Prietenul meu, Peyton, era considerat un „tip rafinat şi generos”. El preţuia banii doar ca pe un mijloc de a obţine ce dorea şi era întot-deauna gata să-i cheltuiască împreună cu prietenii lui. Bineînţeles că era preferatul tuturor. Toţi îl vorbeau de bine şi nu erau prea mulţi cei care ezitaseră să-i comunice personal părerea bună pe care o aveau despre el. I-am fost prezentat pentru prima dată pe când avea aproape douăzeci şi doi de ani. Peyton era funcţionar, angajat cu un salariu de şase sute de dolari pe an. Mi-a strâns mâna cu un aer deschis şi sincer, care l-a propulsat imediat pe lista celor despre care aveam o impresie favorabilă. Tocmai se punea la cale o excursie de plăcere, iar el a insistat să merg şi eu. Am acceptat imediat. Eram cinci şi, dacă ne-am fi achitat fiecare partea, excursia ne-ar fi costat câte un dolar de persoană. Peyton s-a ocupat de tot, chiar şi de notele de plată, iar când m-am oferit să-mi plătesc partea care-mi revenea din cheltuieli, mi-a spus: PPC 107.1
- Nu, nu! Şi, împingându-mi mâna înapoi, a argumentat: Fleacuri! PPC 107.2
- Poate că aşa este, dar insist să plătesc partea mea. PPC 107.3
- Niciun cuvânt mai mult! Notele de plată au fost deja achitate şi nu trebuie să-ţi mai baţi capul cu ele, a fost răspunsul. PPC 107.4
Părea aproape ofensat că insistam să plătesc. PPC 108.1
- Ce om rafinat şi generos este Peyton! mi-a spus a doua zi unul dintre cei care fuseseră împreună cu noi în excursie. PPC 108.2
- Şi pe tine te-a refuzat când ai vrut să-ţi plăteşti partea de cheltuieli? PPC 108.3
- După ce ţi-a răspuns ţie, mi-a fost teamă să nu-l jignesc, aşa că nici nu l-am mai întrebat. PPC 108.4
- Este, cu certitudine, un om generos, dar cred că este o greşeală ca cineva să se poarte aşa cum s-a purtat el ieri. Noi ar trebui să fim mai întâi corecţi, şi apoi generoşi. PPC 108.5
- Nu am auzit niciodată că ar fi fost incorect faţă de cineva. PPC 108.6
- Nici eu, dar cred că nu este corect cu el însuşi. Şi cred, de ase-menea, că, mai devreme sau mai târziu, dacă nu suntem corecţi cu noi înşine, viaţa ne va pune în situaţia de a fi incorecţi şi faţă de ceilalţi. Cred că salariul lui nu depăşeşte doisprezece dolari pe săptămână. Dacă a suportat singur cheltuielile acestei excursii de plăcere, înseamnă că l-a costat cam jumătate din salariul lui pe o săptămână. Dacă am fi contribuit toţi, nu ar fi reprezentat mare lucru pentru fiecare. PPC 108.7
- Oh, cât despre asta, fii sigur că nici pentru el nu a reprezentat mare lucru. El nu se gândeşte niciodată la bani. PPC 108.8
- Da, dar dacă va mai face lucrul acesta de câteva ori, mai devre-me sau mai târziu, va ajunge să simtă pe pielea lui consecinţele, am răspuns eu. PPC 108.9
- Nu ştiu ce să spun, a venit replica. Ştiu doar că este un tip deo-sebit de generos şi că nu pot decât să-l admir. De altfel, toată lumea îl place. PPC 108.10
La câteva zile după această discuţie, m-am întâlnit din nou cu Peyton, cu totul întâmplător. Şi, dorind oarecum să mă revanşez, l-am invitat să bem împreună câte o limonadă. A acceptat. Când mi-am băgat mâna în buzunar să plătesc, el şi-a dus mâna la buzunarul lui. Eu am fost însă mai rapid. Părea stânjenit de situaţia aceasta. Se simţea bine doar atunci când putea să ofere, dar era evident îngrijorat când se afla în situaţia de a primi. PPC 108.11
Începând de atunci, vreme de câţiva ani, am fost prieteni apropiaţi. Am descoperit că nu punea niciun preţ pe bani. Îi cheltuia degajat cu oricine şi toţi îl vorbeau numai de bine. „Ce om generos, ce suflet bun are!” sau „Ce inimă nobilă!” erau expresii folosite frecvent la adresa lui. În schimb, cu privire la un alt tânăr, foarte chibzuit şi la locul lui, pe nume Merwin, se foloseau în şoaptă cu totul alte expresii şi epitete, de genul: „Ce om zgârcit, ce zgârie-brânză!”. Merwin era şi el funcţionar, la acelaşi magazin la care lucra şi Peyton. Însă, spre deosebire de acesta, el părea să preţuiască şi timpul, şi banii la adevărata lor valoare. Rareori era îngăduitor cu el însuşi în vreo privinţă şi cu greu îl puteai convinge să-ţi satisfacă vreo plăcere mai costisitoare. Dar am observat că, dacă făcea totuşi lucrul acesta, îşi plătea cu corectitudine partea lui. PPC 109.1
Cam la doi ani după ce l-am cunoscut pe Peyton, a avut loc un incident care m-a făcut să înţeleg mai în profunzime caracterul ge-nerozităţii lui. Într-o zi, am trecut pe la o sărmană văduvă, care se ocupa de rufele mele, pentru a o întreba dacă ar mai putea să îmi spele câteva haine în plus, pe lângă cele pe care i le dusesem pentru săptămâna aceea. Mi s-a părut că arăta tare abătută, aşa că am întrebat-o ce se întâmplase. PPC 109.2
- Este cu adevărat foarte greu - a răspuns ea - pentru o sărmană văduvă ca mine să am grijă de patru copii şi să mă descurc cu toate cheltuielile doar din ceea ce primesc pentru spălatul şi călcatul rufelor. Dar când sunt şi atâţia care uită să-mi plătească ... PPC 109.3
- Uită să-şi plătească spălătoreasa? am întrerupt-o eu uimit. PPC 109.4
- O, da! Şi sunt mulţi care fac astfel. PPC 109.5
- Cine? PPC 109.6
- Tineri eleganţi şi ferchezuiţi, care-şi cheltuiesc banii fără să ţină cont, dar care sunt gata să neglijeze asemenea chestiuni „mărunte”, cum le numesc dânşii. PPC 109.7
- Şi tinerii pentru care lucraţi neglijează să vă plătească? PPC 109.8
- Unii dintre ei, da. Sunt cel puţin cincisprezece dolari pe care ar fi trebuit să-i primesc de mult timp şi nu ştiu cum să fac să plătesc chiria pe ultima lună. Proprietarul a venit de trei ori în această săptămână după bani. Domnul Peyton îmi datorează zece dolari şi nu pot... PPC 109.9
- Domnul Peyton? Imposibil! PPC 110.1
- Ba da. Înainte era unul dintre cei mai punctuali cu plata, dar în ultimul timp nu are niciodată bani. PPC 110.2
- Este un om foarte galant. PPC 110.3
- Da, ştiu că este. Dar se întâmplă ceva ciudat cu el. Pare foarte îngrijorat ori de câte ori îl întreb despre bani, iar uneori aproape că se supără că îl deranjez cu asemenea lucruri. În schimb, este domnul Merwin. Aş vrea ca toţi clienţii mei să fie ca el. Nu s-a întâmplat niciodată să merg să-i duc rufele călcate acasă şi să nu găsesc banii aşteptându-mă, până la ultimul cent. Socoteşte fiecare rufă pe care mi-o aduce la spălat şi ştie exact cât trebuie să-mi plătească; iar dacă se întâmplă cumva să nu fie acasă când mă duc, lasă întotdeauna banii la portăreasă. Este o plăcere să lucrezi pentru el. PPC 110.4
- În general, nu este la fel de bine privit de cei din jur cum este domnul Peyton! am spus eu. PPC 110.5
- Nu? Ciudat! se miră sincer femeia. PPC 110.6
Chiar a doua zi l-am văzut pe Peyton plimbându-se într-o trăsură împreună cu o cunoştinţă. PPC 110.7
- Cine ţi-a plătit plimbarea de ieri cu trăsura? l-am întrebat pe prietenul nostru comun când ne-am întâlnit, după aceea. PPC 110.8
- Peyton, bineînţeles. Ştii că întotdeauna el plăteşte. Este un om rafinat şi generos. Aş vrea să fie mai mulţi ca el. PPC 110.9
- Ca să te poţi plimba mai des pe gratis, nu-i aşa? PPC 110.10
Prietenul meu s-a înroşit uşor. PPC 110.11
- Nu, nu de asta, spuse el. Dar ştii că există atâta egoism în lume. Foarte greu poţi găsi un om care să fie dispus să facă chiar şi cel mai mic sacrificiu pentru binele celorlalţi. Şi cred că tocmai egoismul despre care vorbeai este cel care ne determină să admirăm cu atâta căldură un om ca domnul Peyton, care este gata să ne satisfacă dorinţele pe banii lui. Este plăcut să te plimbi cu trăsura şi să vezi împrejurimile, dar suntem gata să chibzuim de două ori la costul unei asemenea călătorii înainte de a ne hotărî să o facem. Însă dacă vreun prieten este dispus să suporte cheltuielile, cât de generos şi de bun îl considerăm! Lucrurile stau la fel în orice altă privinţă. Ne plac distracţiile, dar nu ni le putem permite, iar el este un om rafinat şi generos şi este gata să ni le ofere gratis. Nu-i aşa, prietene? PPC 110.12
M-a privit cam ruşinat şi convins doar pe jumătate. PPC 111.1
În seara aceleiaşi zile, Peyton stătea gânditor, cu capul sprijinit în mâini şi cu sprâncenele încruntate. S-a auzit o bătaie în uşă. PPC 111.2
- Intră! PPC 111.3
În cameră a intrat o doamnă de vârstă mijlocie, foarte modest îm-brăcată. Era spălătoreasa. Cutele de pe fruntea tânărului s-au adâncit şi mai mult. PPC 111.4
- Nu poţi să-mi dai nişte bani, domnule Peyton? Proprietarul casei în care locuim ne presează să îi plătim chiria, iar eu nu-i pot plăti până când, mai întâi, nu-mi plăteşti dumneata ceea ce-mi datorezi. PPC 111.5
- Doamnă Lee, îmi este cu adevărat imposibil acum. Nu am ni-ciun ban. Dar peste trei săptămâni urmează să primesc salariul şi vă voi plăti tot. Trebuie să-l convingeţi pe proprietar să aştepte până atunci. Îmi pare foarte rău că vă pun într-o asemenea situaţie neplăcută, dar nu se va mai întâmpla. PPC 111.6
Tânărului îi părea cu adevărat rău şi arăta aceasta atât prin tonul vocii, cât şi prin expresia feţei. PPC 111.7
- Nu-mi puteţi da nici măcar un dolar sau doi, domnule Peyton? Sunt complet fără bani. PPC 111.8
- Îmi este imposibil, nu am nici măcar un şiling. Dar încercaţi să aşteptaţi trei săptămâni, cum v-am spus, şi atunci îi veţi primi pe toţi odată şi veţi putea avea mai mare folos de pe urma lor decât dacă i-aţi primi pe rând. PPC 111.9
Doamna Lee s-a retras încet, cu o privire dezamăgită. Tânărul a oftat adânc, privind-o cum închide uşa fără să mai spună nimic. Fusese mult prea generos şi acum nu mai putea fi nici măcar corect. Trăsura elegantă în care se plimbase cu prietenul lui în ziua aceea îl costase exact ultimii doi dolari - o sumă cu care ar fi putut să mai uşureze povara bietei spălătorese. PPC 111.10
„Adevărul este că salariul meu este mult prea mic!”, îşi spuse el ridicându-se şi începând să se plimbe agitat prin cameră. „Nu-mi ajunge ca să mă pot întreţine. Dacă aş calcula tot, nota de plată de la croitor, cu cea de la cizmar şi toate celelalte lucruri neachitate, m-aş descoperi dator cu cel puţin trei sute de dolari.” PPC 112.1
Merwin primea exact acelaşi salariu pe care îl primea şi el, dar pusese deoparte exact trei sute de dolari. Era la fel de bine îmbrăcat, nu datora nimănui niciun ban şi era cu mult mai fericit. Este adevărat că el nu era apreciat drept „un om rafinat şi generos” de către acele persoane care ştiau să aibă mare grijă de banii lor, în timp ce erau gata să se bucure de plăcerile vieţii pe cheltuiala vreunui prieten. Dar lucrul acesta nu-l deranja câtuşi de puţin. Nu râvnea absolut deloc după o asemenea reputaţie. PPC 112.2
Cam la vreo jumătate de oră după plecarea doamnei Lee, un tânăr a intrat vijelios în cameră, aproape năvălind cu mâna întinsă către Peyton: PPC 112.3
- Peyton, bătrâne, ce mai faci? şi scutură cu putere mâna acestuia. PPC 112.4
- Excelent! Dar tu, ce faci? PPC 112.5
- O, vesel ca un juncan. Am venit să-ţi cer o favoare. PPC 112.6
- Spune! PPC 112.7
- Îmi trebuie cincizeci de dolari. PPC 112.8
Peyton ridică din umeri. PPC 112.9
- Trebuie să fac rost de ei, băiete! Ştiu că niciodată până acum nu ţi-ai părăsit vreun prieten la greu, şi nu pot să cred că o vei face tocmai acum. PPC 112.10
- Şi dacă nu am cincizeci de dolari? PPC 112.11
- Îi poţi împrumuta pentru mine. Nu-mi trebuie decât pentru câteva zile. Îi vei primi înapoi lunea viitoare. Încearcă pentru mine, ştiu că eşti un om generos! PPC 112.12
Acest „un om generos” era irezistibil, iar în privinţa lui Peyton a lovit exact la ţintă. A uitat-o pe sărmana doamnă Lee, datoria la croitor şi celelalte numeroase încurcături. PPC 112.13
- Dacă pot obţine mâine un avans de cincizeci de dolari din sala-riul meu, îi vei primi. PPC 112.14
- Mulţumesc! Mulţumesc! Ştiam că nu trebuie să cer de două ori atunci când apelez la Henry Peyton. Întotdeauna mi-a făcut plăcere să strâng mâna unui om ca tine! PPC 113.1
A doua zi, un avans de cincizeci de dolari a fost cerut şi obţinut. Suma aceasta a fost împrumutată, după cum fusese înţelegerea. Peste două săptămâni, cel care împrumutase banii se afla deja în New Orleans şi nu avea nici cel mai mic motiv să dorească să se întoarcă în Nord. Bineînţeles că generosul Henry Peyton şi-a pierdut definitv banii. PPC 113.2
Mărirea salariului la o mie de dolari pe an nu a făcut altceva decât să-l facă pe Peyton să fie şi mai neglijent cu banii. Înainte, cheltuia atât de mult ca şi când salariul său ar fi fost cu o treime mai mare decât era în realitate; acum, cheltuielile crescuseră proporţional. Era o adevărată plăcere pentru el să cheltuiască banii, nu doar singur, ci şi cu prietenii. Astfel, nu este deloc de mirare că, fiind atât de generos cu unii, a ajuns să fie incorect cu alţii. Era tot în urmă cu plata la spălătoreasă, avea datorii la chirie, haine, pălării, ghete şi o sumedenie de alte lucruri şi era, în consecinţă, hăituit de creditori. Cu toate acestea, unii dintre vechii lui prieteni continuau să-l numească „un om generos”. Ceilalţi însă deveniseră mult mai reţinuţi în aprecierile lor şi aceasta pentru că Peyton împrumutase bani de la ei şi nu dădea niciun semn că s-ar grăbi să li-i înapoieze, iar lor li se părea un lucru teribil de delicat să îndrăznească să-i atragă atenţia despre aceasta unui om „atât de generos”. PPC 113.3
Într-o zi, pe când Henry Peyton avea douăzeci şi şapte de ani, un prieten l-a întrebat: PPC 113.4
- Poţi să-mi dai un avans de două mii de dolari? Dacă poţi, ştiu o afacere fantastică, o adevărată şansă! PPC 113.5
- Chiar? Ce fel de afacere? PPC 113.6
Prietenul i-a spus despre ce era vorba şi Peyton şi-a dat seama că era cea mai bună ocazie care i se oferise vreodată. Dar avea nevoie de două mii de dolari pentru aceasta. PPC 113.7
- Nu-i poţi împrumuta? PPC 113.8
- Am să încerc. PPC 113.9
Fă tot ce poţi. Nu te vei mai întâlni a doua oară cu un astfel de noroc. PPC 114.1
Peyton a încercat, dar în zadar. Cei care l-ar fi putut împrumuta îl considerau un tip prea nechibzuit în ceea ce privea banii, ca să-i poată încredinţa o asemenea sumă. Astfel, s-a văzut obligat să privească dezamăgit cum valul acela, care dacă ar fi fost prins la timp l-ar fi condus pe culmile succesului, se retrage încet, dar sigur, chiar de sub ochii lui. PPC 114.2
Şi lui Merwin i s-a făcut aceeaşi ofertă. El însă avea o mie cinci sute de dolari puşi deoparte, astfel că nu i-a fost deloc greu să facă rost de diferenţă. Nimănui nu-i era teamă să-i încredinţeze bani. PPC 114.3
„Ce nebun am fost!” a exclamat Peyton în sinea lui, când a auzit că prietenul şi colegul lui fusese în stare, din propriile economii, având un salariu egal cu al lui, să economisească destui bani ca să poată prinde ocazia aceea de aur pe care el o ratase. „Ei îl numesc pe Merwin zgârcit şi egoist, iar eu sunt numit un om generos. Presupun că aceasta se referă la faptul că el a acţionat ca un om înţelept, iar eu ca un prost. Eu îl cunosc mai bine decât îl cunosc ei. Nu este nici zgârcit şi nici egoist, ci chibzuit şi prudent, aşa cum ar fi trebuit să fi fost şi eu. Şi mama lui este săracă, la fel ca şi a mea. Oh,...” şi gândul la mama lui l-a făcut să se lovească peste frunte cu ambele mâini. „Cred că în fiecare săptămână i-a trimis mamei lui câte doi dolari din salariu, iar eu nu am ajutat-o pe a mea nici măcar cu un singur cent. Eu sunt cel zgârcit, iar el cel generos! Nebun! Nebun! Ticălos! El are o mie cinci sute de dolari puşi deoparte, după ce i-a trimis mamei sale mai mult de o sută de dolari în fiecare an, timp de cinci, şase ani, iar eu sunt dator mai mult de cinci sute de dolari. Ăsta da, om generos!” PPC 114.4
Tânărul Peyton era tulburat până în adâncul sufletului, aşa cum, de fapt, ar fi trebuit să fie. Deschisese ochii mari şi văzuse adevărata situaţie în care se afla şi cât îl costase reputaţia aceasta de „om generos şi rafinat”. PPC 114.5
„Mi-au încurajat slăbiciunea flatându-mă”, îşi spuse el cu amă-răciune, „ca să bea, să mănânce şi să se plimbe pe banii mei. Le-a fost foarte uşor să spună «Ce tip mărinimos!» suficient de tare ca să ajungă la urechile mele. O metodă foarte ieftină de a te bucura de plăcerile vieţii! Dar toate trebuie să aibă un sfârşit. Peste exact un an, începând de astăzi, dacă trăiesc, nu voi mai datora nimănui niciun dolar. Bătrâna şi sărmana mea mamă, pe care am neglijat-o atât de mult, va primi în fiecare lună de la mine câte zece dolari. Orice s-ar întâmpla, nu mă voi atinge de aceşti bani. Pactul acesta cu mine în-sumi îl închei astăzi, în mod solemn, înaintea Cerului, şi nimic nu mă va face să-l încalc.” PPC 114.6
- Peyton, nu ieşi la o plimbare în această după-amiază? îl întrebă un proaspăt prieten care intrase la el în cameră fără să bată la uşă. PPC 115.1
- Da, sigur, dacă plăteşti tu trăsura, veni prompt răspunsul. PPC 115.2
- Nu-mi pot permite aşa ceva. PPC 115.3
- Nici eu. Ce salariu ai? PPC 115.4
- Doar o mie de dolari. PPC 115.5
- Exact ca mine. Dacă tu nu poţi, atunci cu siguranţă că nici eu nu pot. PPC 115.6
- Bineînţeles, tu eşti cel care hotărăşte. Ştiam doar că te plimbi adesea cu trăsura şi mi-ar fi plăcut să te însoţesc. PPC 115.7
- Este adevărat, aşa făceam; dar acestea sunt de domeniul trecu-tului. Am fost „un om rafinat şi generos” destul de mult timp ca să mă îngrop în datorii şi să-mi distrug, probabil, viitorul; dar am de gând ca, începând de astăzi, să mă schimb. Fără îndoială că tocmai aceia care s-au plimbat, au mâncat şi au mers la teatru pe cheltuiala mea vor fi primii care vor observa că sunt la fel de zgârcit şi de egoist ca Merwin, care nu numai că s-a abţinut de la orice distracţie dăunătoare şi costisitoare, dar şi-a refuzat chiar şi multe dintre plăcerile inocente, ca să economisească timp şi bani pentru scopuri mai bune. Aş vrea acum să fi fost şi eu la fel de nobil şi de generos, dar în direcţia cea bună, cum a fost el. PPC 115.8
Peyton a pornit cu tot avântul pentru a face această reformă în viaţa lui, dar a descoperit că nu era deloc uşor - vechile obiceiuri şi înclinaţii erau foarte puternice. Mai avea însă ceva voinţă, pe care a pus-o la lucru, în general cu succes, deşi uneori mai cădea în capcanele autoindulgenţei. PPC 115.9
Mama lui locuia într-un orăşel din apropiere, în condiţii foarte umile. Ca să se întreţină, lucra ca vânzătoare într-un magazin de ar-ticole mărunte. Într-o după-amiază, bătrâna stătea înapoia tejghelei şi cosea, în timp ce se gândea la fiul ei. „O, biata de mine”, oftă ea. „Credeam că Henry va face ceva pentru viitorul lui; dar este un băiat nechibzuit şi risipitor şi cheltuieşte tot ce câştigă.” PPC 116.1
În sfârşit, o scrisoare pentru dumneata, doamnă Peyton, îi spuse vocea bine cunoscută a poştaşului, întrerupându-i şirul gândurilor. PPC 116.2
Cu mâini tremurânde, doamna Peyton desfăcu plicul; dintre paginile scrisorii i-a căzut în poală o bancnotă. Emoţionată şi cu lacrimi în ochi citi: PPC 116.3
„Dragă mamă, PPC 116.4
M-am gândit mult în ultimul timp la modul meu de viaţă. Ştii că nu mi-a plăcut niciodată să fiu considerat zgârcit; lucrul acesta m-a condus la ceea ce pentru toată lumea părea generozitate. Toţi se bucurau să mănânce, să bea şi să se plimbe pe cheltuiala mea, dar niciunul nu era dispus să-mi ofere posibilitatea să fac şi eu acelaşi lucru pe cheltuiala lui. PPC 116.5
Timp de şase sau şapte ani, am primit un salariu destul de bun, iar de mult timp încoace, primesc o mie de dolari pe an. Îmi este ruşine să spun că nu am economisit nimic; ba, mai mult decât atât, am datorii. PPC 116.6
Dar, draga mea mamă, cred că mi-am venit, în sfârşit, în fire. Am luat hotărârea de a nu mai cheltui niciun dolar prosteşte; şi aceasta atât timp cât voi fi în stare să-mi respect promisiunea pe care mi-am făcut-o mie însumi şi, cu ajutorul Cerului, vreau să mi-o ţin până la sfârşit. PPC 116.7
Când mi-am dat seama de nechibzuinţa mea, primul meu gând a fost la dumneata şi mi-am dat seama că atât de mult timp te-am neglijat. În această scrisoare se află zece dolari. În fiecare lună vei primi de la mine această sumă, şi chiar mai mult dacă vei avea nevoie. Imediat ce voi putea strânge o sumă potrivită voi căuta să intru într-o afacere bună, astfel încât, pe viitor, să pot aduna ceva bani ca să te ajut să-ţi trăieşti ultimii ani în linişte şi confort.” PPC 116.8
— Dumnezeu să te binecuvânteze, băiatul meu drag! exclamă doamna Peyton, lăsând să-i scape scrisoarea din mână, în timp ce lacrimile îi şiroiau pe obraji. PPC 117.1
Fericita mamă a plâns mult timp de bucurie. Cu mâinile tremurându-i de emoţie, ea a scris imediat o scrisoare de răspuns, în care l-a îndemnat pe fiul ei, cu cele mai iubitoare şi mai calde cuvinte, să se ţină de hotărârea bună pe care o luase. PPC 117.2
Când s-a încheiat un an de la înţeleapta lui hotărâre, Peyton şi-a verificat situaţia financiară şi a descoperit că nu mai avea nicio datorie, dar pentru aproape o sută de dolari din ceea ce câştigase nu a putut găsi nicio justificare. Două sau trei seri la rând s-a chinuit să afle ce făcuse cu ei şi şi-a dat seama că cel puţin cincizeci de dolari îi cheltuise prosteşte. „Fără îndoială că şi ceilalţi cincizeci mi s-au strecurat tot aşa, printre degete”, îşi spuse el supărat pe el însuşi. „Va trebui să fiu mai atent. La sfârşitul anului viitor nu trebuie să mai existe nici o sută de dolari pe care să nu ştiu cum am cheltuit-o.” În ultimul timp, auzeai foarte rar menţionându-se numele lui Peyton. Înainte, toţi spuneau că este „un om rafinat şi generos”, toată lumea îl lăuda. Acum, se părea că fusese uitat cu totul sau că nu i se mai acorda prea multă consideraţie. El simţea lucrul acesta; dar pornise să atingă o ţintă bună şi avea suficientă putere ca să nu se lase abătut din drumul său. PPC 117.3
În câţiva ani, a reuşit să intre în afaceri şi a avut succes peste aş-teptările sale. I-a asigurat mamei sale o casă şi nimeni dintre cei care au avut ocazia să o întâlnească în ultimii zece ani ai vieţii ei nu ar fi putut numi-o altfel decât fericită. PPC 117.4
Peyton este alt om. Acum nu mai are reputaţia de „rafinat şi ge-neros”, dar este un cetăţean respectat şi, atâta timp cât a mai trăit mama lui, a fost un fiu bun. A reuşit să câştige mijloacele materiale prin care să-i poată ajuta şi pe cei din jurul lui. Şi puţini oameni sunt mai bucuroşi decât el să facă aceasta, atunci când este pentru o cauză bună. El este şi acum „generos”, dar în sensul înţelept al cuvântului. PPC 117.5