Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru sănătate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Lucrarea de predicare și lucrarea medicală

    Trebuie organizate misiuni atât în țară, cât și în străinătate pentru propovăduirea Cuvântului. Lucrarea misionară medicală nu trebuie adusă la îndeplinire ca ceva separat de lucrarea de predicare a Cuvântului. Poporul Domnului trebuie să reprezinte un întreg. Nu trebuie să existe separare în lucrarea Sa. S-au investit timp și mijloace într-o lucrare care merge prea mult într-o singură direcție. Nu așa a rânduit Domnul. El a trimis întâi pe cei doisprezece apostoli ai Săi, iar apoi pe cei șaptezeci spre a predica oamenilor Cuvântul și le-a dat puterea să vindece pe bolnavi și să scoată demonii în Numele Său. Cele două domenii ale lucrării nu trebuie despărțite. Satana va născoci orice plan cu putință pentru a-i despărți pe cei pe care Dumnezeu dorește să-i facă una. Noi nu trebuie să ne lăsăm înșelați de amăgirile lui. Lucrarea misionară medicală trebuie să fie strâns legată de solia îngerului al treilea, așa cum mâna este legată de trup; iar educația studenților în vederea lucrării misionare medicale nu este completă până când aceștia nu sunt instruiți să lucreze în strânsă legătură cu biserica și lucrarea de predicare a Cuvântului.SS 557.1

    Există în lucrarea de predicare a Cuvântului oameni ai credinței, oameni cu experiență, oameni care pot să spună: “Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții ... deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă”. (1 Ioan 1, 1-3.) Astfel de oameni trebuie să instruiască și pe alții....SS 557.2

    Lucrarea misionară medicală nu trebuie să ia oamenii din lucrarea de predicare, ci să-i așeze mai bine în câmp. Oriunde se țin adunări în corturi, tinerii care au fost instruiți în domeniul misionar medical trebuie să simtă că este de datoria lor să-și facă partea. Ei trebuie să fie încurajați să vorbească nu numai în cadrul acestor domenii specifice, ci și despre adevărul prezent, prezentând motivele pentru care noi suntem adventiști de ziua a șaptea. Acești tineri, pentru că li se dă ocazia de a lucra cu pastorii mai bătrâni, vor primi mult ajutor și binecuvântare....SS 557.3

    Lucrarea de predicare a Cuvântului nu trebuie minimalizată. Nu trebuie întreprins nimic care să determine ca lucrarea de predicare a Cuvântului să fie considerată ca un lucru inferior. Nu este așa. Cei care ignoră lucrarea de propovăduire a Cuvântului îl ignoră pe Domnul Hristos. Cea mai înaltă dintre toate lucrările este lucrarea de propovăduire a Cuvântului, cu toate domeniile ei diferite, iar tinerii trebuie învățați că nu există lucrare binecuvântată mai mult de Dumnezeu ca cea a pastorului Evangheliei.SS 558.1

    Fie ca tinerii noștri să nu fie împiedicați să intre în lucrare. Există primejdia ca, prin reprezentări aprinse, unii să fie abătuți de pe cărarea pe care Domnul le poruncește să meargă. Unii au fost încurajați să parcurgă cursuri în domeniul medical care să-i pregătească să intre în lucrare. Domnul cheamă mai mulți lucrători să lucreze în via Sa. Au fost rostite aceste cuvinte. “Întăriți avanposturile; puneți santinele credincioase în toate părțile lumii.” Dumnezeu vă cheamă pe voi, tinerilor. El cheamă armate întregi de tineri care să aibă inima simțitoare și mintea iscusită și o dragoste profundă pentru Hristos și adevăr....SS 558.2

    Lucrarea nu are nevoie de oameni mari și învățați, de predicatori elocvenți. Dumnezeu face apel la oamenii care sunt gata să I se dăruiască Lui pentru a fi umpluți cu Spiritul Său. Cauza lui Hristos pentru omenire are nevoie de bărbați sfințiți, gata să se sacrifice, care să pornească o dată cu tabăra, chiar dacă trebuie să ducă ocara. Să fie oameni puternici, valoroși, demni, cu inițiativă și gata să facă legământ cu Domnul prin jertfă. — (Appeal for the Work in Australia, 13-15, 1899.)SS 558.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents