Ziua hotărâtă sosi și gloata uriașă era adunată, când se aduse la cunoștința împăratului că trei iudei pe care el îi pusese peste provincia Babilonului, nu vor să se închine chipului. Aceștia erau cei trei tovarăși ai lui Daniel, cărora împăratul le dăduse numele: Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Plin de furie, monarhul îi chemă înaintea lui, și arătându-le cuptorul încins de văpaia focului, le-a spus că aceasta va fi pedeapsa lor dacă nu vor să asculte de el SV 37.1
Zadarnice au fost amenințările împăratului. El nu putea abate pe acești bărbați nobili de la credincioșia lor față de Marele Cârmuitor al popoarelor. Ei învățaseră din istoria părinților lor că neascultarea față de Dumnezeu aduce dezonoare, nenorocire și ruină și că temerea de Domnul nu numai că este începutul înțelepciunii, ci e și temelia oricărei prosperități adevărate. Ei priveau cu liniște la cuptorul încins și la gloata idolatră. Ei se încrezuseră în Dumnezeu, iar El n-avea să-i părăsească acum. Răspunsul lor a fost respectuos, dar hotărât, “Să știi împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălțat!” Daniel 3, 18. SV 37.2
Trufașul monarh era înconjurat de oamenii mari ai săi, dregătorii împărăției și de armata sa care cucerise națiuni și toți se uneau ca să-l aplaude ca având înțelepciunea și puterea zeilor. În mijlocul acestei manifestări impunătoare stăteau cei trei tineri iudei, refuzând cu statornicie să asculte de porunca împăratului. Ei ascultaseră de legile Babilonului, în măsura în care acestea nu veneau în conflict cu cerințele lui Dumnezeu și nu s-ar fi abătut nici cât un fir de păr de la împlinirea datoriei pe care o făgăduiseră Creatorului lor. SV 37.3
Furia împăratului nu mai cunoștea margini. Să fie tocmai în culmea puterii și a gloriei sale și să-l provoace astfel reprezentanții unui popor disprețuit și captiv, era o insultă pe care spiritul său mândru nu putea s-o suporte. Cuptorul înfricoșător fu încins apoi de șapte ori mai mult ca de obicei, și în acesta au fost aruncați acești prizonieri iudei. Atât de puternică era văpaia flăcărilor, încât bărbații care i-au aruncat în cuptor au fost uciși. SV 38.1