Obișnuința cu suferința

Medicul este adus aproape în fiecare zi față în față moartea. Adică el pășește pe marginea mormântului. În multe cazuri, obișnuința cu scenele de suferință și moarte au ca urmare nepăsarea și indiferența față de necazul omenesc și nechibzuința în tratamentul celor bolnavi. Astfel de medici sunt lipsiți de duioșie, simpatie. Ei sunt aspri și nepoliticoși, iar cei bolnavi se tem când se apropie de ei. Astfel de oameni, oricât de mare ar fi cunoștința și iscusința lor, nu pot face decât puțin bine celor în suferință; însă dacă dragostea și simpatia pe care Domnul Isus le-a manifestat față de cei bolnavi sunt îmbinate cu cunoștințele medicului, însăși prezența lui va fi o binecuvântare. El va privi Ia pacientul său nu doar ca la o piesă a mașinăriei omenești, ci ca la un suflet care va fi mântuit sau pierdut.SS 326.2