Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru biserică

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Sfatul părinților temători de Dumnezeu

    Când există atâta suferință în urma căsătoriilor încheiate, de ce nu doresc tinerii să fie înțelepți? De ce continuă ei să aibă simțământul că nu au nevoie de sfatul celor mai în vârstă și cu experiență? În afaceri, atât bărbații, cât și femeile sunt foarte precauți. Înainte de a se angaja într-o anumită activitate, ei se pregătesc pentru acea lucrare. Ei dedică timp, bani și mult studiu atent subiectului respectiv, în așa fel încât să nu dea greș în acea întreprindere.SB 116.1

    Cu atât mai multă precauție ar trebui dovedită atunci când se pășește în relația de căsătorie — o relație care afectează generațiile viitoare și viața viitoare. În loc de aceasta, subiectul este tratat în glumă, cu ușurință, din impuls și pasiune, orbire și lipsa acordării unei considerații atente și calme. Singura explicație pentru acest lucru este că lui Satana îi place să vadă suferință și ruină în lume și el țese această plasă pentru a încurca sufletele în ea. El se bucură să vadă aceste persoane nechibzuite, pierzând bucuria în această lume și căminul din cea viitoare.SB 116.2

    Trebuie oare copiii să țină seama doar de propriile lor dorințe și înclinații și să nu țină seama de sfatul și judecata părinților lor? Unii par a nu ține cont niciodată de dorințele și preferințele părinților lor și nici de judecata lor matură. Egoismul a ferecat ușile inimilor lor în ce privește afecțiunea filială. Mintea celor tineri trebuie trezite în această privință. Porunca a cincea este singura poruncă însoțită de o făgăduință, însă este tratată cu ușurință și chiar ignorată în mod voit de cel îndrăgostit. Desconsiderarea dragostei mamei, dezonorarea purtării de grijă a tatălui sunt păcate care rămân înregistrate în dreptul multor tineri.SB 116.3

    Una dintre cele mai mari greșeli legate de acest subiect este aceea de a nu tulbura sentimentele celor tineri și fără experiență, de a nu se amesteca nimeni în dragostea lor. Acesta este un subiect care trebuie examinat din toate punctele de vedere. Ajutorul oferit de experiența celorlalți și o cumpănire cu calm și atenție a problemei de către ambele părți constituie lucruri esențiale. Subiectul acesta este tratat în general cu prea multă ușurință de marea majoritate a oamenilor. Tinerii mei prieteni, luați pe Dumnezeu și părinții voștri temători de El ca sfătuitori! Rugați-vă pentru aceasta.SB 116.4

    Veți întreba: “Ar trebui oare părinții să aleagă un tovarăș de viață pentru fiul sau fiica lor, fără a ține seama de părerile și sentimentele acestuia sau acesteia?” Voi pune această întrebare așa cum ar trebui să sune de fapt: “Ar trebui oare ca fiul sau fiica să-și aleagă tovarășul de viață fără a-și consulta mai întâi părinții, având în vedere că un asemenea pas va afecta fericirea părinților care își iubesc copiii? Și trebuie oare ca fiul sau fiica să persiste pe propria cale, în ciuda sfaturilor și rugăminților părinților săi? Răspund cu hotărâre: Nu, chiar dacă nu s-ar căsători niciodată. Porunca a cincea oprește un astfel de comportament. “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău”. Aceasta este o poruncă însoțită de o făgăduință pe care Dumnezeu o va împlini cu siguranță față de aceia care sunt ascultători. Părinții înțelepți nu vor alege niciodată tovarăși de viață pentru copiii lor fără a le respecta dorințele.SB 116.5

    Tații și mamele trebuie sa simtă că le revine datoria de a călăuzi sentimentele copiilor lor, astfel ca acestea să fie îndreptate asupra acelora care le-ar putea fi tovarăși potriviți. Aceasta trebuie simțită ca o datorie, îndeplinită prin învățăturile pe care le dau, prin propriul lor exemplu, prin harul lui Dumnezeu, pentru a modela caracterul copiilor încă din cei mai fragezi ani ai lor, astfel ca ei să fie curați și nobili și să fie atrași spre bine și spre adevăr. Cei ce se aseamănă se atrag; cei ce se aseamănă se apreciază. Faceți ca dragostea pentru adevăr, curăție și bunătate să fie încă de timpuriu sădită în suflet, iar tinerii vor căuta societatea acelora care au aceste caracteristici.SB 117.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents