Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru sănătate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Secțiunea 9 — Predarea principiilor de sănătate

    Biserica ar trebui să se trezească

    Am ajuns într-un timp când fiecare membru al bisericii ar trebui să se apuce de lucrare misionară medicală. Lumea este o leprozerie plină de victime atât ale bolilor fizice, cât și ale celor spirituale. Pretutindeni pier oameni datorită lipsei de cunoaștere a adevărurilor care ne-au fost încredințate. Membrii bisericii au nevoie de o trezire, pentru ca să-și dea seama de responsabilitatea de a împărtăși aceste adevăruri. Cei care au fost luminați de adevăr trebuie să fie purtători de lumină în lume. A ascunde lumina pe care o avem în aceste vremuri înseamnă a face o greșeală teribilă. Solia poporului lui Dumnezeu de astăzi este: “Scoală-te și luminează-te; căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine”. (Isaia 60, 1.)SS 425.1

    Peste tot în jurul nostru vedem din aceia care au avut multă lumină și cunoștință, însă au ales în mod deliberat răul în loc de bine. Nevrând să facă nici o reformă, ei merg din rău în mai rău. Însă cei din poporul lui Dumnezeu nu trebuie să umble în întuneric. Ei trebuie să umble în lumină, căci ei sunt reformatori.SS 425.2

    În fața reformatorului autentic, lucrarea misionară medicală va deschide multe uși. Nimeni nu trebuie să aștepte până ce va fi chemat în cine știe ce câmp îndepărtat pentru a-i ajuta pe oameni. Oriunde v-ați afla, puteți începe de îndată. Ocaziile sunt la îndemâna tuturor. Apucați-vă de lucrarea de care sunteți răspunzători — lucrarea care trebuie făcută în căminul vostru și între semenii voștri. Nu așteptați ca alții să vă solicite să treceți la acțiune. Cu temere de Dumnezeu, mergeți înainte fără întârziere, având în minte responsabilitatea individuală pe care o aveți față de Cel care Și-a dat viața pentru voi. Lucrați ca și când L-ați auzi pe Domnul Hristos chemându-vă personal pentru a-I sluji cu toată puterea. Nu priviți în jur să vedeți cine mai este gata. Dacă voi sunteți cu adevărat consacrați, Dumnezeu va aduce la adevăr, prin voi, și pe alții pe care îi va putea folosi drept canale prin care să transmită lumina multora care bâjbâie în întuneric.SS 425.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents