În timp ce Pavel, înfruntând consecințele unui asemenea pas, se ruga fierbinte lui Dumnezeu în templu, Mântuitorul i S-a arătat într-o viziune, spunând: “Grăbește-te, ieși iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.” Chiar și atunci a ezitat Pavel să părăsească Ierusalimul înainte de a-i convinge pe evreii încăpățânați de adevărul credinței lui. El gândea că, chiar dacă viața i-ar fi jertfită pentru adevăr, aceasta n-ar însemna nimic mai mult decât plata pentru cumplita vină ce și-o imputa sieși: moartea lui Ștefan. El a răspuns: “Doamne, ei știu că eu băgam în temniță și băteam prin sinagogi pe cei ce credeau în Tine: și că atunci când se vărsa sângele lui Ștefan, martirul Tău, eram și eu de față, îmi uneam încuviințarea mea cu a celorlalți și păzeam hainele celor ce-l omorau.” Replica pe care a primit-o, însă, a fost mai hotărâtă decât înainte: “Du-te, căci te voi trimite departe la neamuri.” IM 279.1
Când au auzit frații despre viziunea lui Pavel și despre grija pe care i-o purta Dumnezeu, neliniștea lor pentru el a crescut, deoarece își dădeau seama că era cu adevărat un vas ales de Domnul pentru a duce adevărul la neamuri. Ei au grăbit fuga lui secretă din Ierusalim, de frică să nu fie omorât de evrei. Plecarea lui Pavel a suspendat pentru un timp opoziția violentă a evreilor, iar biserica a avut o perioadă de odihnă, timp în care mulți au fost adăugați la numărul credincioșilor. IM 279.2