Compasiunea

Este nevoie de multă înțelepciune când avem de-a face cu boli provocate prin intermediul minții. O inimă îndurerată, bolnavă, o minte descurajată are nevoie de un tratament blând. De multe ori, un anumit necaz legat de viețuirea în cămin roade, asemenea cangrenei, până în adâncul sufletului și slăbește forța vitală. Și uneori se întâmplă că remușcările pentru păcate subminează constituția individului și dezechilibrează intelectul. Numai printr-o compasiune plină de căldură pot fi ajutați astfel de bolnavi. Medicul ar trebui mai întâi să le câștige încrederea și după aceea să le îndrepte atenția către marele Vindecător. Dacă li se poate dirija credința către adevăratul Medic, iar ei pot avea încredere că El Se ocupă de cazul lor, aceasta va aduce ușurare minții și adesea sănătate corpului.DV 244.1

Compasiunea și tactul se vor dovedi adesea mult mai binefăcătoare pentru cei bolnavi decât o va putea face chiar cel mai expert tratament, aplicat într-o manieră rece, cu indiferență. Când un medic se apropie de patul bolnavului într-un mod apatic, indiferent, și se uită la cel afectat fără prea mult interes, dând impresia, prin vorbă sau faptă, că acel caz nu este unul care să reclame multă atenție, și îl lasă apoi pe pacient singur cu gândurile sale, el i-a făcut acelui pacient cel mai mare rău. Îndoiala și descurajarea produse de indiferența sa vor anihila adesea efectul pozitiv al remediilor pe care le-ar putea prescrie.DV 244.2

Dacă medicii s-ar putea pune în locul celui al cărui spirit este umilit, a cărui voință este slăbită de suferință și care tânjește după cuvinte de simpatie și asigurare, ar fi mai bine pregătiți să aprecieze care sunt simțămintele lui. Când iubirea și compasiunea pe care le-a dat pe față Hristos pentru cei bolnavi se combină cu cunoștințele medicului, însăși prezența sa va fi o binecuvântare.DV 245.1

Sinceritatea față de pacient îi inspiră acestuia încredere și se dovedește astfel un ajutor important pentru însănătoșirea sa. Sunt medici care consideră că este o politică înțeleaptă să-i ascundă pacientului natura și cauza bolii de care suferă. Mulți, temându-se că îl vor agita sau descuraja pe pacient spunându-i adevărul, vor întreține speranțe de însănătoșire nefondate și chiar îl vor lăsa pe pacient să coboare în mormânt fără a-l avertiza de primejdia care-l amenință. Acest lucru este neînțelept. S-ar putea ca nu întotdeauna să fie cel mai bine sau cel mai sigur să-i explice pacientului adevărata dimensiune a pericolului în care se află. Aceasta l-ar putea alarma și întârzia, ba chiar împiedica însănătoșirea. Și nu poate fi spus tot adevărul nici celor ale căror afecțiuni sunt în mare măsură imaginare. Multe dintre aceste persoane sunt iraționale și nu și-au format obiceiul de a se autocontrola. Acestea au capricii ciudate și își închipuie multe lucruri neadevărate despre ele însele și despre ceilalți. Pentru ele, aceste lucruri sunt reale, iar cei care le îngrijesc trebuie să dea pe față o continuă blândețe, tact și o răbdare neobosită. Dacă acestor pacienți li s-ar spune adevărul despre ei înșiși, unii dintre ei vor fi jigniți, iar alții descurajați. Hristos le-a spus ucenicilor Săi: “Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta.” (Ioan 16, 12.) Însă, cu toate că adevărul nu poate fi dezvăluit în întregime în toate ocaziile, amăgirea nu este niciodată necesară sau scuzabilă. Niciodată medicul sau infirmiera nu ar trebui să recurgă la minciună. Cel care face aceasta se plasează acolo unde Dumnezeu nu poate coopera; și, pierzând încrederea pacienților săi, el renunță la unul din cele mai eficiente mijloace umane pentru restabilirea lor.DV 245.2

Puterea voinței nu este prețuită așa cum ar trebui. Voința să fie păstrată trează și bine dirijată și ea va da energie întregii ființe și va fi un ajutor minunat pentru păstrarea sănătății. Este de asemenea o putere pe care o putem folosi împotriva bolii. Exercitată în direcția cea bună, ea va stăpâni imaginația și va fi un mijloc puternic prin care ne putem împotrivi și birui atât boala mintală, cât și cea fizică. Exercitându-și puterea voinței pentru a se raporta corect la viața pe care o au, pacienții pot face mult în ce privește cooperarea cu eforturile medicului pentru refacerea lor. Sunt mii dintre aceia care își pot redobândi sănătatea, dacă vor. Domnul nu dorește ca ei să fie bolnavi. El îi vrea sănătoși și fericiți, iar ei ar trebui să ia hotărârea de a se însănătoși. Adesea, bolnavii se pot împotrivi bolii numai dacă refuză să cedeze înaintea suferinței și nu rămân într-o stare de inactivitate. Ridicându-se deasupra durerilor, să se apuce de o lucrare utilă, potrivit tăriei lor. Prin lucrul de acest fel și folosirea din belșug a aerului și soarelui, mulți suferinzi vlăguiți și-ar putea redobândi sănătatea și tăria.DV 246.1