La sfârșitul celor zece zile, s-a văzut că urmările au fost altfel decât erau așteptările supraveghetorului. Nu numai Ia înfățișarea feței, dar și la puterile fizice, cât și la vigoarea mintală, aceia care fuseseră cumpătați în principiile lor dădeau pe față o superioritate deosebită față de tovarășii lor care își împliniseră poftele. Ca urmare a acestei probe, s-a îngăduit lui Daniel și tovarășilor, lui să-și urmeze dieta lor simplă în tot cursul instruirii lor pentru serviciile împărăției. SV 22.2
Domnul a aprobat statornicia și abnegația acestor tineri evrei și binecuvântarea Sa i-a însoțit. El “a dat acestor patru tineri știința și priceperea pentru tot felul de scrieri și înțelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile și în toate visele”. Daniel 1, 17. La încheierea celor trei ani de instruire, când destoinicia și capacitatea lor au fost examinate de împărat, “nu.s-a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. De aceea ei au fost primiți în slujba împăratului. În toate lucrările care cereau înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele care erau în toată împărăția lui”. Idem 20. SV 22.3