Melbourne, Australia,
15 iulie 1892
Motivul pentru care mulți nu reușesc să aibă succes este acela că se încred mult prea mult în ei înșiși, și nu simt nevoia reală de a rămâne în Hristos, atunci când merg să-i caute și să-i salveze pe cei pierduți, Până când nu vor avea gândul Iui Hristos și nu vor prezenta adevărul așa cum este el în Isus, ei nu vor realiza mult. Eu trăiesc cu teamă înaintea lui Dumnezeu. Nu știu cum să vorbesc sau să scriu despre marele subiect al jertfei de ispășire. Nu știu cum să prezint subiectele pentru a reda puterea impresionantă cu care îmi sunt descoperite. Tremur de teamă, ca nu cumva să micșorez marele Plan de Mântuire prin cuvinte fără valoare. Îmi umilesc sufletul cu admirație și cu respect înaintea lui Dumnezeu și spun: Cine este în stare să redea aceste lucruri? Cum pot să le vorbesc și să le scriu fraților mei, așa încât să prindă razele de lumină care strălucesc din cer? Ce trebuie să spun? MP 167.2
Atmosfera din biserică este atât de rece și datorită spiritului care există în ea, bărbații și femeile nu pot să mențină exemplul evlaviei cerești, care a fost la început. Căldura dragostei lor dintâi a înghețat și, dacă nu vor fi curățați prin botezul Duhului Sfânt, dacă nu se vor pocăi și nu se vor întoarce la faptele lor dintâi, sfeșnicul lor va fi luat din locul lui. Primele fapte ale bisericii s-au văzut, când credincioșii își căutau prietenii, rudele și cunoștințele și le spuneau cu dragoste ce însemna Domnul Isus pentru ei și ce însemnau ei pentru Domnul Isus. Oh, dacă Domnul i-ar sensibiliza pe aceia care se află în poziții de răspundere, ca nu cumva să-și asume o lucrare, bazându-se pe propria inteligență. Lucrarea care iese din mâinile lor nu va purta chipul și numele lui Hristos. MP 167.3
Egoismul strică tot ce fac lucrătorii neconsacrați. Ei ar fi trebuit să se roage neîncetat, dar nu fac așa. Ei ar fi trebuit să vegheze în vederea rugăciunii. Ar fi trebuit să înțeleagă sfințenia lucrării, dar nu o simt. Acești lucrători se ocupă de lucrurile sfinte, ca și când ar fi niște lucruri obișnuite. Cele duhovnicești trebuie să fie înțelese duhovnicește și, până când nu vor putea să bea din apa vieții, așa încât Domnul Hristos să fie în ei asemenea unui izvor de apă vie, care curge spre viața veșnică, ei nu vor putea să învioreze pe nimeni, nu vor putea să binecuvânteze pe nimeni și, dacă nu se vor pocăi, sfeșnicul lor va fi luat din locul lui. În lucrarea de salvare a sufletelor este nevoie de îndelungă răbdare, de o milă de neînvins și de o credință nemăsurată. Eul personal să nu fie scos în evidență. În lucrarea cu mințile omenești trebuie să fie exercitată o înțelepciune care vine de la Domnul Hristos. MP 168.1
Fiecare lucrător care are succes în lucrarea cu sufletele să fie golit de eul personal. În această lucrare, nu este loc pentru critici aspre sau pentru certuri, pentru exercitarea unei autorități arbitrare sau pentru arătatul cu degetul și cuvinte vanitoase, ci este nevoie de inimi încălzite de dragoste față de Domnul Isus și față de sufletele prețioase pentru care a murit El. Cei care sunt mulțumiți de sine nu-și pot ascunde slăbiciunea. Ei vor trece prin încercare cu o încredere arogantă în ei înșiși și vor dovedi că Domnul Isus nu este cu ei. Aceste suflete mulțumite de sine nu sunt puține și au de învățat niște lecții care presupun experiențele grele ale nereușitei și înfrângerii. Puțini au harul de a primi bine o astfel de experiență, și mulți vor da înapoi în timpul încercării. Ei dau vina pe circumstanțe pentru nereușita lor și cred că talentul lor nu este prețuit de ceilalți. Dacă s-ar umili sub mâna lui Dumnezeu, El i-ar învăța. MP 168.2
Cei care nu învață zi de zi în școala lui Hristos și nu petrec mult timp în rugăciune stăruitoare, nu sunt potriviți să se ocupe cu lucrarea lui Dumnezeu în niciuna dintre ramurile ei. Pentru că, dacă sunt angajați în lucrare, slăbiciunea lor omenească îi va birui în mod sigur și se vor înălța pe ei înșiși cu vanitate. Ci cei care ajung să fie conlucrători cu Isus Hristos și care pot să înțeleagă lucrurile spirituale vor simți nevoia virtuții și a înțelepciunii care vine din cer în îndeplinirea lucrării Sale. Sunt unii care nici nu luminează, nici nu ard, cu toate acestea sunt mulțumiți. Ei se află într-o stare deplorabilă de indiferență și de răceală și foarte mulți dintre cei care cunosc adevărul își neglijează datoria în mod vădit, fapt pentru care Domnul le va cere socoteală. MP 169.1
Dumnezeu ni L-a dat pe Domnul Isus, iar El este descoperirea Tatălui. Răscumpărătorul nostru spune: “Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu ei.” “Ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl.” Dacă îl cunoaștem pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, sufletul nostru se va umple de o fericire nespusă. Oh, cât de mare este nevoia noastră de Prezența divină! Toți lucrătorii trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru botezul Duhului Sfânt. Să se adune în grupuri, ca să-l ceară lui Dumnezeu un ajutor special și înțelepciune divină, pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată ști cum să plănuiască; să conceapă și să îndeplinească lucrarea. MP 169.2
Oamenii trebuie să se roage îndeosebi ca Domnul să-și aleagă slujitorii și să-i boteze pe misionarii Săi cu Duhul Sfânt. Ucenicii s-au rugat zece zile înainte de a veni binecuvântarea Cincizecimii. Tot acest timp a fost necesar pentru a-i face să înțeleagă ce înseamnă a înălța rugăciuni eficiente, apropiindu-se tot mai mult și tot mai mult de Dumnezeu, mărturisindu-și păcatele, umilindu-și inima înaintea lui Dumnezeu și fiind schimbați după chipul lui Isus, în timp ce priveau la El prin credință. Când a venit binecuvântarea, ea a umplut locul în care erau adunați și, fiind înzestrați cu putere, ei au plecat să îndeplinească o lucrare eficientă pentru Domnul. MP 170.1
Alegerea oamenilor pentru lucrarea sfântă care ne-a fost încredințată este tratată cu mult prea multă superficialitate. Ca urmare a acestei neglijențe, în câmpurile misionare lucrează oameni neconvertiți, care sunt plini de pofte pătimașe, nemulțumitori și nesfinți. Deși au fost mustrați adesea, unii nu și-au schimbat comportamentul, iar practicile lor păcătoase aduc rușine asupra cauzei lui Dumnezeu. Care va fi rezultatul unei asemenea lucrări? Oare de ce nu își amintesc toți lucrătorii noștri că, la judecată, vor trebui să se întâlnească din nou cu fiecare cuvânt, bun sau rău? Fiecare inspirație a Duhului Sfânt, care îi conduce pe oameni la evlavie și la Dumnezeu este scrisă în cărțile cerului, iar lucrătorul prin care Domnul a adus lumina va fi lăudat în ziua cea mare a lui Dumnezeu. Dacă și-ar da seama de responsabilitatea veșnică ce se află asupra lor, oare ar mai dori lucrătorii să se angajeze în această lucrare fără un simțământ adânc al sfințeniei ei? Nu ar trebui să ne așteptăm să vedem lucrările Duhului lui Dumnezeu asupra oamenilor care se oferă să intre în lucrarea de slujire pastorală? MP 170.2
Apostolul spune: “Ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele”. Fiecare suflet să asculte aceste cuvinte și să știe că Domnul Isus nu va accepta niciun compromis. Prin acceptarea și păstrarea în lucrarea de slujire a unor oameni care persistă în nedesăvârșirile caracterului lor și nu dau o dovadă deplină că sunt potriviți pentru păstorire, standardul a fost mult coborât. Mulți dintre cei aflați în poziții de răspundere nu ascultă sfatul apostolului, ci poartă de grijă firii pământești, împlinindu-i poftele. Dacă lucrătorul nu se îmbracă în Hristos și nu descoperă în El înțelepciune, sfințire și răscumpărare, cum poate el să reprezinte religia Domnului Isus? Toată reușita și răsplata lui se află în Hristos. Cei care se află în poziția solemnă de păstori trebuie să dovedească faptul că s-au consacrat fără rezerve lucrării. Ei trebuie să-L primească pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal. De ce unii dintre cei ce sunt angajați de multă vreme în lucrarea de slujire pastorală nu cresc în har și în cunoașterea Domnului Isus? Mi-a fost arătat că ei își satisfac înclinațiile egoiste și fac doar acele lucruri care se potrivesc cu propriile gusturi și idei. Ei se îngrijesc să-și cultive mândria și senzualitatea și își aduc la îndeplinire ambițiile și planurile lor egoiste. Acești oameni sunt plini de iubire de sine. Chiar dacă înclinațiile lor rele li se par la fel de prețioase ca mâna dreaptă sau ochiul drept, ele trebuie să fie îndepărtate din caracterul lucrătorului, deoarece, altfel, el nu poate fi bine primit înaintea lui Dumnezeu. Unii lucrători sunt hirotoniți în vederea slujirii pastorale înainte de a fi examinați suficient cu privire la calificarea lor pentru lucrarea sfântă, dar cât de bine ar fi dacă, în loc de a fi nevoiți să treacă prin această examinare riguroasă, abia după ce au fost definitivați în poziția lor și după ce și-au lăsat deja amprenta propriei personalități asupra lucrării, s-ar face o examinare atentă și completă, înainte de a fi acceptați ca pastori. MP 171.1
Următorul citat arată care sunt rezultatele unei consacrări adevărate și, în același timp, rezultatele pe care ar trebui să le cerem de la lucrătorii noștri: MP 172.1
“Harlan Page s-a consacrat lui Dumnezeu cu hotărârea de a trăi și de a lucra pentru slava Domnului, în salvarea celor ce pier. ‘Când am primit pentru prima dată speranța, spunea el pe patul de moarte, am simțit că trebuie să lucrez pentru suflete. An după an, m-am rugat ca Domnul să facă din mine un mijloc de salvare al altora’. Rugăciunile lui au fost ascultate în mod vizibil. Page nu a pierdut niciodată o ocazie de a ține sus candela pentru a lumina sufletele. El s-a străduit să-i aducă pe calea cea bună pe cei rătăcitori și să-i întărească pe cei credincioși, prin scrisori, prin conversații, prin scrieri, prin rugăciuni, prin apeluri și prin avertizări, precum și printr-un exemplu sfânt și perseverent. El a îndeplinit această lucrare în fabrici, în școli și oriunde a făcut munca de mecanic, și numai puterea harului poate să explice felul cum a putut un om așa de umil să realizeze atât de mult. Viața lui este un comentariu viu al cuvintelor: ‘Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt’. ‘Credința noastră în realitățile veșnice este slabă’, spunea el, ‘și dacă neglijăm salvarea semenilor noștri, ne vom pierde conștiința datoriei’. Să ne dăm seama care este datoria noastră și, atâta vreme cât avem o limbă sau un instrument de scris, să le dedicăm în serviciul Celui Preaînalt, nu prin puterea noastră, ci cu credință puternică și încredere statornică.” MP 172.2
Noi avem o lumină mai mare. Solia pe care trebuie s-o vestim lumii este importantă și solemnă, iar planul lui Dumnezeu este ca ucenicii Săi aleși să aibă o experiență adâncă și să fie înzestrați cu puterea Duhului Sfânt. “Domnul nu se uită la ce se uită omul: omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă.” David nu a uitat niciodată această lecție și, în testamentul încredințat lui Solomon pe patul de moarte, el a spus: “și tu, Solomoane, cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău și slujește-I cu toată inima și cu un suflet binevoitor, căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine, dar, dacă-L vei părăsi, te va lepăda și EI pe vecie.” MP 173.1
Trăim într-o perioadă importantă din istoria acestui pământ și, pentru că lumina adevărului strălucește asupra noastră, nu putem fi scuzați nici măcar pentru o singură clipă de o scădere a standardului. În calitate de conlucrători cu Hristos, noi avem privilegiul de a lua parte cu El, la suferințele Sale. Trebuie să privim la viața Sa să studiem caracterul Său și să copiem modelul Lui. Este nevoie să fim la fel ca Domnul Hristos în desăvârșirea naturii Sale, deoarece trebuie să ne formăm caractere pentru veșnicie. MP 173.2