Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru sănătate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Sugestii practice pentru medici

    Sunt îngrijorată deoarece atât de multe lucruri preocupă mintea medicilor noștri care îi rețin de a face lucrarea pe care Domnul o cere de la ei ca evangheliști. Potrivit cu lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, eu știu că este mare nevoie de pastori zeloși, care să fie consacrați și devotați și care știu cum să-și pună încrederea în Dumnezeu. Avem nevoie de o sută de lucrători acolo unde acum nu este decât unul. Este o mare lucrare de făcut înainte ca opoziția satanică să ne închidă calea și ocaziile noastre de lucru să fie pierdute. Timpul trece repede. Publicațiile noastre sunt numeroase, însă Domnul face apel la bărbații și femeile din bisericile noastre care au lumina, să se angajeze în lucrare misionară autentică. Fie ca aceștia să-și pună la schimbător talanții dați de Dumnezeu pentru proclamarea soliei care trebuie să ajungă la lume în acest timp.SS 546.2

    Sper că vă veți pune la lucru toate capacitățile pentru această lucrare. Prezentați importanța adevărului prezent din punctul de vedere al medicului. Medicul instruit va căpăta trecere în orașele noastre în care alți oameni nu pot pătrunde. Prezentați oamenilor solia reformei sănătății. Aceasta va avea influență asupra oamenilor.SS 546.3

    Domnul vă va călăuzi cu siguranță dacă veți căuta să faceți voia Lui, chiar dacă aceasta va fi uneori în opoziție cu unele din dorințele și planurile voastre. Pe măsură ce umblați și lucrați potrivit planului lui Dumnezeu, se vor deschide în fața voastră uși cu ocazii în care să îmbinați lucrarea de predicare a Cuvântului cu cea de medic.SS 547.1

    Dacă tu și soția ta vă veți uni eforturile în lucrarea medicală evanghelistică în orașul Boston și în alte orașe din Est, utilitatea voastră va crește și veți avea o viziune clară cu privire la datoria voastră. În aceste orașe, solia primului înger a fost dată cu putere în 1842 și 1843, iar acum a venit timpul ca solia celui de-al treilea înger să fie proclamată mult în Est. Sanatoriile noastre din Est au în fața lor o lucrare măreață. Solia trebuie să meargă cu putere pe măsură ce lucrarea se apropie de încheiere.SS 547.2

    Cuvintele voastre să fie astfel încât să înalțe Cuvântul lui Dumnezeu. Trăiți și învățați pe oameni principiile reformei sănătății. Accentuați încrederea pe care o aveți în marile adevăruri în care în general creștinii sunt de acord cu voi. Pe măsură ce susțineți adevărul lui Dumnezeu, voi trebuie să fiți, în toate privințele, un exemplu pentru credincioși.SS 547.3

    Simt că trebuie să subliniez necesitatea de a vă croi drum spre orașele mari. De ani de zile, Domnul ne-a tot îndemnat să ne facem această datorie, dar cu toate acestea, pentru marile centre populare s-a făcut doar puțin. Dacă noi nu ne apucăm de această lucrare în mod hotărât, Satana va înmulți dificultățile care nu vor fi ușor de trecut. Suntem cu mult în urmă în înfăptuirea lucrării care ar trebui făcută în aceste orașe mari de atât de mult timp neglijate. Lucrarea va fi acum mult mai greu de făcut decât cu câțiva ani în urmă. Însă, dacă preluăm această lucrare în Numele Domnului, barierele vor fi doborâte, iar biruințele vor fi ale noastre.SS 547.4

    În această lucrare, este nevoie de medici și pastori ai Evangheliei. Trebuie să ne înălțăm cu grăbire cererile către Domnul și să facem tot ce putem mai bine, mergând înainte cu toată puterea ca să putem pătrunde în orașele mari. Dacă am fi lucrat în trecut după planul Domnului, multe lumini care sunt stinse acum ar străluci cu putere.SS 548.1

    În strânsă legătură cu adevărurile spirituale, noi trebuie să prezentăm, de asemenea, ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în privința sănătății și temperanței. Pe orice cale cu putință, noi trebuie să căutăm să aducem sufletele în atingere cu puterea convingătoare a lui Dumnezeu, care îi poate converti. Și credincioșii din comunitățile noastre trebuie treziți pentru a-și face partea lor. Să fie rânduite programe pentru rugăciune și să căutăm cu seriozitate pe Domnul pentru a ne mări credința și a avea curaj. Fie ca pastorii și ceilalți membri ai bisericii să lucreze pentru suflete așa cum n-au făcut-o niciodată înainte. Noi nu trebuie să ne petrecem timpul repetând mereu aceleași lucruri în biserici unde adevărul este bine cunoscut. Fie ca membrii bisericii să lucreze uniți în diferite domenii pentru a stârni interesul oamenilor. Ucenicii lui Hristos trebuie să se unească în lucru pentru sufletele care pier. Fie ca lucrătorii să invite și pe alții să li se alăture în eforturile pe care le fac, astfel ca mulți să poată fi înflăcărați cu zel spre a lucra pentru Domnul.SS 548.2

    Rog fierbinte pe membrii bisericii din fiecare oraș să se prindă de Domnul cu efort hotărât pentru a primi botezul cu Duhul Sfânt. Fiți siguri că Satana nu doarme. În calea celor care doresc să facă să înainteze această lucrare, el va pune orice obstacol cu putință. Prea adesea, aceste piedici sunt considerate ca fiind de netrecut. Fie ca fiecare să fie cu adevărat și cu totul convertit, iar apoi să facă această lucrare în mod înțelept și cu credință. — (Scrisoare circulară, 1910.)SS 548.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents