Melbourne, Australia,
28 decembrie 1891
Chiar înainte de a pleca de la ucenicii Săi, pentru a merge în curțile cerești, Domnul Isus i-a încurajat cu făgăduința Duhului Sfânt. Această făgăduință ne aparține și nouă în aceeași măsură în care le-a aparținut lor. Totuși cât de rar este prezentată înaintea poporului și cât de rar se vorbește în biserică despre primirea ei. Dacă tăcem cu privire la acest subiect atât de important, ce altă făgăduință mai cunoaștem prin împlinirea ei practică, în afară de această făgăduință bogată a darului Duhului Sfânt, prin care ne este dat succesul în întreaga noastră lucrare spirituală? Făgăduința Duhului Sfânt este amintită ocazional în predicile noastre, se fac referiri întâmplătoare la ea, și aceasta este totul, Profețiile au fost dezbătute pe larg, doctrinele au fost prezentate, dar tocmai ce este esențial pentru ca biserica să crească în putere spirituală și eficiență, pentru ca predicarea să inspire convingere și sufletele să fie întoarse Ia Dumnezeu a fost omis într-o mare măsură în lucrarea pastorală. Acest subiect a fost lăsat la o parte, ca și când ar urma să i se acorde atenție cândva, în viitor. Poporului i s-au prezentat alte subiecte și privilegii, până când în biserică s-a stârnit dorința de a primi binecuvântările promise de Dumnezeu, dar credincioșii au rămas cu impresia că darul Duhului Sfânt nu este pentru timpul prezent, ci biserica va avea nevoie de el cândva, în viitor. MP 174.1
Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută cu credință, ar aduce după sine toate celelalte binecuvântări, de aceea trebuie să-i fie prezentată fără rețineri poporului lui Dumnezeu. Din cauza amăgirilor iscusite ale vrăjmașului, mintea celor din poporul lui Dumnezeu pare a fi incapabilă să înțeleagă și să-și însușească făgăduințele lui Dumnezeu. Ei par să creadă că sufletul însetat poate primi doar câteva picături de har. Poporul lui Dumnezeu s-a obișnuit să creadă că trebuie să se bazeze pe eforturile proprii și să aștepte doar un mic ajutor din partea Cerului, iar rezultatul este că nu are suficientă lumină de oferit sufletelor care pier în eroare și întuneric. De multă vreme, biserica se mulțumește cu o mică măsură din binecuvântările lui Dumnezeu. Credincioșii nu simt nevoia de a beneficia de înaltele privilegii obținute pentru ei cu un preț infinit. Puterea lor spirituală a fost mică, experiența lor slabă și incompletă, iar ei sunt descalificați pentru lucrarea pe care Domnul ar dori să o îndeplinească. Ei nu sunt capabili să prezinte adevărurile mari și pline de slavă ale Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, care ar putea convinge și converti sufletele prin influența Duhului Sfânt. Puterea lui Dumnezeu așteaptă să fie cerută și primită de ei. Cei care seamănă semințele sfinte ale adevărului vor culege roadele bucuriei. “Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie, când își strânge snopii.” MP 174.2
Atitudinea bisericii a făcut ca lumea să rămână cu ideea că poporul lui Dumnezeu este un popor lipsit de bucurie, că slujirea lui Hristos este neatrăgătoare, că binecuvântarea lui Dumnezeu este revărsată în schimbul unui preț prea mare din partea celor ce o primesc. Dacă insistăm asupra încercărilor noastre și exagerăm cu privire la dificultățile noastre, noi îi reprezentăm greșit pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, deoarece tristețea adunată în sufletul credinciosului face așa încât calea spre ceruri să fie lipsită de atracție, iar mulți pleacă dezamăgiți din slujba lui Hristos. Dar, oare cei care îl prezintă astfel pe Domnul Hristos, sunt cu adevărat niște credincioși? Nu. Pentru că aceia care sunt credincioși se încred în făgăduința divină, iar Duhul Sfânt nu este pentru ei doar un judecător, ci și un mângâietor. MP 175.1
Creștinul care vrea să-și clădească un caracter puternic și armonios și să aibă o experiență religioasă echilibrată trebuie să zidească pe întreaga temelie. Numai în felul acesta, omul va fi pregătit să împlinească toate cerințele adevărului și ale neprihănirii, așa cum sunt reprezentate în Biblie, deoarece va fi susținut și întărit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Cel care este un creștin adevărat îmbină sentimentele de duioșie cu perseverența fermă în atingerea scopurilor și cu o credincioșie neșovăitoare față de Dumnezeu. El nu-și va trăda îndatoririle sacre în nicio situație. Acela care este înzestrat cu Duhul Sfânt are mari capacități ale inimii și intelectului, precum și o voință puternică și de neînvins. MP 176.1
*****
Frații mei, Mântuitorul vă cere să fiți atenți la modul în care mărturisiți pentru El. Trebuie să studiați Cuvântul tot mai adânc. Când veți prezenta adevărurile din Cuvântul sfânt, veți fi nevoiți să întâlniți oameni cu diferite moduri de a gândi, de aceea trebuie să dați dovadă de seriozitate și de respect. Scoateți poveștile ieftine din cuvântările voastre și predicați Cuvântul. Dacă veți proceda așa, veți aduce mai mulți snopi pentru Domnul. Nu uitați că în rândul ascultătorilor voștri sunt oameni asaltați de ispită, fără încetare. Unii luptă cu îndoiala, aproape până la disperare, și sunt pe punctul de a-și pierde nădejdea. Cereți-I lui Dumnezeu să vă ajute să rostiți cuvinte care să-i întărească în lupta aceasta. — The Review and Herald, 22 decembrie, 1904. MP 176.2