Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Chemaţi să fim diferiţi

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Secțiunea 2 — Numai Isus în viața ta

    Capitolul 13 — Relațiile

    Întâlnirea unor tineri cu Ellen G. White — despre relații

    Eram implicată într-o relație care nu era corectă. Unele lucruri fac parte din “zona gri”, dar sunt și momente când știm cu adevărat că lucrurile nu sunt în regulă. Eu aveam convingerea “e clar că e greșit” despre relația mea recentă cu prietenul meu. Da, era creștin și chiar aveam câțiva prieteni care-mi spuneau că ne potriveam unul cu altul. Însă adânc în inima mea știam că nu Dumnezeu era Cel care mă conducea.CFD 69.1

    Erau și alte indicii, cum ar fi faptul că oamenii cei mai apropiați mie — familia și prietenii mei mai vechi — nu erau de acord. Ei aveau simțământul (așa cum îl aveam și eu, dar nu voiam s-o recunosc în fața lor) că nu era planul lui Dumnezeu pentru mine să am această relație. În mod neînțelept, i-am ascultat pe cei care-mi spuneam ce voiam eu să aud, pentru că aceasta era ceea ce-mi doream. Nu L-am părăsit pe Dumnezeu. Continuam să mă rog și să mă amăgesc singură cu gândul că aceasta era voia Lui, chiar dacă știam că nu era așa, întrucât credeam că aceasta era “adevărata dragoste”.CFD 69.2

    În același timp, urmam un curs de psihologie a cuplului și a familiei la una din universitățile noastre adventiste de ziua a șaptea. Două din cărțile pe care le foloseau profesorii erau Căminul advent și Solii pentru tineret. Aceasta era prima dată când citeam aceste cărți de la un cap la celălalt. Cu fiecare pagină pe care o întorceam, mă convingeam tot mai mult de adevărul pe care deja îl știam. Am fost obligată să privesc dincolo de întâlnirile noastre și de toate dulcegăriile romantice pe care le îndrăgeam și să văd ceea ce era cu adevărat important. Era această relație spre slava lui Dumnezeu? Nu. Puteam da cu ușurință acest răspuns.CFD 69.3

    Voi fi sinceră. N-am avut niciodată intenția să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. Știți cât de ușor este, odată ce ești “îndrăgostit” de cineva, să îngădui ca relația fizică să meargă mai departe decât vrei.CFD 70.1

    Jur că n-am vrut niciodată să fac așa ceva. Chiar dacă doi îndrăgostiți nu merg până la capăt, când sunt împreună pot trece foarte ușor de ceea ce este pur și sfânt. Ellen White știa acest lucru. Tocmai de aceea, când îi citeam soliile, conștiința nu-mi dădea pace. Ea nu a evitat nici un cuvânt care trebuia spus, cum ar fi “Nu fiți vicleni”, “Nu ignorați sfatul părinților voștri”, “Nu fiți indecenți, impuri sau imorali” și “Nu vă pierdeți controlul”.CFD 70.2

    Poate că înainte am mai făcut haz sau am crezut că eu eram “mai puternică” decât ispita, însă, în cele din urmă, am ajuns la păcat. Dumnezeu mi-a spus încă o dată prin Ellen White că relația mea fizică ajunsese prea departe. Tot prin ea mi-a mai spus că încă mă iubește și vrea sa mă ajute s-o iau de la început.CFD 70.3

    Scrierile pe care i le-a inspirat Dumnezeu profetului Său nu vor ajunge niciodată învechite, chiar dacă par dificil de urmărit de la un cap la altul. Știu din experiență că este greu să respecți cu adevărat îndrumările lui Dumnezeu, dar El ne oferă putere. E ușor sa citești toate acele făgăduințe — sau chiar să le rostești — însă, când ai ajuns deja puternic implicat în relație, ce faci? Citești ceva, ești convins — și după aceea?CFD 70.4

    Chiar dacă am dat greș de atâtea ori, ceea ce m-a adus la biruință în această relație (ajutându-mă să-i pun capăt) au fost ascultarea și apoi luarea unei decizii. Un principiu practic pe care l-am înțeles citind sfaturile date de Ellen White în privința relațiilor este: “Nu rămâneți noaptea singuri împreună”. E ușor să raționalizezi, dar până la urmă Dumnezeu mi-a vorbit prin Ellen White și prin Cuvântul Său despre lucrurile care trebuiau să se întâmple pentru a aduce această relație sub controlul Său.CFD 70.5

    Nu contează ce face societatea, înțelepciunea de a-L onora pe Dumnezeu în relația noastră, prin practicarea purității, este întotdeauna aplicabilă. Sfatul dat de Ellen White referitor la relații m-a ajutat să înțeleg în sfârșit acest lucru.CFD 70.6

    Stephanie, 21 de ani

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents