Tratament medical, viețuire corespunzătoare și rugăciune

Am văzut că motivul pentru care Dumnezeu nu a ascultat în măsură mai mare rugăciunile slujitorilor Săi pentru cei bolnavi din mijlocul nostru a fost faptul că El nu putea fi proslăvit în acest fel dacă ei călcau legile sănătății. Și am văzut, de asemenea, că El a rânduit reforma sănătății și Institutul de sănătate spre a pregăti calea pentru a răspunde pe deplin rugăciunii credinței. Credința și faptele bune trebuie să meargă mână în mână pentru a aduce alinare celor bolnavi din mijlocul nostru, pentru a-i face să dea slavă lui Dumnezeu aici, pe pământ, și pentru a fi mântuiți la venirea lui Hristos. Să ne ferească Dumnezeu ca acești oameni îndurerați să fie vreodată dezamăgiți și întristați, descoperind că cei cu răspundere de la institut lucrează doar ca cei din lume, fără a adăuga la practica medicală binecuvântările și virtuțile de a fi mame și tați care poartă de grijă în Israel.SS 247.1

Nimeni să nu nutrească ideea că institutul este un loc unde poate veni pentru a fi pus pe picioare prin rugăciunea credinței. Acesta este un loc unde bolnavii pot fi ajutați în privința bolii, prin tratament și deprinderea unor obiceiuri corecte de viețuire, și pot învăța cum să evite boala. Însă, dacă există un loc sub ceruri în care ar trebui să fie înălțată rugăciunea împreunei simțiri în vederea alinării suferinței mai mult decât în oricare altul, atunci acesta este un asemenea institut, și aceasta o vor face bărbați și femei consacrați, oameni ai credinței. Cei care îi tratează pe bolnavi trebuie să acționeze în importanta lor lucrare printr-o legătură puternică cu Dumnezeu, pentru a primi binecuvântarea Sa de a avea parte de mijloacele pe care El le-a pus la dispoziție prin harul Său și spre care, în îndurarea Sa, El ne-a atras atenția ca popor, și anume aerul curat, curățenia, alimentația sănătoasă, perioada corespunzătoare de lucru și de odihnă și folosirea apei. Ei nu ar trebui să aibă nici un interes egoist în afară de această importantă și solemnă lucrare. — (Testimonies for the Church 1:561 (1865).)SS 247.2