Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru biserică

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 1 — Viziune cu privire la răsplata celor credincioși

    (Prima mea viziune)

    Pe când mă rugam la altarul familial, Duhul Sfânt a venit asupra mea și se părea că mă înălțăm tot mai mult, mult deasupra întunericului lumii. M-am întors să văd poporul advent în lume, însă nu am putut să-l găsesc, când o vocea mi-a spus: “Privește din nou și uită-te puțin mai sus”. Atunci mi-am ridicat ochii și am văzut o cărare dreaptă și îngustă, suspendată deasupra pământului. Pe această cărare, poporul advent călătorea spre cetate, care se afla la celălalt capăt al cărării. Înapoia lui, la începutul cărării era o lumină, despre care un înger mi-a spus că este strigătul de la miezul nopții. Această lumină strălucea pe tot parcursul cărării, astfel ca picioarele lor să nu se împleticească. Dacă ei își păstrau ochii ațintiți asupra lui Isus care Se afla înaintea lor, conducându-i către cetate, erau în siguranță. Însă curând, unii au obosit și au spus că până la cetate mai este cale lungă și că ei se așteptaseră ca deja să fi ajuns acolo. Apoi, Isus îi încuraja, ridicându-Și brațul drept, plin de slavă, din care venea o lumină care se unduia peste grupul advent, iar ei strigau: “Aleluia!” Alții, în grabă, refuzau lumina care-i lumina din urmă și spuneau că nu Dumnezeu i-a condus până acolo. Lumina dinapoia lor a dispărut, lăsându-i în întuneric complet, iar ei s-au împleticit, au pierdut urma lui Isus și au căzut de pe cărare în întunericul și lumea nelegiuită de dedesubt. Curând, am auzit vocea lui Dumnezeu ca niște ape mari, care ne-a spus ziua și ora venirii lui Isus. Sfinții în viață, 144.000 la număr, au cunoscut și au înțeles vocea pe când cei nelegiuiți au crezut că este un tunet și un cutremur de pământ. Când Dumnezeu ne-a anunțat timpul, El a turnat asupra noastră Duhul Sfânt și fețele noastre au început să lumineze de slava lui Dumnezeu, așa cum s-a întâmplat cu Moise când a coborât de pe Muntele Sinai.SB 33.1

    Cei 144.000 erau toți sigilați și într-o desăvârșită unire. Pe frunțile lor, era scris Dumnezeu, Noul Ierusalim “și o stea plină de slavă cu Numele cel nou al lui Isus. Văzându-ne în starea aceea de bucurie și sfințenie, cei nelegiuiți s-au înfuriat și s-au năpustit asupra noastră, ca să pună mâna pe noi și să ne arunce în închisoare, dar noi am întins mâinile înainte în Numele Domnului, iar ei au căzut fără putere la pământ. Acum era clar pentru sinagoga lui Satana [cei care aleseseră să-l urmeze pe Satana] că Dumnezeu ne-a iubit pe noi, care am putut să ne spălăm picioarele unii altora și să-i salutăm pe frați cu o sărutare sfântă, iar ei s-au plecat la picioarele noastre.SB 33.2

    Curând, ochii noștri au fost atrași către răsărit, unde apăruse un mic nor negru, cam cât o jumătate de palmă, despre care am știut cu toții că este semnul Fiului omului. într-o liniște solemnă, priveam cu toții, cu ochii pironiți spre cer, pe măsură ce acesta se apropia tot mai mult și devenea mai luminos, mai glorios și tot mai glorios, până când a ajuns un mare nor alb. Partea de jos părea ca de foc; deasupra norului era un curcubeu, iar împrejurul lui zeci de mii de îngeri care cântau o cântarea minunată; iar pe acesta stătea Fiul omului. Părul Său era alb și ondulat, căzându-i pe umeri, iar pe capul Lui erau multe coroane. Picioarele Lui aveau înfățișarea focului; în mâna Sa dreaptă se afla o seceră ascuțită, iar în stânga, o trâmbiță de argint. Ochii Lui erau ca o flacără de foc care îi căuta mereu pe copii Săi. Atunci toate fețele au îngălbenit, iar cei care îl respinseseră pe Dumnezeu s-au înnegrit. Atunci noi toți am strigat: “Cine poate sta în picioare? Este haina mea fără pată?” Îngerii au încetat să mai cânte și, într-o liniște înfricoșătoare, Domnul Isus a spus: “Cei care au mâini curate și inimi curate vor putea sta în picioare; harul Meu vă este de ajuns”. Când am auzit aceste cuvinte, fețele noastre s-au luminat și bucuria ne-a umplut inimile. Iar îngerii au atins o notă mai înaltă și au început să cânte iar, în timp ce norul se apropia tot mai mult de pământ.SB 33.3

    Atunci a răsunat trâmbița lui Isus pe când cobora pe nor, învăluit în flăcări de foc. El Și-a fixat ochii asupra mormintelor în care se aflau sfinții adormiți. Și-a ridicat ochii și mâinile spre cer și a strigat: “Treziți-vă, treziți-vă, treziți-vă! Voi care dormiți în țărână și înviați! După aceasta a fost un puternic cutremur de pământ. Mormintele s-au deschis, iar cei morți au ieșit afară din ele, îmbrăcați în nemurire. Cei 144.000 au strigat: “Aleluia!” recunoscându-și prietenii care le fuseseră smulși prin moarte și în aceeași clipă au fot schimbați și luați împreună cu aceștia, ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh.SB 34.1

    Am ajuns cu toții la nor și, timp de șapte zile, am urcat până la marea de cristal, când Domnul Isus a adus coroanele și cu mâna Lui dreaptă le-a așezat pe capetele noastre. Ne-a dat harpe de aur și laurii victoriei. Aici, la marea de cristal, cei 144.000 stăteau într-un careu desăvârșit. Unii aveau coroane foarte strălucitoare, alții mai puțin strălucitoare. Unele erau pline de stele, altele aveau doar câteva. Toți erau mulțumiți de coroanele lor. Și toți erau îmbrăcați în haine albe de slavă, de la umeri până la picioare. Îngerii erau toți în jurul nostru când mergeam pe marea de cristal spre poarta cetății. Domnul Isus a ridicat brațul Său puternic, glorios, a apucat poarta de mărgăritar, a deschis-o și, în timp ce aceasta aluneca în balamalele ei strălucitoare, ne-a spus: “Voi v-ați spălat hainele în sângele Meu, ați stat neclintiți pentru adevărul Meu, intrați”. Noi toți am pornit înainte, simțind că aveam tot dreptul să fim în cetate.SB 34.2

    Acolo, am văzut pomul vieții și tronul lui Dumnezeu. Din tron ieșea un râu cu apă curată și de fiecare parte a râului era pomul vieții. Pe o parte a râului, se afla un trunchi al pomului, și de partea cealaltă, un alt trunchi al lui, amândouă de aur curat, transparent. La început, am crezut că văd doi pomi, am privit din nou și am văzut că aceștia se unesc în vârf într-un singur pom. Ramurile sale erau aplecate spre locul în care stăteam noi; iar fructele nenumărate păreau a fi din aur amestecat cu argint.SB 34.3

    Toți ne-am așezat sub un pom, ca să admirăm slava acelui loc, când frații Fitch și Stockman, care predicaseră Evanghelia împărăției și pe care Domnul îi pusese în mormânt pentru a-i cruța, au venit la noi și ne-au întrebat prin ce am trecut cât timp ei au fost în mormânt. Am încercat să ne aducem aminte de necazurile cele mari, însă acestea păreau atât de mici în comparație cu slava de neîntrecut și greutatea veșnică de slavă care ne înconjura, încât nu am putut să vorbim, ci am strigat cu toții: “Aleluia, cerul este destul de ieftin”, și apoi ne-am atins harpele de aur, făcând bolțile cerului să răsune.SB 35.1

    Cu Isus în fruntea noastră, am coborât cu toții din cetate pe acest pământ, pe un munte mare și impunător, care nu L-a putut cuprinde pe Domnul Isus și care s-a despărțit în două părți, făcându-se o câmpie mare. Apoi, am privit în sus și am văzut cetatea cea mare cu douăsprezece temelii și douăsprezece porți, câte trei pe fiecare latură, și cu câte un înger la fiecare poartă. Noi am strigat: “Cetatea, cetatea cea mare, vine, iată, coboară de la Dumnezeu din cer”; și aceasta a venit și s-a așezat pe locul unde stăteam noi. După aceea, am început să privim la lucrurile minunate din afara cetății. Acolo, am văzut case minunate, care aveau înfățișarea argintului, sprijinite de patru coloane împodobite cu nestemate, cele mai minunate ce pot fi privite, care aveau să fie locuite de către sfinți și care aveau un raft de aur. Am văzut pe mulți dintre sfinți intrând în case, luându-și coroanele strălucitoare și așezându-le pe acel raft și apoi ieșind pe câmpul din jurul caselor pentru a se ocupa de pământ nu în modul cum facem noi acest lucru acum; nu, nu. O lumină plină de slavă a strălucit în jurul capului lor; iar ei îl lăudau necontenit pe Dumnezeu.SB 35.2

    Apoi, am văzut un alt câmp cu tot felul de flori și, pe când le culegeam, am strigat: “Nu se vor veșteji niciodată!” Apoi, am văzut un câmp cu iarbă înaltă, minunată la privit; era de un verde viu, cu reflecții argintii și aurii și se unduia spre slava Regelui Isus. După aceea, ne-a dus pe o câmpie plină cu tot felul de animale — leul, mielul, leopardul și lupul — toate laolaltă în perfectă înțelegere. Am trecut prin mijlocul lor și ele ne-au urmat pașnic. Apoi, am văzut o pădure, nu ca pădurile întunecate pe care le avem noi aici; nu, nicidecum; ci luminoase, mărețe; crengile copacilor se unduiau încoace și încolo, iar noi am strigat cu toții: “Vom locui în siguranță, în locuri pustii, și vom dormi în păduri”. Am trecut prin păduri, căci eram pe drum către Muntele Sionului.SB 35.3

    Pe când mergeam înainte, ne-am întâlnit cu un alt grup care, de asemenea, privea cu admirație frumusețile acelui loc. Am observat ceva roșu, ca o margine la veșmintele lor, coroanele lor erau strălucitoare; hainele lor, de un alb imaculat. După ce i-am salutat, L-am întrebat pe Isus cine erau aceștia. El mi-a spus că erau martirii, care fuseseră omorâți pentru El. împreună cu ei, era un grup nenumărat de micuți; și aceștia aveau un tiv roșu la veșmintele lor. Muntele Sionului se afla chiar în fața noastră, iar pe munte se afla un templu măreț și împrejurul lui erau alți șapte munți pe care creșteau trandafiri și crini. I-am văzut pe cei mici urcând sau, dacă voiau, zburând în vârful munților, unde culegeau flori care nu aveau să se ofilească niciodată. În jurul templului, erau tot felul de pomi care înfrumusețau locul: merișor, pin, brad, mirt, rodiu și smochinul aplecat sub greutatea smochinelor coapte; acestea făceau ca locul să fie neasemuit în splendoare. Și pe când eram pe punctul de a intra în templu, Isus Și-a ridicat glasul cel plăcut și a spus: “Doar cei 144.000 vor intra în acest loc” și noi toți am strigat “Aleluia!”SB 35.4

    Acest templu era susținut de șapte coloane, toate din aur transparent, împodobite cu nestematele cele mai minunate. Nu pot descrie lucrurile mărețe pe care le-am văzut acolo. O, dacă aș putea vorbi limba Canaan-ului, atunci aș putea exprima un pic din slava lumii aceleia mari și bune! Am văzut acolo table de piatră pe care erau săpate numele celor 144.000 cu litere de aur. După ce am privit slava templului, am ieșit, iar Isus ne-a părăsit și S-a dus în cetate. Curând, am auzit din nou vocea lui plăcută, spunând: “Veniți, poporul Meu, voi ați trecut prin necazul cel mare, ați făcut voia Mea, ați suferit pentru Mine, veniți la ospăț; căci Eu însumi Mă voi încinge și vă voi servi”. Noi am strigat: “Aleluia, slavă!” și am intrat în cetate. Aici am văzut o masă de argint curat, lungimea ei era de mai multe mile, dar, cu toate acestea, ochii noștri o puteau cuprinde. Am văzut fructul pomului vieții, mana, migdale, smochine, rodii, struguri și multe alte feluri de fructe. I-am cerut lui Isus să mă lase să mănânc din fruct. El a spus: “Nu acum. Aceia care mănâncă din fructul acestei țări, nu se mai întorc pe pământ. Însă, în scurt timp, dacă sunteți credincioși, veți mânca cu toții din pomul vieții și veți bea din apa de izvor”. Și, a spus El, “tu trebuie să te întorci din nou pe pământ și să spui și altora ceea ce ți-am descoperit”. Apoi, un înger m-a purtat încet înapoi, în această lume întunecoasă. Uneori, socotesc că nu voi mai putea sta mult aici, toate lucrurile de pe pământ par atât de sinistre. Mă simt atât de singură aici, pentru că am văzut o lume mai bună. O, de-aș avea aripi, ca un porumbel, atunci aș zbura într-acolo și aș avea odihnă.1Early Writings, 14-20.SB 36.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents