie să consacre lui Dumnezeu tot ce are și tot ce este, folosindu-și toate darurile spre slava Numelui Său.SB 295.4