Sfințirea este un principiu viu

Ar trebui să acordăm atenție cuvintelor apostolului Pavel, prin care face apel la frații săi, ca, prin îndurarea lui Dumnezeu, să-și prezinte trupurile ca “o jertfa vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”.... Sfințirea nu este doar o teorie, un sentiment sau niște cuvinte formale, ci un principiu viu, activ, care acționează în viața de zi cu zi. Aceasta înseamnă că obiceiurile noastre în ceea ce privește mâncarea, băutura și îmbrăcămintea ar trebui să fie astfel, încât să asigure păstrarea sănătății fizice, mintale și morale, ca să putem prezenta Domnului trupurile noastre nu ca o jertfa schilodită prin obiceiuri greșite de viețuire, ci ca pe “o jertfa vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”. (Romani 12, 1.)SS 67.1

Fie ca nici unul dintre cei care susțin că sunt credincioși să nu privească în mod nepăsător sănătatea corpului său și să nu se măgulească cu gândul că necumpătarea nu este păcat și că nu le va afecta spiritualitatea. Între sănătatea fizică și moralitate există o legătură strânsă. Standardul virtuții este ridicat sau degradat prin obiceiurile fizice. Consumarea în exces chiar a celor mai bune alimente va produce îmbolnăvirea moralității. Iar dacă hrana nu este cea mai sănătoasă, efectele vor fi încă și mai dăunătoare. Orice obicei care nu are o acțiune sănătoasă asupra organismului omenesc va degrada facultățile cele mai înalte și cele mai nobile. Obiceiurile greșite în mâncare și băutură vor conduce la greșeli în gândire și acțiune. Îngăduirea poftei întărește tendințele animalice, acestea ajungând să domine asupra puterilor mintale și spirituale.SS 67.2

“Să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul” (1 Petru 2, 11), acesta este limbajul pe care îl folosește apostolul Petru. Mulți socotesc că această avertizare se aplică numai celor imorali; însă ea are o însemnătate mai largă. Ea vrea să ne ferească de orice fel de satisfacere a poftei sau pasiunii. Ea constituie cea mai puternică avertizare împotriva folosirii de stimulenți și narcotice, precum ceaiul, tutunul, alcoolul și morfina. Acest fel de îngăduințe pot fi clasate foarte bine printre poftele care exercită o influență periculoasă asupra caracterului moral. Cu cât se formează mai de timpuriu aceste obiceiuri dăunătoare, cu atât va fi mai puternică înrobirea în patimi a victimelor lor și cu atât va fi mai sigură coborârea standardului moralității lor.SS 67.3

Învățăturile Bibliei vor face doar o slabă impresie asupra acelora ale căror facultăți sunt amorțite prin îngăduirea poftei. Mii de oameni își vor sacrifica nu numai sănătatea și viața, dar și speranța lor pentru cer, înainte de a declara război propriilor patimi pervertite. O doamnă, care timp de ani de zile a pretins că este sfințită, a spus că, dacă ar trebui să aleagă între pipă și cer, ar spune: “Adio, cer; eu nu-mi pot birui plăcerea pe care mi-o provoacă pipa mea”. Acest idol a fost păstrat cu sfințenie în suflet, lăsându-se lui Isus un loc secundar. Totuși, această femeie pretindea că este sfințită Domnului.SS 68.1

Oriunde s-ar afla, cei care sunt cu adevărat sfințiți vor ridica standardul moral, respectând obiceiuri fizice corecte și, ca și Daniel, vor prezenta semenilor lor un exemplu de cumpătare și tăgăduire de sine. Orice poftă stricată devine o poftă care se războiește. Orice lucru care intră în conflict cu legile naturii creează o stare favorabilă îmbolnăvirii sufletului. Îngăduirea poftei face ca stomacul să fie dispeptic, ficatul inactiv, creierul încețoșat și astfel temperamentul și spiritul omului se pervertesc. Și aceste puteri slăbite sunt oferite lui Dumnezeu, care refuza să accepte jertfa, dacă aceasta nu este fără cusur. Este datoria noastră să ne conformăm pofta și obiceiurile de viețuire cu legile naturale. Dacă trupurile aduse pe altarul lui Hristos ar fi examinate cu aceeași minuțiozitate la care erau supuse jertfele iudaice, oare câți dintre cei care au obiceiurile din prezent ar fi acceptați?SS 68.2

Cu câtă grijă ar trebui creștinii să-și pună în ordine obiceiurile, ca să-și poată păstra în întregime tăria fiecărei facultăți pe care o au spre a o pune în serviciul lui Hristos! Dacă dorim să fim sfințiți — suflet, trup și spirit, — atunci trebuie să trăim în conformitate cu legea divină. Inima nu poate rămâne consacrată lui Dumnezeu în timp ce poftele și patimile sunt îngăduite pe seama sănătății și a vieții....SS 69.1

Avertizările inspirate ale lui Pavel împotriva îngăduinței de sine răsună de-a lungul vremii până la noi.... El prezintă pentru încurajarea noastră libertatea de care se bucură cei cu adevărat sfințiți. “Acum dar nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu mai trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului”. (Romani 8, 1.) El îi îndeamnă pe galateni: “Umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului și Duhul împotriva firii pământești”. (Galateni 5, 16.17.) El numește câteva fapte ale firii pământești — închinarea la idoli, bețiile și altele asemănătoare. După ce menționează roadele Duhului, printre care și înfrânarea, el adaugă: “Cei care sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei”. (Versetul 24.)SS 69.2

Există mulți astăzi, printre cei care susțin că sunt creștini, care ar socoti că Daniel a fost prea exigent și ar pronunța în dreptul lui că a fost îngust în gândire și fanatic. Ei consideră problema mâncării și băuturii de prea mică importanță pentru a necesita o astfel de poziție hotărâtă — una care să implice sacrificarea oricărui avantaj pământesc, însă cei care judecă astfel vor descoperi în ziua judecății că ei au întors spatele cerințelor clare ale lui Dumnezeu și au făcut din propriile lor păreri un standard în ce privește binele și răul. Ei vor descoperi că ceea ce le părea că nu este important nu a fost privit în același mod de Dumnezeu. Cerințelor Sale ar trebui să li se dea ascultare cu sfințenie. Cei care acceptă și se supun unuia dintre preceptele Sale, deoarece le este convenabil să facă astfel, în timp ce altele Ie resping, deoarece păzirea acestora ar necesita sacrificii, coboară standardul în ce privește binele și prin exemplul lor conduc și pe alții să privească cu ușurință Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. “Așa zice Domnul” trebuie să fie regula noastră în toate lucrurile. — (The Review and Herald, 25 ianuarie, 1881.)SS 69.3