Într-unul din Statele din Nord, pe malurile pitoreşti şi liniştite ale unui minunat râu, se află un elegant castel. El este înconjurat de pajişti întinse şi, ceea ce este foarte neobişnuit pentru această ţară, are o grădină terasată. Aceasta este plantată pe o colină din apropierea castelului şi se vede de departe ca o mare de verdeaţă. Pe măsură ce urci treaptă cu treaptă, fiecare platformă este brodată cu flori strălucind în toate culorile. PPC 104.1
În acest refugiu al eleganţei şi liniştii, locuiau domnul şi doamna M., împreună cu fiica lor şi cu guvernanta franţuzoaică a acesteia. Niciun efort şi nicio cheltuială nu fuseseră cruţate pentru ca această fiică să devină o femeie realizată; dar nimeni nu se gândise câtuşi de puţin la interesele veşnice ale sufletului ei. La vârsta de şaisprezece ani, era frumoasă şi inteligentă, dar complet străină de orice principiu religios. Deosebit de pasionată de lectură, ea cutreiera imensa bibliotecă a tatălui ei, alegând orice carte care îi plăcea. PPC 104.2
Fiind o fire înflăcărată, visătoare şi superficială, ar fi avut nevoie de o mână puternică şi hotărâtă, care să o îndrume pentru a-şi forma o judecată matură şi înţeleaptă. În loc de aceasta însă, ea era lăsată să se hrănească, după dorinţă, cu fructele otrăvite pe care le întâlnea pre-tutindeni în jurul său. În mod firesc, ea s-a îndreptat către romanele care umpleau rafturile bibliotecii. Astfel, la vârsta de şaisprezece ani, această adolescentă era mult mai familiarizată cu scrierile lui Bulwer decât cu gramatica franceză. Povestirile biblice şi poeziile religioase fuseseră lăsate deoparte, fiind considerate ridicole, iar locul lor fusese luat de tot felul de autori profani. Încet, ea a coborât treaptă după treaptă pe scara degradării şi, susţinută de frivola ei guvernantă, devora cu nerăbdare ficţiunile amăgitoare ale lui Eugene Sue sau ale lui George Sand. Mai târziu, o puteai auzi discutând despre cele mai josnice nelegiuiri de care se face vinovată omenirea şi găsind tot felul de argumente pentru a le scuza sau motiva. PPC 104.3
Părinţii ei ascultau îngroziţi modul uşuratic în care îşi exprima simţămintele şi se întrebau de unde luase acele idei. Ei nu s-au gândit niciodată să caute cauzele în cărţile pe care le citea fiica lor sau în caracterul neprincipial al guvernantei. Otrava a început să-şi facă lucrarea; fata a început să nu mai poată suporta viaţa aceea monotonă şi lipsită de culoare - îi trebuia ceva mai incitant, mai pasionant. Astfel, hotărârea a fost luată: cu inima aproape spărgându-i pieptul de nerăbdare, ea a strâns bijuteriile mamei ei, a aruncat o ultimă privire indulgenţilor săi părinţi şi, luându-şi un tăcut rămas bun de la scenele copilăriei ei fericite, a părăsit pentru totdeauna căminul părintesc. Niciun glas de avertizare nu a implorat-o să se întoarcă, nicio mână nu s-a întins să o salveze. PPC 105.1
A mers, a tot mers, până când a ajuns într-un oraş îndepărtat. Luminile lui au orbit-o prin strălucirea lor, zgomotul mulţimii a ame-ţit-o, dar nu a regretat niciodată căminul liniştit pe care-l părăsise într-un mod atât de condamnabil. Planul ei era să joace pe scenă şi să devină o actriţă renumită, asemenea eroinei din romanul ei preferat, dar lucrul acesta nu era atât de uşor de realizat pe cât îşi închipuise ea. Astfel, după o încercare nereuşită, s-a văzut obligată să joace doar roluri secundare. Îşi pierduse căminul, fericirea şi respectul şi nu câştigase nici pe departe faima pentru care sacrificase atât de mult. PPC 105.2
Ar fi însă mult prea dureros să urmărim în amănunt toate scenele vieţii ei ratate şi să spunem cum, an după an, se afunda tot mai mult în mocirla degradării morale şi a sărăciei, până când, în cele din urmă, după o viaţă ruinată de viciu, a ajuns într-un mormânt dezonorant şi mult prea timpuriu. Nicio mână de mamă nu i-a şters de pe frunte sudoarea morţii, niciun glas nu i-a şoptit cuvinte de mângâiere şi de consolare. Singură, săracă, degradată şi total nepocăită, ea urmează să apară înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Ne oprim aici, pentru că nu îndrăznim să mergem cu gândul mai departe. PPC 105.3
Numele ei nu a mai fost rostit niciodată în casa copilăriei ei. Tatăl său, mereu posomorât şi tăcut, şi-a îngropat în adâncul sufletului toate amintirile despre vinovata sa fiică, în timp ce mama ei, palidă, cu inima zdrobită şi fără speranţă, plângea în taină. Erau lacrimile amarei agonii, al căror izvor nu seca niciodată. PPC 106.1
Am redeschis aceste răni ale trecutului doar pentru a trage o în-văţătură şi dorinţa noastră este ca tinerii să primească lecţia pe care ne-o dă această istorisire. Există cu adevărat un mare pericol în citirea de romane; ea corupe gustul, slăbeşte discernământul şi distruge orice înclinaţie către lucrurile spirituale. Sufletul care este prins în lanţurile acestui obicei nu se poate înălţa să contemple lucrurile cereşti. Am cunoscut pe cineva care, cu perspectiva morţii în faţă, şi-a întors dispreţuitor privirea de la singura Carte ce i-ar fi putut aduce pacea şi mântuirea, pentru a se adăpa cu nesaţ din paginile romanelor nebuneşti. Nu are nicio importanţă că unele dintre cele mai luminate minţi s-au dedicat acestui gen de scrieri şi că nestematele inteligenţei omeneşti strălucesc ici şi colo de pe paginile lor. Pericolul este cu atât mai mare, pentru că sclipirile spiritului nerenăscut orbesc chiar şi atunci când ne uimesc prin frumuseţea lor. „Unele dintre cele mai rele lucruri din viaţa mea”, spunea o cunoscută doamnă, „îşi au originea în pasiunea de a citi aşa-numitele «romane bune”. Trăiam într-o lume imaginară. Nu puteam să deosebesc adevărul de fals. Biblia mea zăcea prăfuită pe un raft; nu simţeam nici cel mai mic îndemn să o deschid şi să o citesc.” PPC 106.2
Oh, dacă tinerii vor cu adevărat să ajungă la limanul ceresc, dacă vor să fie conduşi la „apele liniştite” ale fericirii veşnice, atunci să se ferească de periculoasele stânci ale citirii de romane în ale căror capcane au naufragiat şi s-au pierdut pentru veşnicie atât de multe suflete. PPC 106.3