Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru sănătate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Instituții mici în mai multe locuri

    Există multe locuri care au nevoie de lucrare misionară medicală și acolo ar trebui înființate instituții mici. Planul lui Dumnezeu este ca sanatoriile noastre să constituie mijlocul prin care să se poată ajunge la cei de sus și cei de jos, la cei bogați și la cei săraci. Acestea trebuie astfel conduse, încât, prin lucrarea pe care o fac, atenția să fie îndreptată la solia pe care Dumnezeu a trimis-o pentru lume.SS 501.2

    Fie ca Domnul să ne sporească credința și să ne ajute să vedem că El dorește ca noi toți să ne familiarizăm cu lucrarea aceasta de vindecare, de milă. El dorește ca lumina harului Său să strălucească din multe locuri. Acela care înțelege nevoile oricărei situații intervine în favoarea lucrătorilor din diverse locuri, făcându-i mai eficienți în a atrage atenția oamenilor la adevărurile care lucrează atât pentru vindecare fizică, cât și pentru vindecare spirituală.SS 501.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents