Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru sănătate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Fiți tari în Domnul

    Așa este cu sufletul, inima trebuie păstrată și păzită cu grijă. “Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36.37.) Domnul Hristos trebuie să locuiască în inimă prin credință. Cuvântul Său este pâinea vieții și apa mântuirii. Încrederea în tot Cuvântul Său o dobândim printr-o comuniune continuă cu Dumnezeu. Mâncând trupul și bând sângele lui Hristos, noi primim putere spirituală. Domnul Hristos ne oferă sângele vieții pentru inimă, iar Domnul Hristos și Duhul Sfânt dau nervilor putere. Născut din nou la o nădejde vie, însuflețit de puterea înviorătoare a unei firi noi, sufletul va fi capabil să se înalțe sus și tot mai sus. Rugăciunea lui Pavel către Dumnezeu pentru efeseni a fost: “Și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință, pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”. (Efeseni 3, 16-19.)SS 593.1

    Binecuvântarea harului este dată oamenilor pentru ca universul ceresc și lumea căzută în păcat să poată vedea, așa cum nu se poate altfel, desăvârșirea caracterului lui Hristos. Marele Medic a venit în lumea noastră pentru a arăta oamenilor că, prin harul lui Dumnezeu, ei pot trăi în așa fel încât, în marea zi a lui Dumnezeu, să poată primi mărturia cea prețioasă: “Voi sunteți desăvârșiți în El”.SS 593.2

    Medicii trebuie să dovedească însușirile Domnului Hristos, stăruind neclintit în lucrarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu s-o facă. Celor care fac această lucrare cu credincioșie, îngerii sunt însărcinați să le dea o viziune mai largă a caracterului și lucrării Domnului Hristos și a puterii, harului și iubirii Lui. În acest fel, ei devin asemenea chipului Lui și zi de zi cresc până la statura deplină de oameni mari în Hristos. Este privilegiul copiilor lui Dumnezeu acela de a avea o continuă înțelegere cuprinzătoare a adevărului, ca să poată aduce dragostea Iui Dumnezeu și a cerului în lucrare și oamenii să-I aducă lui Dumnezeu mulțumire pentru bogăția harului Său.SS 593.3

    Avem motive pentru o recunoștință veșnică față de Dumnezeu în faptul că El ne-a lăsat un exemplu desăvârșit. Fiecare creștin ar trebui să lupte să meargă pe urmele pașilor Mântuitorului. Noi trebuie să aducem laudă și recunoștință pentru că ne-a dat așa un ajutor puternic, o apărare sigură împotriva oricărei ispite, împotriva oricărei necuviințe în gând, faptă și cuvânt.SS 594.1

    Unica siguranță împotriva căderii în păcat este să ne menținem continuu sub influența Duhului Sfânt, angajându-ne în același timp în cauza adevărului și sfințeniei, făcându-ne toate datoriile față de Dumnezeu, fără însă să ne asumăm poveri pe care Dumnezeu nu le-a pus asupra noastră. Medicii trebuie să stea cu hotărâre sub stindardul soliei îngerului al treilea, luptând lupta cea bună a credinței cu perseverență și succes, bizuindu-se pe armura cerească, pe Cuvântul lui Dumnezeu, fără să uite niciodată că ei au un Conducător care nu a fost niciodată și nu va fi niciodată biruit de rău. — (Special Testimonies, Series B 15:16-23 (1900). Pentru studiu suplimentar: Testimonies for the Church 5:591-603, “Ceea ce se pare rău”.)SS 594.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents