Mulți care ar trebui să aibă rețineri în a oferi alcool pentru buzele aproapelui se ocupă de cultivarea hameiului, aducându-și astfel aportul împotriva cauzei temperanței. Nu reușesc să înțeleg cum, în lumina Legii lui Dumnezeu, creștinii se pot angaja cu bună știință în cultivarea hameiului sau în producerea de vin și cidru, pentru vânzare. — Christian Temperance and Bible Hygiene, 32. Te 98.1
Refuzul de a vedea răul — Când oameni inteligenți, care se declară creștini, susțin că nu este rău să faci vin sau cidru pentru vânzare, pentru că atunci când sunt nefermentate nu devin vătămătoare, inima mi se întristează. Eu știu că mai există un aspect al acestei chestiuni, la care ei refuză să ia seama, întrucât egoismul le-a închis ochii față de teribilele rele ce pot rezulta din folosirea acestor stimulente. Nu înțeleg cum pot refuza frații noștri orice evidență a răului, angajându-se pe scară largă în activitatea de cultivare a hameiului, știind la ce este el întrebuințat. Te 98.2
Aceia care contribuie la producerea acestor băuturi care încurajează și educă apetitul pentru stimulente mai puternice vor fi răsplătiți după cum le este lucrarea. Ei sunt călcători ai Legii lui Dumnezeu și vor fi pedepsiți pentru păcatele lor și pentru acelea pe care i-au influențat pe alții să le facă, prin ispitele pe care li le-au pus în cale. Te 98.3
Toți aceia care declară că ei cred în adevărul prezent și că sunt reformatori, trebuie să acționeze în concordanță cu credința lor. Dacă vreunul al cărui nume este înscris în registrul comunității produce vin sau cidru pentru vânzare, va trebui lucrat cu credință cu el, iar dacă va continua această practică, să fie pus sub cenzura bisericii. Cei care nu vor fi convinși să abandoneze această lucrare, nu sunt demni de un loc și un nume printre copiii lui Dumnezeu. Te 99.1
Noi trebuie să fim urmași ai lui Hristos, punându-ne inima și influența împotriva oricărei practici rele. Cum ne vom simți, în ziua când judecățile lui Dumnezeu vor fi revărsate, să întâlnim oameni care au devenit bețivi prin influența noastră? Trăim în ziua antitipică a ispășirii și cazul nostru va trebui în curând să ajungă înaintea lui Dumnezeu. Cum vom sta în curțile cerului, dacă acțiunile noastre au încurajat folosirea de stimulente care pervertesc mintea și sunt distrugătoare ale virtuții, purității și dragostei față de Dumnezeu? — Testimonies for the Church 5:358, 359. Te 99.2
Să nu ne conducă la rău iubirea de bani — Am câțiva acri de teren care, când l-am cumpărat, era cultivat cu struguri pentru vin; dar nu voi vinde nici o livră [453, 6 g.] din acești struguri vreunei distilerii de vin. Banii pe care i-aș putea obține mi-ar spori veniturile; dar decât să ajut cauza necumpătării, permițând ca strugurii de la mine să fie făcuți vin, mai bine îi las să se strice în viță. Te 99.3
Iubirea de bani îi conduce pe oameni la călcarea conștiinței. E posibil ca exact acești bani să fie aduși la vistieria Domnului, dar Dumnezeu nu va accepta un astfel de dar, care este o ofensă pentru El. Sunt bani obținuți prin călcarea legii Sale, care cere ca omul să-și iubească aproapele ca pe sine însuși. Nu este o scuză pentru călcător să spună că, dacă n-ar fi făcut el vin sau cidru, ar fi făcut altcineva și aproapele lui ar fi putut la fel de bine să devină bețiv. Trebuie să riște creștinii să-și păteze hainele cu sângele unor oameni și să-și atragă blestemul rostit asupra celor care pun ispita în calea rătăcitorilor, numai pentru că alții pun sticla la buzele aproapelui lor? Isus apelează la urmașii Lui să stea sub stindardul Său și să contribuie la combaterea lucrărilor diavolului. Te 99.4
Răscumpărătorul lumii, care cunoaște bine starea societății în zilele finale, prezintă felul actual de a mânca și de a bea ca un păcat care condamnă acest veac. El ne spune că așa cum a fost în zilele lui Noe va fi și la venirea Fiului omului. “Mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie; și a venit potopul și i-a distrus pe toți”. Exact o aceeași stare de lucruri va exista în zilele de pe urmă și cei care cred aceste avertizări vor fi cât se poate de atenți să nu apuce o cale care-i va duce la condamnare. — The Review and Herald, 25 martie, 1884. Te 100.1
În lumina Scripturii, a naturii și a rațiunii — În lumina a ce ne învață Scripturile, natura și rațiunea, referitor la folosirea a ceea ce intoxică, cum se pot angaja creștinii în cultivarea hameiului pentru bere sau în producerea vinului și a cidrului, pentru vânzare? Dacă-și iubesc aproapele ca pe ei înșiși, cum pot să contribuie la punerea în calea lui a ceea ce va fi o capcană pentru el? — The Ministry of Healing, 334. Te 100.2
Să privim, fraților, această chestiune în lumina Scripturilor și să exercităm o influență hotărâtă pentru temperanță în toate. Merele și strugurii sunt darul lui Dumnezeu. Ele pot fi foarte bine folosite ca alimente sănătoase, sau se poate abuza de ele, fiind folosite rău. Deja Dumnezeu mănează vița-de-vie și merii, din cauza practicilor păcătoase ale oamenilor. Noi stăm în fața lumii ca reformatori; să nu dăm, atunci, nici un prilej necredincioșilor să ne reproșeze credința. Hristos a spus: “Voi sunteți sarea pământului”, sunteți “lumina lumii”. Să dovedim că inima și conștiința noastră se află sub influența transformatoare a harului divin și că viețile noastre sunt guvernate de principiile curate ale Legii lui Dumnezeu, chiar dacă aceste principii ar putea cere sacrificarea unor interese vremelnice. — Testimonies for the Church 5:361. Te 100.3