Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru sănătate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Mergeți înainte

    Sunt instruită să le spun celor ce susțin reforma sănătății: mergeți înainte. Lumea are nevoie de toată influența pe care o puteți exercita pentru a îndepărta suferința morală. Fie ca cei care învață pe alții solia îngerului al treilea să fie credincioși stindardului sub care s-au înrolat. “Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfa vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită”. (Romani 12, 1.2.) Fie ca Domnul să-i înarmeze pe toți cei ce lucrează prin cuvânt și prin învățătură cu cele mai clare solii ale adevărului. Dacă lucrătorii Săi vor da acestor solii simplitate, siguranță și toată autoritatea, Domnul va lucra cu ei. — (Testimonies for the Church 9:112-113 (1909).)SS 444.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents