Neamul creștin

“Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la locurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. Eu deci alerg, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat!” (1 Corinteni 9, 24-27.) Cei care se angajau în cursă pentru a primi cununa de lauri, care era socotită o onoare deosebită, erau cumpătați în toate lucrurile, astfel ca mușchii lor, creierul lor și fiecare parte a corpului lor să poată fi în cea mai bună stare pentru a alerga. Dacă nu ar fi fost cumpătați în toate lucrurile, nu ar fi avut acea elasticitate pe care o aveau. Dacă erau cumpătați, ei aveau mai mult succes în cursa de alergări, erau mai siguri că vor primi cununa.SS 46.2

Însă, cu toată cumpătarea și înfrânarea lor, cu toate eforturile pe care le făceau, fiind atenți la dieta lor spre a fi în cea mai bună condiție fizică, cei care alergau în cursa pământească alergau la risc. Ei puteau face tot ce le stătea în putere, și cu toate acestea, în cele din urmă, nu primeau simbolul onoarei, căci un altul era posibil să fie doar cu puțin înaintea lor și să ia premiul. Doar unul primea premiul. Însă în cursa cerească putem alerga toți și putem toți să primim premiul. Nu există nesiguranță, nu există risc în aceasta. Trebuie să ne îmbrăcăm cu harurile cerești și cu ochii ațintiți în sus, spre coroana nemuririi, să păstrăm continuu Modelul în fața noastră. El a fost un om al durerilor, obișnuit cu suferința. Noi trebuie să privim mereu la viața umilă, plină de lepădare de sine a Domnului nostru divin. Iar atunci când căutăm să-L imităm, ținându-ne ochii ațintiți asupra simbolului premiului, putem alerga în această cursă cu siguranță, știind că, dacă facem tot ce putem, vom avea parte, cu siguranță, de premiu.SS 47.1

Oamenii sunt dispuși să se lepede de sine și să se supună disciplinei pentru a putea alerga și a dobândi o cunună trecătoare, una care piere într-o singură zi și care este un simbol al biruinței doar pentru ființele muritoare de aici. Noi însă trebuie să alergăm într-o cursă la al cărei final se găsește o cunună a nemuririi și a vieții veșnice. Da, o greutate veșnică de slavă cu mult mai mare ne va fi acordată ca premiu când alergăm în această cursă. “Noi”, spune apostolul, alergăm “pentru o cunună care nu se poate veșteji.”SS 47.2

Și dacă cei care se angajează în această cursă aici, pe pământ, pot fi cumpătați în toate lucrurile, oare noi să nu putem, noi care avem în vedere o cunună care nu se poate veșteji, o greutate veșnică de slavă și o viață asemănătoare celei a lui Dumnezeu? Când avem acest mobil puternic, să nu putem noi “alerga cu stăruință în alergarea care ne stă înainte”, privind la “Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus?” (Evrei 12, 1.2.) El ne-a trasat calea pe care să mergem și a marcat-o pe tot parcursul ei cu urmele propriilor Săi pași. Este calea pe care El a mers, iar noi putem, împreună cu El, să experimentăm tăgăduirea de sine și suferința și să umblăm pe această calc care poartă însemnul propriului Său sânge. — (Testimonies for the Church 2:354-359 (1869).)SS 48.1