Întruparea Domnului Hristos a fost un act de sacrificiu de Sine, viața Sa a fost o viață de continuă renunțare la Sine. Slava cea mai înaltă a dragostei lui Dumnezeu față de om a fost manifestată prin jertfirea Singurului Său Fiu, care era reprezentarea exactă a persoanei Sale. Aceasta este taina cea mare a evlaviei. Fiecare om care se declară a fi urmaș al lui Hristos are privilegiul și datoria de a avea gândul lui Hristos. Fără renunțare la sine și fără purtarea crucii, noi nu putem fi ucenicii Săi. SA2 103.5
Când au fost propuse și acceptate hotărârile de a plăti salarii mari acelora care lucrează la Editura Review and Herald, vrăjmașul a avut succes în planul său de a deturna scopurile lui Dumnezeu și de a conduce sufletele pe căi greșite. Spiritul lacom și egoist a acceptat salariile mari. Dacă ar fi practicat principiile exprimate în lecțiile date de Hristos, lucrătorii nu ar fi putut să primească asemenea salarii. Care a fost efectul acestei măriri a salariilor? Cheltuielile familiei s-au mărit mult. A avut loc o îndepărtare de la îndrumările și exemplele date în viața lui Hristos. Mândria a fost stârnită și îngăduită, iar mijloacele financiare au fost investite pentru paradă, pentru satisfacerea de sine inutilă. Dragostea de lume a pus stăpânire pe inimă, iar ambiția nesfințită a domnit în [186] templul sufletului. Salariile mari au ajuns să fie o capcană. Exemplul urmat nu a fost cel al lui Hristos, ci exemplul lumii. SA2 103.6
Dragostea față de Hristos nu va conduce la îngăduință de sine; ea nu va conduce la o cheltuire inutilă a banilor pentru a satisface eul și a-i face pe plac sau pentru a favoriza mândria inimii omenești. Dragostea față de Isus în inimă conduce întotdeauna la umilință și la o conformare deplină cu voința lui Dumnezeu. SA2 104.1
Când lovește în interior, păcatul atacă partea cea mai nobilă a făpturii omului. El aduce o confuzie îngrozitoare și distruge însușirile și puterile care îl aseamănă pe om cu Dumnezeu. În timp ce boala fizică doboară trupul, boala egoismului și a lăcomiei lovește sufletul. — Scrisoarea 26, 1897 SA2 104.2