Cum a venit lumina la profet

La un moment dat, în experiența copiilor lui Israel, așa cum am văzut deja, Domnul a spus poporului că avea să comunice cu el prin profeți. El a spus: “Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis”. (Numeri 12, 6.)SB 13.3

Am afirmat mai sus că viziunea despre marea luptă din anul 1858 a fost însoțită de anumite fenomene fizice. Cineva ar putea întreba, foarte logic, de ce au fost date viziuni în modul acesta. Fără îndoială, aceasta a avut loc pentru a întări încrederea poporului și a-l asigura că Domnul vorbea cu adevărat profetului. Ellen White nu se referea prea des și în detaliu la starea ei, în timp ce era în viziune, ci, cu o ocazie, a spus: “Aceste solii au fost date în acest fel pentru a întări credința tuturor, pentru ca, în aceste timpuri din urmă, să putem avea încredere în Spiritul Profetic.”SB 13.4

Pe măsură ce lucrarea lui Ellen White înainta, aceasta putea fi testată prin rezultatele ei. “După roadele lor îi veți cunoaște”. Însă este nevoie ca roadă să se dezvolte, iar Domnul a dat încă de la început dovezi legate de darea viziunilor, care i-au ajutat pe oameni să creadă.SB 13.5

Însă nu toate viziunile au fost date în public, însoțite de fenomene fizice pronunțate. Domnul a promis că va comunica cu profeții și prin vise. (Numeri 12, 16.) Acestea sunt vise profetice, de felul celor pe care le-a avut Daniel. El declară: “în anul dintâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis și a avut vedenii în mintea lui pe când era în pat. În urmă, a scris visul și a istorisit lucrurile de căpetenie”. (Daniel 7, 1.)SB 13.6

Când vorbește despre ceea ce i-a fost descoperit, Daniel spune de câteva ori: “În vedeniile mele de noapte am văzut”. În același fel, Iui Ellen White i-au fost date viziuni în timp ce mintea ei se odihnea noaptea. Scrierile ei conțin adesea declarația introductivă: “În viziuni de noapte, unele lucruri mi-au fost prezentate în mod clar”. Dumnezeu a vorbit în mod frecvent profetului într-un vis profetic. S-ar putea ridica întrebări cu privire la relația dintre un vis profetic sau o viziune din timpul nopții și un vis obișnuit. Cu privire la aceasta, Ellen White a scris în 1868: “Sunt multe vise care vin din lucrurile obișnuite ale vieții, cu care Duhul Iui Dumnezeu nu are nimic de a face. Există, de asemenea, vise false, cât și viziuni false, care sunt inspirate de spiritul lui Satana. Însă visele de la Domnul sunt așezate în Cuvântul lui Dumnezeu în aceeași categorie cu viziunile. Astfel de vise, luând în considerație persoanele care le au și împrejurările în care au fost date, conțin propriile dovezi ale autenticității lor.”SB 14.1

Odată, spre sfârșitul vieții lui Ellen White, fiul ei, W. C. White, căutând informații pentru cei care erau mai puțin informați, a întrebat-o: “Mamă, tu vorbești adesea despre lucruri care ți-au fost descoperite în timpul nopții. Tu vorbești de vise prin care lumina a venit la tine. Noi toți avem vise. Cum știi că Dumnezeu îți vorbește în visele despre care tu vorbești atât de des?”SB 14.2

“Pentru că”, a răspuns ea, “același înger mesager, care în timpul zilei stă lângă mine și-mi dă instrucțiuni stă lângă mine și-mi dă instrucțiuni și în timpul nopții”. Ființa cerească la care făcea referire era prezentată uneori ca fiind “îngerul”, “călăuza mea”, “instructorul meu” etc.SB 14.3

Nu există confuzie în mintea profetului și nici un semn de întrebare cu privire la revelația primită în timpul nopții, căci aceleași circumstanțe legate de aceasta făceau foarte clar faptul că sfaturile erau de la Dumnezeu.SB 14.4

Alteori, lui Ellen White, i-au fost date viziuni în timp ce se ruga, vorbea sau scria. Cei din jurul ei nu erau conștienți că era în viziune decât dacă făcea o scurtă pauză în timp ce vorbea sau se ruga în public. Cu o ocazie, ea a scris:SB 14.5

“Pe când mă rugam fierbinte, n-am mai știut nimic despre ceea ce se întâmpla în jurul meu; camera a fost umplută de lumină și am auzit o solie pentru o adunare care se părea a fi cea a Conferinței Generale.” Dintre multele viziuni date lui Ellen White, pe parcursul îndelungatei sale lucrări de 70 de ani, cea mai lungă viziune a durat patru ore, iar cea mai scurtă doar o clipă. Adesea, acestea erau de jumătate de oră sau puțin mai mult. Însă nu poate fi stabilită o singură regulă pentru toate viziunile, după cum scrie Pavel: “După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rânduri și în multe chipuri”. (Evrei 1, 1.)SB 14.6

Lumina era dată profetului prin viziuni, însă profetul nu scria în timp ce se afla în viziune. Lucrarea lui nu era o sarcină mecanică. Cu excepția unor ocazii rare, Domnul nu i-a dat chiar cuvintele pe care avea să le spună. Și nici îngerul nu i-a călăuzit mâna profetului asupra anumitor cuvinte precise, pe care să le raporteze. Profetul vorbea sau scria din minte, iluminată prin viziune, cuvintele care aveau să transmită lumină și sfat auditoriului său, fie că citea solia, fie că o auzea oral.SB 15.1

Ne putem întreba cum era iluminată mintea profetului și cum obținea el informațiile și sfaturile pe care trebuia să le împartă oamenilor? După cum nu se poate stabili o regulă în ceea ce privește darea viziunilor, la fel nu se poate stabili o regulă cu privire la modul în care profetul primea solia inspirată. În fiecare caz, totuși, era vorba de o experiență vie, care făcea o impresie de neșters asupra minții profetului. Și tot așa, după cum ceea ce vedem și experimentăm face o impresie mult mai profundă asupra minții noastre decât ceea ce este doar auzit, la fel reprezentările pe care le primeau profeții și în care se părea că ei experimentează evenimente dramatice, făceau o impresie profundă și de durată asupra minții lor. Ellen White a scris odată: “Atenția mea este îndreptată adesea către scene care se petrec pe pământ. Uneori, sunt dusă departe în viitor și mi se arată ce va avea loc. Apoi, din nou, mi se arată lucruri care s-au întâmplat în trecut.”SB 15.2

De aici, este vădit că Ellen White a văzut aceste evenimente petrecându-se în mod clar, ca un martor ocular, Acestea erau reconstituite înaintea ei în viziune și astfel făceau o vie impresie asupra minții ei.SB 15.3

Alteori, i se părea că ia parte efectiv la scena care i se prezenta și că simțea, vedea, auzea și asculta, când, de fapt, nu se întâmpla astfel, ci impresia făcută asupra minții ei era de neuitat. Cea dintâi viziune a ei, prezentată în capitolul 1, a fost de acest fel.SB 15.4

Cu alte ocazii, pe când se afla în viziune, Ellen White părea că este prezentă la adunări, în case sau în instituții situate în locuri îndepărtate. Era atât de viu simțământul acesta că este prezentă la aceste adunări, încât ea putea raporta în detaliu faptele și cuvintele rostite de diferite persoane. Odată, pe când se afla în viziune, Ellen White a avut senzația că a fost dusă într-una din instituțiile noastre medicale, a vizitat camerele bolnavilor, văzând tot ce se petrecea acolo. În legătură cu această experiență, ea a scris:SB 15.5

“Vorbirea ușuratică, glumele proaste, râsul fără rost mi-au străpuns cu durere urechile.... Am fost uluită când am văzut gelozie, când am ascultat cuvinte invidioase, vorbe nesăbuite, care i-au făcut pe îngerii lui Dumnezeu să se rușineze.”SB 15.6

Apoi, au fost descoperite alte stări de lucruri, mai plăcute, în cadrul aceleași instituții. Ea a fost condusă în camerele “de unde se înălța glasul rugăciunii. Cât de binevenit era acel glas!” Pe baza acestei vizite și a cuvintelor îngerului care o călăuzea prin diferite departamente și camere, a fost scris un mesaj cu sfaturi.SB 15.7

Adesea, lumina era dată lui Ellen White în reprezentări simbolice vii. O astfel de reprezentare este descrisă clar în următorul pasaj, luat dintr-un mesaj personal, trimis unui lucrător conducător, care a fost văzut că este în pericol.SB 16.1

“Altădată, tu mi-ai fost prezentat ca un general urcat pe un cal și duceai un steag. Cineva a venit și a luat din mâna ta steagul care purta cuvintele: Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus și acesta a fost călcat în picioare. Te-am văzut înconjurat de oameni care te uneau cu lumea.”SB 16.2

Erau, de asemenea, ocazii când îi erau prezentate sorei White tablouri diferite, contrastante, unul care ilustra ce s-ar fi întâmplat, dacă erau urmate anumite planuri sau metode, iar altul, dacă se urmau alte planuri sau metode. O ilustrație excelentă pentru aceasta poate fi găsită în legătură cu găsirea locului pentru fabrica de alimente sănătoase de la Loma Linda, din partea de vest a Statelor Unite. Directorul și asociații lui făceau planuri să ridice o clădire mare, foarte aproape de clădirea principală a sanatoriului. În timp ce se făceau aceste planuri, lui Ellen White, care se afla acasă la ea, la sute de mile depărtare, i-au fost date într-o noapte două viziuni. În legătură cu prima viziune, ea spune:SB 16.3

“Am văzut o clădire mare, în care se preparau multe alimente. Erau, de asemene, alte câteva clădiri mai mici lângă brutărie. Pe când mă aflam acolo, am auzit mai multe persoane care se certau în legătură cu lucrarea care se făcea. Era o lipsă de armonie între lucrători și o mare confuzie.”SB 16.4

L-a văzut apoi pe director supărat, încercând să facă armonie între lucrători. Ea a văzut pacienții care au auzit aceste certuri și care “rosteau cuvinte de regret că urma să se construiască o fabrică de alimente în acel loc frumos”, atât de aproape de sanatoriu. Apoi, a apărut Cineva pe scenă și a spus: “Toate acestea s-au întâmplat ca să vă fie o pildă, ca să puteți vedea ce se întâmplă, dacă faceți anumite planuri.”SB 16.5

Apoi, scena s-a schimbat și ea a văzut fabrica de alimente, “la o anumită distanță de clădirile sanatoriului, pe drumul spre calea ferată”. Aici lucrarea era condusă în umilință și în armonie cu planul lui Dumnezeu. La doar câteva ore de la viziune, Ellen White scria lucrătorilor din Loma Linda și astfel s-a putut elucida problema locului unde să se construiască fabrica de alimente. Dacă s-ar fi îndeplinit planul lor inițial, o clădire mare, comercială, lângă sanatoriu, ne-ar fi încurcat mult în anii care au urmat. În acest fel, se poate vedea că solul Domnului a primit informații și instrucțiuni în diferite moduri, prin viziuni în timpul zilei sau în timpul nopții.SB 16.6

Doar după ce i se lumina mintea, profetul vorbea sau scria, transmițând solia cu instrucțiuni și informații pentru popor. În acest lucru, Ellen White era ajutată de Duhul Domnului, însă nu era vorba de un control mecanic. Ea a fost lăsată să-și aleagă cuvintele prin care să transmită solia. În anii de început ai lucrării sale, Ellen White a scris:SB 16.7

“Deși sunt la fel de dependentă de ajutorul Duhului lui Dumnezeu atunci când îmi scriu viziunile, ca și atunci când le primesc, totuși, cuvintele pe care le folosesc sunt ale mele, cu excepția acelora care sunt rostite de un înger și pe care le delimitez între ghilimele.”SB 17.1

Ca și mulți scriitori ai Bibliei, sub călăuzirea Duhului Sfânt, Ellen White a ales uneori să folosească limbajul altor autori, la care a apreciat în special cuvintele și expresiile lor.SB 17.2