Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru sănătate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Conferințele să folosească misionari medicali

    Prin primii ucenici, i s-a oferit lui Israel un dar divin; evanghelistul credincios de astăzi poate face o lucrare similară în fiecare oraș în care pătrund misionarii noștri. Este o lucrare pe care, într-o anumită măsură, am încercat să o facem în legătură cu sanatoriile noastre, însă trebuie să ne mărim experiența în această privință.SS 541.3

    Oare nu pot președinții noștri de conferințe să deschidă calea pentru ca studenții noștri să intre în acest domeniu al lucrării? De repetate ori mi-a fost prezentat că “trebuie organizate asociații și să avem instruite, cât mai bine, persoane care să lucreze ca surori medicale, evangheliști, pastori, colportori, vestitori ai Evangheliei, în vederea desăvârșirii unui caracter după asemănarea divină”. Pentru alinarea suferinței omenirii se poate face o lucrare măreață, iar prin eforturile studenților care sunt instruiți și educați spre a deveni misionari medicali eficienți, oamenii care trăiesc în multe dintre orașele mari pot ajunge la cunoștința adevărurilor soliei îngerului al treilea. Conducătorii consacrați și profesorii cu experiență ar trebui să pornească ei înșiși la început împreună cu acești tineri lucrători, învățându-i cum să lucreze. Când cei care se tem de Dumnezeu și îl cinstesc oferă cu amabilitate hrană, aceste daruri pot fi acceptate. În acest fel, se pot găsi ocazii pentru discuții, pentru explicarea Scripturilor, pentru a cânta cântece biblice și a se ruga împreună cu familia respectivă. Sunt mulți pentru care o astfel de lucrare se va dovedi o binecuvântare.SS 541.4

    Iar fiecare lucrător, când pornește în această lucrare, ar trebui să-și dea seama că el este cu adevărat trimis de Dumnezeu, la fel ca și primii ucenici. Ochiul lui Dumnezeu este asupra lui; spiritul Său îl însoțește....SS 542.1

    Sunt mulțumită când mă gândesc la avantajele pe care le au școlile care se află în apropierea sanatoriilor noastre, astfel ca lucrarea celor două instituții să poată fi împletită. Elevii din aceste școli, în timp ce primesc cunoștințe cu privire la adevărul prezent, pot învăța de asemenea să fie slujitori ai vindecării pentru aceia pe care pornesc să-i ajute.SS 542.2

    Dacă a existat vreodată un timp când lucrarea noastră ar trebui să se facă sub directa îndrumare a Duhului lui Dumnezeu, acel timp este acum. Fie ca cei care stau în tihnă să se trezească. Fie ca sanatoriile noastre să devină ceea ce ar trebui să fie — case în care să se vindece sufletele bolnave de păcat. Și acest lucru se va face atunci când lucrătorii au o strânsă legătură cu Marele Vindecător. — (Medical Missionary Library, nr. 5, 14-16, 1906.)SS 542.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents