Amintindu-ne de experiența propriei copilării

Unii părinți și instructori par să uite că și ei au fost odată copii. Acum ei sunt importanți, reci și neagreabili. Oriunde vin în contact cu tinerii — acasă, la școală, la școala de Sabat, sau în biserică — își mențin același aer autoritar și au o expresie solemnă și respingătoare a feței. Râsul copilăresc sau năzdrăvănia, activitatea lor fără răgaz, nu au nici o scuză în fața lor. Micile “infracțiuni” copilărești sunt tratate ca păcate grave. O astfel de disciplină nu este asemenea celei a lui Hristos. Copiii crescuți în acest fel se tem de părinții și de profesorii lor și nu-i iubesc, nu le împărtășesc experiențele lor copilărești. Unele dintre cele mai valoroase calități ale minții și inimii sunt ucise ca o plantă plăpândă prinsă de suflarea rece a iernii.SSS 176.1

Zâmbiți părinți, zâmbiți instructori. Dacă inima voastră e tristă, nu lăsați să se vadă pe fața voastră. Lăsați ca strălucirea soarelui dintr-o inimă iubitoare, plină de recunoștință să lumineze fața. Dezlegați legăturile sobrietății reci, adaptați-vă nevoilor celor mici și faceți-vă să va iubească. Trebuie să le câștigați afecțiunea, ca să puteți să le imprimați adevărurile în inimile lor tinere. — (Fundamentals of Christian Education, 68.)SSS 177.1